De unde a venit tradiția ouălor înroșite de Paște?

Conform
opiniei lui Kenneth Thompson, profesor de sociologie, răspândirea
ouălor înroșite de Paște ar fi venit din Persia în bisericile
creștine grecești din Mesopotamia, iar, de acolo, în Rusia și
Siberia, prin intermediul creștinismului ortodox. Obiceiul a fost
mai apoi adoptat și de romano-catolici, și de către protestanți,
ajutând astfel la răspândirea acestuia în întreaga Europă.
Sociologul menționează că primii creștini din Mesopotamia vopseau
ouăle de Paște cu roșu, verde și galben.

Jacob
Grimm, influent folclorist și
filolog din secolul al XIX-lea, a lansat teoria conform căreia
obiceiul popular al ouălor de Paște în rândul popoarelor
germanice continentale ar fi provenit din festivitățile de
primăvară ale unei zeițe germanice cunoscute în engleza veche ca
Ēostre
(în limba engleză modernă – Easter,
adică Paște).

Obiceiul
ouălor decorate, vechi de 60.000 de ani

Se
pare că practica de a decora cojile de ouă este destul de veche.
Ouă de struț decorate și gravate au fost descoperite în Africa și
datează de acum 60.000 de ani.

În
perioada predinastică a Egiptului și în culturile timpurii din
Mesopotamia și Creta, ouăle erau asociate cu moartea și
renașterea, precum și cu regalitatea. Ouă de struț cu elemente
din aur și argint au fost puse în mormintele vechilor sumerieni și
egipteni încă de acum 5.000 de ani. Istoricii susțin că este
posibil ca aceste relații culturale să fi influențat culturile
creștine și islamice timpurii din acele zone.

În
creștinism, ouăle poartă un simbolism trinitar: coaja, gălbenușul
și albușul sunt trei părți dintr-un ou.
Din
surse arheologice aflăm că obiceiul creștin al ouălor de Paște a
fost adoptat din tradiția persană la primii creștini din
Mesopotamia, care le-au pătat cu o culoare roșie „în amintirea
sângelui lui Hristos, vărsat la răstignirea Sa”. Biserica
Creștină a adoptat oficial obiceiul privind ouăle ca simbol al
învierii lui Iisus prin Ritualul Roman. Obiceiul a fost consemnat
într-o carte publicată în 1610, cu texte, probabil mult mai vechi,
cuprinzând capitole despre „Binecuvântările mâncării de Paște”
(ouă, miel, pâine și alte bunătăți).

În
timpul slujbei, ouăle de Paște erau împărțite pentru a simboliza
învierea lui Isus. Coaja tare reprezenta monumentul funerar sigilat,
iar ciocnirea oului eliberarea lui Iisus din mormânt. Deși
împărțirea ouălor într-o slujbă bisericească ar putea părea o
tradiție ciudată, există o explicație logică. Creștinii se
pocăiau, se rugau și posteau (abținându-se de la carne, ouă și
lapte) timp de 40 de zile înainte de Paște. Prin urmare, de Înviere
era prima oară, după o perioadă îndelungată, când ei puteau
mânca ouă.

„Vânătoarea
de ouă”

Cu
sute de ani în urmă, misionarii creștini vopseau ouăle în galben
pentru a simboliza învierea, albastru pentru dragoste și roșu
pentru sângele lui Hristos. Uneori, ei pictau scene biblice pe ouă
și le ascundeau, pentru ca, mai apoi, să poată fi găsite de către
copii.

Berlin, 1947. Copiii caută ouă de Paște în parcul de lângă gara Lankwitz

Acest
obicei este una dintre cele mai timpurii forme a „vânătorii
de ouă de Paște”, așa cum o cunoaștem azi. Copiii găseau ouăle
și spuneau povestea asociată scenelor biblice pictate pe ele. Prin
urmare, vânătoarea timpurie de ouă de Paște i-a ajutat pe copii
să învețe despre semnificația sărbătorii, fiind un mijloc
eficient de educație creștină.

Pentru
vânătoarea „modernă” de ouă de Paște, sunt ascunse bunătăți
în interiorul fiecărui ou (frecvent din ciocolată). Prin urmare,
atunci când copiii deschid ouăle de Paște pentru a-și găsi
„surpriza” din interior, ei experimentează fericire și bucurie
– aceeași fericire și bucurie trăită de discipolii lui Iisus
când au auzit vestea bună a învierii Sale.

Tradițiile
și simbolurile de Paște au evoluat constant de-a lungul istoriei,
iar multe dintre ele nu se regăsesc în Biblie. Simbol străvechi al
fertilității și al vieții noi, iepurașul de Paște a intrat în
cultura colectivă ca un obicei asociat acestei sărbători la 1700,
introdus fiind în America de către imigranții germani, care au
adus cu ei nu doar obiecte de preț, ci și povești despre un iepure
care depune ouă vopsite (Osterhase
sau Oschter
Haws).

Fragmentul face parte din articolul „Treimea mesei de Paște. Ouă roșii, pască și drob”, publicat în numărul 255 al revistei „Historia” (revista:255), disponibil în format digital pe platforma paydemic.