Richard Wagner, fluierat la Paris

Celebrul compozitor german Richard Wagner, a suferit un eșec de proporții pe 13 martie 1861, când lucrarea sa „Tanhäuser” a fost prezentată la Opera din Paris. Principesa de Metternich, a fost cea care a intervenit pe lângă împăratul Napoleon al III-lea în favoarea lui Wagner, iar suveranul a ordonat Marelui Șambelan, contele Bacchiochi să facă demersurile necesare pentru punerea în scenă a operei.

Zis și făcut… Seara premierei. Spectatorii (care plătiseră până la 1000 de franci pentru un loc în lojă – la parter locurile costau doar 50 de franci) au păreri împărțite. Unii prevăd un mare succes, alții o catastrofă. Chiar de la prima scenă (în care apare Venus într-o grotă), primele râsete izbucnesc în sală. La scenele de balet, râsetele se întețesc; la începutul scenei a doua, o bună parte dintre spectatori încep să caște fără jenă. Se aud și primele fluierături, pentru ca, în scurt timp, după cum relata un ziar „opera să pară că se prăbușește sub fluierăturile publicului”. Cronicile din revistele de specialitate sunt foarte dure.

„Wagner este un german care face muzică, așa cum Austria face politică în Italia și cum Proudhon face proză. Nu văd în toate astea decât pretenție, șarlatanism și scandal. De aceea, de astă dată am fost alături de aceia care au fluierat. Fals geniu, fals talent, fals caracter, falsă viață, falsă operă. Mulțumesc fluierăturilor Parisului și regret că nu pot să vorbesc în amănunt, de această operă oribilă. Totul poate fi rezumat într-un singur cuvânt: sus-numitul Wagner a insultat, cu premeditare, natura omenească, tradiția și pe noi toți”, spunea Desprez, în Revue Musicale.

Au fost însă și voci, puține este drept, care au apreciat spectacolul. Iată ce spunea Baudelaire, în Revue Européenne:

„Țin numai să observ, spre marea laudă a lui Wagner, că în ciuda însemnătății ce o acordă, pe drept cuvânt, poemului dramatic, uvertura este perfect inteligibilă, chiar pentru cel ce nu cunoaște libretul. Apoi voi însemna că această uvertură conduce nu numai spre ideea centrală – dualitatea fizică, ci chiar deschide, de la început, înțelegerea pentru sentimente generoase, exprimate în operă, așa cum se vede din întoarcerile silite ale melodiei de o drăcească voluptate, și ale motivului religios”.

Insuccesul l-a dezamăgit atât de tare pe compozitor, încât acesta a renunțat la planul de a se muta la Paris.