Big History – disciplina secolului XXI care ne oferă o nouă viziune asupra Istoriei

Multora dintre noi care am făcut şcoala elementară şi liceul la sfârşitul secolului XX, respectiv la începutul secolului XXI, ni s-a spus la ora de istorie că  istoria a început acum 5000 de ani şi profesorii  se limitează în a preda doar istoria civilizaţiei umane pe anumite regiuni. Studiile recente îi contrazic pe profesorii din şcolile elementare şi liceele occidentale ce predau istoria din perspectiva conservatoare, religioasă, naţionalistă, eurocentristă sau americentristă. În ultimii ani a apărut o nouă disciplinăCumpără acumacademică, numită “Big History”, care examinează istoria de la Big Bang până în prezent, făcând de asemenea şi preziceri futuriste pe calcule ştiinţifice.

 “Big History” explorează istoria umanităţii la scară mai mare, folosindu-se de combinaţia ştiinţelor exacte (fizica, chimia, biologia, geografia, astronomia, geologia) cu ştiinţele umane (istoria, psihologia, sociologia). Sunt integrate studii despre istoria cosmosului, istoria vieţii, istoria Pământului şi istoria umanităţii folosindu-se de demonstraţii empirice şi relaţiile cauza-efect. “Big History”este deja predat  în marile universităţi americane, dar şi în şcoli elementare prin prezentări digitale interactive. La crearea acestei discipline au contribuit istoricul american David Christian, dar şi afacerişti şi filantropi ca Bill Gates. Nu e pentru prima dată când este studiată istoria la scară mare. Savanţi precum Carl Sagan au încercat să trateze istoria la scară cosmică . Istoria este până la urmă cea mai frumoasă poveste, o poveste despre cosmos, pământ şi viaţă.

Faza I-Big Bang:Formarea Universului (acum 13 800 000 000 de ani)

Istoria privită la scară cosmică a început de la Big Bang acum 13 800 000 000 de ani, când a apărut spaţiu-timp. Este dincolo de imaginaţia şi creierului celui mai genial savant ce s-a întâmplat înainte. Universul era anterior ceva mai mic decât un atom. Brusc, a început să se extindă, formându-se spaţiu-timp prin “inflaţie cosmică”. În prima fracţiune a primei secunde, universul a început să crească la dimensiunea unei mingi de tenis foarte fierbinte. 

Doar într-o secundă apar particulele elementare ca quarcurile, leptonii şi antiparticulele lor, precum şi bosonii fundamentali (ca bosonul Higgs).10 secunde mai târziu, Universul era deja de mărimea unei planete, moment când s-au format forţele fundamentale ale universului:gravitaţia, electromagnetismul, forţa nucleară tare şi forţa nucleară slabă. Tot atunci, antimateria şi materia s-au anihilat reciproc, doar o miliardime din materia creată de Big-Bang supravieţuind, această reprezentând universul material actual. În principiu, materia nu dispare, ci se transformă, fiind o formă mai congelată de energie.

100 de secunde mai târziu, protonii şi neutronii formează primele nuclee atomice.Tot atunci, apar structurile de materie neagră. Universul era foarte fierbinte. A durat 380 000 de ani pentru a se răci şi ca radiaţiile şi materia să se separe, formându-se Radiaţia Cosmică de Fond, cantitatea de energie care a rămas sub formă de fotoni. Electronii s-au combinat cu protonii şi neutronii pentru a alcătui atomii din hidrogen şi heliu. În momentul acela a apărut lumina.

La 200 milioane de ani începe Epoca Întunecată, particulele elementare fiind cuprinse de materia întunecată. Cercetările din secolul XX au demonstrat că universul constinua să se extindă după cum ne arată deplasarea corpurilor cereşti. Tot prin studierea şi cercetarea stelelor de la distanţă (inclusiv a lumii emise a unor stele care azi nu mai există) s-a putut calcula dimensiunea şi vârsta universului în ani lumină. Deşi Universul are vârsta de 13 miliarde de ani, orizontul şi balonul cosmic sunt la 40-90 miliarde de ani lumină  conform ultimelor studii a celor mai îndepărtate stele. Probabil că dincolo de inflaţia cosmică s-ar putea să existe şi alte multiuniversuri.

Faza a II-a:Primele Stele &Galaxii (acum 13 700 000 000 ani)

Fiind cele mai uşoare elemente, mulţumită gravitaţiei, Hidrogenul şi Heliul au început să se combine, alcătuind nori de gaze şi pulbere numiţi nebuloase, precum şi norii moleculari din gaze concentrate cu temperatură şi presiune crescute. Norii moleculari din cadrul nebuloaselor se transformă în sfere de plasmă numite stele ce produc energie pe baza reacţiilor de fuziune din interiorul lor la temperaturi de 10 milioane de grade. Mai multe conglomerate de stele (între care există distanţe masive) formează galaxii, aglomeraţii de stele unite prin unde gravitaţionale, de mărimea a sute de mii sau milioane de ani lumina.

Se spune despre stele că sunt adevărate fabrici cosmice care creează noi elemente chimice.Big Bang a dus doar la formarea Hidrogenului şi Heliului. Radiaţia cosmică de fond a dus la formarea Litiului. Stelele mici şi mijlocii ca Soarele nostru au format elemente chimice precum Carbonul, Oxigenul, Calciul, Magneziul, Cluorul, Nitrogenul, Cuprul, Zincul (elemente care stau la baza vieţii organice). Toţi copacii, iarba, floriile, fructele şi legumele, apa în sine, aerul pe care îl respirăm, organismele etc. au la baza aceste elemente. Stelele medii sfârşesc prin a-şi epuiza combustibilul după 10 miliarde de ani, straturile exterioare ale acestora umflandu-se şi dispersandu-se în spaţiu.

În cazul stelelor masive ce au durata de viaţă de câteva sute de mii de ani, în interiorul lor se formează elemente mai grele precum Fierul, Aluminiul (din care sunt alcătuite zgârie-norii, maşinile, avioanele, rachetele sau podurile), Siliciul (din care s-au fabricat computerele şi telefoanele), Aurul sau Argintul (din care sunt făcute bijuteriile) sau iridium şi plutoniu (din care se fabrică bombele nucleare). Acestea se împrăştie în univers atunci când stelele masive îşi epuizează combustibilul şi “explodează” prin procesul de dispersare masivă a energiei numit supernovă. Universul a fost astfel fertilizat cu “cenuşă stelelor moarte” din care se vor forma corpuri din rocă şi metale. Noi, oamenii, suntem făcuţi la propriu din pântecul stelelor.

Faza a III-a:Planetele-formarea  sistemului nostrum solar   (acum 4 567 000 000 ani)

 Acum 10-12 miliarde de ani, materia şi energia dispersate de stelele moarte şi supernove au dus la crearea de noi nebuloase şi nori moleculari din care s-au născut alte stele.

Soarele nostru a luat naştere acum 5 miliarde de ani, fiind alcătuit din 99, 99% din materia totală a sistemului solar. Doar restul de 0, 01% este reprezentat de planete (ca şi cum am vorbi de distribuirea salariilor într-o corporaţie, în care directorul executiv are 99% din profit, restul de 0, 01% fiind luat de angajaţi, şi totuşi, acel 0, 01% reprezintă foarte mulţi bani).

Steaua noastră, Soarele, s-a format în 100 000 de ani dintr-o nebuloasă de gaz şi în urma unei supernove anterioare al unui strămoş stelar de la care provin elementele grele. Din resturi, din acele firmituri rămase de după formarea Soarelui, s-au format planetele. Resturile de materie împrăştiată din jurul Soarelui erau alcătuite din praf şi pulbere de rocă şi nori de gaze. Praful şi pulberea, prin forţa gravitaţiei şi forţa electrostatică, s-au combinat şi concentrat, formând corpuri masive din roci. Unele fiind mai mici, au devenit asteroizi, grupându-se în centuri de asteroizi (ca centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, sau centură Kuiper de la marginea sistemului solar). Alte corpuri, conţinând compuşi organici şi gaze îngheţate, au devenit comete, alcătuind Norul Oort de la marginea sistemului solar, rotindu-se periodic în mod răsfirat în jurul Soarelui la anumite intervale de lungă durată. Alte corpuri de rocă mai mari şi sferice din apropierea Soarelui au devenit planete:Mercur, Venus, Pământul şi Marte. După centură de asteroizi care urmează după Marte, din cauza temperaturilor mici, din norii de gaze volatile care nu s-au putut lega pentru a deveni lichide sau solide, s-au format planetele gigantice gazoase ca Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun. Alte sute de corpuri de rocă mai mici, formate dincolo de Marte, au fost captate de gravitaţia masivă a gigantelor gazoase, devenind lunile acestora (Ganymede, Europa. Io, Callisto, Titan, Miranda, Triton).

Celelalte corpuri din rocă de duzină, aflate la marginea sistemului solar, având forme sau dimensiuni neregulate, şi temperaturi extrem de mici, au devenit planetele pitice (ca Pluto şi Eris).

Acum 4 miliarde de ani, sistemul nostru solar era haotic, un adevărat front de război cosmic, corpurile mici de rocă ciocnindu-se de corpurile mari din rocă. Iar Pământul era o minge de lavă topită alcătuită din toate elementele grele şi uşoare. Planetă nou născută era bombardată deseori de asteroizii rătăciţi.

Geologii îi spun perioada Haediană, perioada când Pământul era în formare, când  activitatea vulcanică erau la nivel foarte ridicat. Elementele grele precum fierul, aurul şi nichelul au coborât sub scoarţa şi mantaua planetei, iar elementele uşoare au rămas la suprafaţă, ca silicatii care s-au răcit, formând scoarţă terestră şi mineralele. Cele mai uşoare gaze precum hidrogenul, heliul, oxigenul, nitrogenul, vaporii de apă, hidrogenul sulfurat şi amoniacul au ieşit la suprafaţă prin intermediul vulcanilor care au erupt şi astfel, s-a format atmosfera. Din metan şi hidrogen sulfurat s-a format dioxidul de carbon care a predominat atmosfera, cerul din acele vremuri fiind de culoare roşiatică. Pământul era o suprafaţă aridă, stâncoasă, predominată de râuri şi oceane de lavă din erupţiile vulcanice dese, bombardat periodic de asteroizi,   cu  o atmosfera irespirabilă, alcătuită din aburi fierbinţi, dioxind de carbon şi cu miros de sulfuri.

Tot în aceea perioadă, o planetă de mărimea lui Marte s-a ciocnit de Pământ. Planeta respectivă, fiind mai mică, a fost sfărâmată, iar din resturile ei s-a alcătuit Luna care se roteşte constant în jurul planetei noastre, care ne serveşte drept principalul luminator al nopţii (mulţumită luminii Soarelui) şi care are un rol major în declanşarea mareelor. Cometele din gheaţă care bombardau planeta deseori au adus cu ele o cantitate masivă de apă şi compuşi organici. După sute de milioane de ani, gradul de formare tectonică a pământului a încetinit. Plăcile seismice şi tectonice au dus la formarea munţilor, insulelor şi continentelor. Plăcile seismice continuă să se deplaseze (şi odată cu ele, şi continentele şi munţii după care ne-am trasat graniţe şi frontiere).

Temperatura planetei a scăzut. Din vaporii de apă acumulaţi în câteva sute de milioane de ani s-au format norii, nori care au produs precipitaţii de apă lichidă. S-a format astfel ciclul apei în natură (evaporarea, condensarea, îngheţarea şi topirea) şi curentele atmosferice. Axa înclinată a Pământului a făcut să fie posibil ciclul de anotimpuri care avea să favorizeze apariţia vieţii, Pământul nefiind nici prea cald, dar nici prea rece, având temperaturi moderate şi climă echilibrată, datorită amplasării sale în Zona Goldilock faţă de Soare.După zeci de milioane de ani de ploi, s-au format izvoare, râuri, fluvii, lacuri, mari şi oceane. Modul cum s-au format continentele şi s-au deplasat au avut un impact major în istoria comerţului, a războaielor şi relaţiilor diplomatice (de exemplu, amplasarea şi conexiunea Europei cu Asia şi Africa, despărţite de Marea Mediterană). Tot amplasarea geostrategică favorizează dezvoltarea şi apărarea unui stat. Resursele de metale preţioase şi de minerale au fost distribuite inegal. Distribuţia fierului, cuprului, aurului, argintului a favorizat dezvoltarea unor civilizaţii ca Egiptul Antic sau China antică, ori Rusia şi America modernă de azi. Din granitul care s-a format în Epoca Arhaică (acum 2, 5 miliarde de ani) au fost construite Marea Piramidă de la Giza, iar obeliscurile şi sfinxul au fost sculptate. Calcarul din care a fost construit Colosseumul roman a fost format din carbonatul de calciu care a apărut tot atunci. Aluminiul, fierul şi oţelul (aliajul dintre fier şi carbon) din care sunt construite Turnul Eiffel, Statuia Libertăţii, Empire State Building, Podul Golden Gate, automobilele, avioanele, armele modern etc. provin de la stele îndepărtate şi stinse demult, acum găsite şi extrase din scoarţă pământului, cea mai mare concentraţie fiind găsită în Rusia, India sau China. Aurul din care sunt alcătuite obiecte de valoare că Masca Faraonului Tutankhamon, ori lingourile de aur din Elveţia, ori Argintul din care este alcătuită colecţiile de bijuterii ale reginelor Elisabeta I sau Ecaterina cea Mare provin de la stele, găsite şi extrase din scoarţ a pământului, cele mai mari concentraţii fiind în Africa şi America de Sud. Diamantele valoroase din colecţia de bijuterii ale unor vedete americane ca Kim Kardashian, Elisabeth Taylor sau Angelina Jolie au apărut mulţumită eruptiilor vulcanice din perioada Haediană, acestea fiind găsite în cea mai mare concentraţie în America de Sud, Australia, Rusia şi în Africa. Nisipul din care fabricăm sticla sau ceramica de lut din care fabricăm porţelanul chinezesc au apărut tot în perioada marilor erupţii vulcanice. Şi tot erupţiile vulcanice, care au împrăştiat minerale pe toată suprafaţa planetei au contribuit la apariţia vegetaţiei, a solurilor cultivabile şi la dezvoltarea agriculturii. Iată cum nişte procese geologice considerate “dezastre naturale” au produs minuni. Dar pentru ca resursele să fie preţuite, ar trebuit să existe cineva care să le valorizeze.

Faza a IV-a:Aparitia Vietii-organismele unicelulare (acum 3 900 000 000 de ani)

Perioada geologică a Precambrianului a reprezentat perioada de formare a Pământului şi de apariţie a vieţii.

Cum apare viaţa din ceva lipsit de viaţă, cum ar fi compuşii organici care conţin carbon ? Mulţi savanţi susţin că viaţa a apărut în bălţi şi izvoare calde numite “supe primordiale” ce conţineau cantitate mare de minerale şi compuşi organici, iar alţii susţin că au apărut în preajma vulcanilor. Recent s-a lansat teoria panspermiei care susţine că viaţă a apărut oriunde în univers şi că a fost însămânţată pe diferite planete prin intermediul asteroizilor. 

Acum 3, 9 miliarde de ani, prin Era Arahică, primele celule organice, Procariotele, au apărut. Acestea foloseau dioxidul de carbon ca sursă de carbon şi materialele anorganice oxidate pentru a extrage energie. Modalitatea de reproducere era prin multiplicare sau clonare. 55% din istoria vieţii de pe Pământ aparţin procariotelor.

În Era Arhaică, suprafaţa planetei era aridă, iar aerul, încărcat cu nivel exagerat de crescut cu oxigen, era încă irespirabil în ciuda faptului că cerul căpătase o culoare albăstruie, doar în mediul acvatic fiind condiţii ideale de viaţă. Treptat, Procariotele au început să se ridice la suprafaţă, folosind lumina Soarelui, apă şi dioxidul de carbon pentru a declanşa fenomenul complex numit Fotosinteză prin care era sintetizat dioxidul de carbon şi vapori de apă cu ajutorul luminii solare şi era eliberat oxigenul în atmosferă. Cum Oxigenul exagerat era nociv, multe organisme ce aveau potenţialul de a evolua în specii complexe au fost eradicate în ceea ce numim “Holocaustul Oxigenului”.

Acum 1 850 000 000 ani, în era Proterozoicului, unele Procariote au evoluat în Eucariote, primele organisme unicelulare ce conţin membrane, având diferite funcţii derivate de la Procariote. Acestea au fost primele care se reproduceau prin sex (adică prin consumarea reciprocă şi schimbul de ADN, ceea ce a dus la diversitatea genetică), făcându-şi apariţia şi selecţia naturală prin care doar cele mai bune exemplare puteau să aibă parteneri şi să se reproducă. Sexul, ca o mare afacere, accelerează evoluţia şi diversifică genele. Apar şi virusurile, agenţi patogene inframicrobiani şi bacteriile, microorganisme procariote monocelulare.

ADN-ul sau acidul dezoxiribonucleic, acel cod al vieţii, îşi face apariţia, alcătuit fiind din molecule organice complexe. În fiecare celulă a fiinţelor vii se găseşte ADN, esenţiale pentru identitatea oricărui organism, de la euglene şi alte fiinţe unicelulare, la organisme multicelulare complexe precum plante şi animale. Evoluţia în sine reprezintă o serie de moşteniri de abilităţi şi capacitate extraordinare, dar şi erori genetice care apar odată la un milliard de naşteri, dar care s-au păstrat căci s-au dovedit adaptabile şi folositoare.Într-un cuvânt, suntem Mutanţi!

Faza a V-a:aparitia organismelor multicelulare si a varietatii de specii vertebrate (acum 1, 5 miliarde-800 milioane de ani)

 Acum 1, 5 miliarde de ani-800 milioane de ani au apărut primele organisme multicelulare. De atunci, selecţia naturală a devenit o adevărată loterie. 99% din toate organismele multicelulare care au existat de-a lungul istoriei Pământului sunt dispărute în prezent. Toate aceste organisme multicelulare ne-au hrană, vestimentaţie şi adăpost.

Cum s-a mai spus, erorile genetice pot fi menţinute şi moştenite dacă se dovedesc folositoare şi adaptabile la anumite circumstanţe, sau pot să nu se păstreze. Unele specii care nu reuşesc să se adapteze la anumite circumstanţe dispar, iar altele specii care îşi depăşesc limitele biologice sau se adaptează uşor la anumite medii sau circumstanţe climatice, supravieţuiesc.

Colţii şi coama unui leu, blana camuflabila, ghearele şi picioarele de ghepard care pot atinge viteza de 120 km/oră, aripile şi vederea unui vulture, vederea, agilitatea şi flexibilitatea unei pisici, abilităţile olfactive extraordinare ale unui câine, branhiile multiple şi dinţii unui rechin, cochilia unui melc, culorile şi formele unor insecte ce se pot asorta uşor cu plantele din mediul înconjurător, mâinile cu câte 5 degete ale unui cimpanzeu cu care poate apuca orice, ugerul hrănitor şi stomacul multiplu al unei vaci, reproducerea prin ouă la găini, părul corporal al multor mamifere, penele păsărilor, solzii peştilor, hibernarea, migratia, reproducerea sexuala etc . reprezintă avantaje moştenite de-a lungul evoluţiei. Sunt totuşi moştenite şi erorile genetice care par să fie dezavantajoase sau inutile (cele 10 organe inutile la oameni, precum părul corporal, polipii sau sfârcurile la bărbaţi).

Acum 1 miliard de ani, se manifestă la Eucariote fenomenul de Simbioză, prin care mai multe celule convieţuiau armonios. Tot mai multe celule individuale funcţionau şi supravieţuiau mai eficient împreună.

Acum 800 de milioane de ani, temperatura globală a scăzut, Pământul devenind asemeni unui bulgare de zăpadă acoperit de gheaţă. Eucariotele au putut supravieţui doar împreună, prin simbioză, în apele de sub gheţari. Doar în locurile calde unde lumina solară avea acces se putea desfăşura fotosinteză.

Acum 750 milioane de ani apar primele protozoare, un grup de organisme multicelulare eucariote.

Acum 600 de milioane de ani, nivelul exagerat de oxigen a dus la formarea stratului de ozon care ne apără de radiaţiile solare.

Acum 540 de milioane de ani, tocmai la începutul erei Paleozoicului şi a perioadei Cambriane, a apărut Ediacaran biota, cel mai veche creatură nonvertebrata din istoria planetei şi strămoşul comun al tuturor nonvertebratelor. Era o creatură asemănătoare unui vierme turtit.

Tot atunci au apărut trilobiţii, spongierii, coralii, creveţii de mare, ciupercile, moluştele, crustacee şi meduzele.

Acum 480 milioane de ani, când a început perioada Ordoviciană, au apărut primele vertebrate, o varietate mare de peşti şi rechini. În câteva milioane de ani, vegetaţia a început să pună stăpânire pe uscat, pe zonele de coastă. Concurenţa naturală a fost dura căci valurile de răciri şi scăderi de temperature, urmate de o încălzire globală, au dus la uciderea speciilor precum trilobotii. Deşi alte teorii sugerează că extincţia s-a datorat datorită radiaţiilor provenite de la o supernovă de la distanţă.

Acum 440 de milioane de ani, când a început perioada Siluriană, vertebratele au început să păşească pe suprafaţa terestră, mulţumită schimbărilor climatice şi a mutaţiilor genetice. Primele creaturi terestre au fost artropodele care s-au aclamatizat treptat la mediul de suprafaţă, acestea crescând în dimensiuni mari:scorpioni sau libelule.

Acum 420 de milioane de ani, în timpul perioadei Devonian, suprafaţa terestră era populată de muşchi, ferigi şi tufişuri, iar în câteva milioane de ani au apărut primii copaci. Tot în perioada respectivă, primii amfibieni au început să păşească pe uscat. O nouă extincţie a dus însă la dispariţia multor specii, posibil datorită impactului unui asteroid.

Acum 360 milioane de ani, în timpul Carboniferului, planeta a fost împădurită, iar amfibienii au populat zonele de coastă. Între timp, o nouă specie, reptilele,   care datorită solzilor, s-au putut aclamatiza mai uşor la suprafaţă, acestea putând să depună ouă cu coajă protectoare pe uscat. Acestea şi-au pretins supremaţia.

Acum 290 de milioane de ani, în perioada Permianului, apare o varietate de specii de reptile, cel mai reprezentativ al perioadei fiind Dimetrodonul. Însă o altă extincţie produsă de erupţia unor supervulcani din Siberia a dus la dispariţia a 90% specii maritime şi 70% din speciile terestre.

Această extincţie a marcat sfârşitul Paleozoicului şi începutul Mesozoicului, cunoscută şi ca Era Dinozaurilor.

Acum 250 milioane de ani, în vremurile Triasicului, suprafaţa planetei era aridă, doar în preajma polilor găsindu-se vegetaţie şi umiditate, dezvoltându-se primii dinozauri ca Coelophysis, un prădător ce putea merge pe două picioare. Pe lângă amfibieni, reptile, dinozauri, apar şi primele mamifere cu mici dimensiuni, fiind insectivore şi adăpostindu-se în mediul subteran.O altă extincţie datorată tot eruptiilor vulcanice masive au dus la dispariţia multor specii, însă favorizând dezvoltarea dinozaurilor.

Acum 200 milioane de ani a fost Jurasicul, perioada de aur a dinozaurilor, a reptilelor gigantice, cei mai reprezentativi fiind pleisozaurii (dinozaurii maritimi), sauropozi gigantici ca Diplodocus, stegosauri, precum şi primele  reptile zburătoare ca  Archaeopteryx.

Acum 165 milioane de ani a debutat Cretacicul, perioada în care s-au dezvoltat tiranozaurii carnivori şi prădători ca T-Rex, ceratopsizi erbivori câ Triceraptos, pterodactili zburători, dar şi crocodilii.

Acum 65 milioane de ani, impactul unui meteorit ce a avut o forţa de 100 milioane de ori mai mare decât a tuturor armelor nucleare actuale, a produs dispariţia dinozaurilor în urmă relaţiei cauza-efect (norii de cenuşă care au umplut atmosfera, schimbările climatice, deteriorarea vegetaţiei, absenţa hranei).

Astfel, doar mamiferele au putut supravieţui mulţumită dimensiunilor mici şi a mobilităţii, precum şi crocodilii şi o varietate de peşti. Mamiferele au evoluat într-o varietate de specii mici şi mari, fiind homeoterme, iar femelele fiind capabile să nască pui vii şi să-i hrănească cu lapte matern. Tot atunci apar şerpii, albinele, furnicile şi păsările cu pene.

Poate că materialele anorganice precum metalele sau rocile ne-au oferit automobile, arme şi unelte puternice, bijuterii preţioase, adăposturi solide şi durabile, electronice ca iPhone sau computerul personal, dar materialele organice ne-au oferit hrană, vestimentaţie, căldură şi adăpost. Dacă fauna ne-a oferit hrană şi vestimentaţie (mierea de albine, carnea de porc, ouăle de găină, laptele de vacă, dar şi blănurile de ghepard ori vulpe, pulovere din lână de oaie, jacheta de piele   ori rochia de mătase produsă de viermii de mătase), vegetaţia ne-a oferit vestimentaţie (bumbacul din care se fac blugii),    adăpost (lemnul  din care am construit locuinţe, cu care am fabricat mobilă, cu care am creat arcul ca instrument de vânătoare, corăbiile cu care am navigat marile şi oceanele), dar cel mai important, căldură (arderea lemnului).

De astfel, vegetaţia primitive ne-au oferit combustibili şi o viaţă mai confortabilă prin intermediul rămăşiţelor lor pământeşti:cărbunii şi petrolul pe care i-am folosit pentru încălzire termică, automobilele, curentul electric, detergenţii chimici, plasticul şi medicamentele.

Faza a VI-a:aparitia si evolutia Omului (acum 20 de milioane de ani-200 000 de ani)

Odată cu dispariţia dinozaurilor, se încheie Mezozoicul şi începe era Cenozoicului. Dinozaurii au populat planetă timp de 135 milioane de ani. Închipuiţi-va câte “istorii consemnate ale unei civilizaţii precum cea umană “ ar încăpea în acest interval.

La începutul perioadei Paleogen, Eurasia s-a desprins de Americi, fiind extins Oceanul Atlantic, iar India, o insula plutitoare iniţial, s-a ciocnit brutal de continentul asiatic formând un masiv lanţ de munţi numiţi azi Himalaia, iar Australia s-a desprins de Antarctica acum 45 milioane de ani, populată fiind de marsupiale.

Americile şi Eurasia erau populate de mamuţi, leneşi primitivi, urşi, elani irlandezi, rinoceri lânoşi, şi smilodoni, în Australia erau wombati, canguri gigantici şi lei marsupiali, iar America Centrală şi de Sud era populată de toxodoni  şi glyptodoni.

În Neogen, acum 20 milioane de ani, specii variate de primate s-au dezvoltat în Africa, din care provine strămoşul comun al homindelor, al cimpanzeilor şi al gorilelor de azi. Cum primatele pot avea un mers biped pentru scurt timp şi mâini cu care să apuce obiecte, au fost cele mai ideale de a evolua în specii cu inteligenţă avansată. Vedem azi cimpanzei cu aspecte, trăsături şi însuşiri similare cu cele ale omului:folosesc arme precum beţele, pietrele pentru a sparge nucile de cocoş, folosesc frunzele de palmier pe post de umbrelă, îşi dispută teritoriul şi se lupta pentru căutarea partenerului.

La începuturile Cuaternarului, acum 2, 58 de milioane de ani, în urma schimbărilor climatice ce duc la dispariţia junglelor luxuriante din Africa şi la apariţia savanelor, se dezvoltă Australopithecus care are un mers biped. Acum 1 milion de ani (în care ar încăpea vreo 100 de “istorii consemnate ale unei civilizaţii umane”), hominizi ca Homo Habilis şi Homo Erectus foloseau uneltele din piatră în timpul Paleoliticului şi învăţau cum să aprindă focul. În Mezolitic, neanderthalii dezvoltau arme de vânătoare şi unelte de piatră şi lemn mai eficiente, adoptând vestimentaţia din blană de vânat, timp în care se manifestă ultima era glaciară recentă. Dar revoluţia neolitică de acum 10 000 de ani avea să o producă Omul Modern.

Generaţii după generaţii, prin învăţare colectivă şi transmitere de idei, oamenii moderni au învăţat să producă unelte de piatră, unelte de pescuit, să facă schimb de produse, să extragă pietre, să creeze bijuterii şi ornamente din metale preţioase şi scoici în doar 100 000 de ani (în care ar încăpea 10 istorii consemnate ale civilizaţiei umane).

Numai acum 40 000 de ani, omul modern a realizat picturi rupestre, a alcătuit ierarhiile, proprietatea şi a învăţat un limbaj complex de comunicare, ba chiar să producă instrumente muzicale primitive.

Omul modern a putut supravieţui erupţiei vulvanice din Toba şi erei glaciare recente. Totuşi, evoluţia tehnologică a accelerat în raport cu evoluţia genelor noastre, asta explicând de ce şi la câteva milenii de atunci, oamenii încă mai posedă instincte ucigaşe şi încă mai sunt o specie primată violentă.

Revoluţia Neolitică s-a declanşat în Holocen, subperioadă din cadrul Cuaternarului şi a erei Cenozoice. Din momentul acela, realizările oamenilor începeau să aibă impact asupra mediului înconjurător.

Faza a VII-a:Aparitia Civilizatiei (acum 10 000 de ani)

Acum 12 000 de ani avea loc Revoluţia Neolitică:oamenii vânători-culegători încep să se sedentarizeze construind primele aşezări, devenind agricultori şi crescători de animale (câinele, calul, vaca sunt domesticite) oamenii încep să construiască structuri masive din piatră ca sanctuarul Göbekli Ţepe, să producă unelte şi arme din piatră îmbunătăţite. Sunt fondate aşezările permanente umane care se extind pe suprafaţa planetei. Tot mai multe animale sunt domesticite de oameni pentru hrană (păsări, porci, vacă, capra, oaie) şi pentru tracţiune sau transport (boul, măgarul, cămilă, calul), cât şi pentru pază şi ajutor (câinele) ori pentru eliminarea răzătoarelor (pisicile). Oamenii încep să cultive o varietate de cereale, fructe şi legume precum grâu în Eurasia, porumb   în America Centrală şi orez în Asia. Se stabilesc primele legături de schimburi comerciale de produse dintre aşezările umane.

Oamenii încep să dezvolte meşteşugurile sis a producă obiecte de artă, bijuterii şi vase din ceramică. Apar primele comunităţi culturale în China, India, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, pe malurile fluviilor Nil, Tigru şi Eufrat, Indus şi Gange. Încep să folosească şi să prelucreze metalele precum bronzul şi cuprul. Sumerienii inventează roata şi scrisul, iar în America de Sud şi Egipt sunt manifestate cultele funerare şi procesele de mumificare a unor nobili. Monumente grandioase cu scopuri religioase sau funerare ca Stonehenge şi Marile Piramide Egiptene sunt construite.

Iată aşadar cum surplusul de hrană asigurat creează noi categorii de oameni care se vor ocupa cu orice altceva decât să dea cu sapa, precum meşteşugarii care să fabrice şi să repare unelte sau arme , doctori care să vindece bolnavii, preoţi care să menţină moralul ridicat,    artişti care să distreze populaţia, întreprinzători care să iniţieze noi afaceri, soldaţi care să menţină securitatea etc. Societatea este bine orânduită în ierarhii, în fruntea ei fiind liderul care serveşte drept figura centrală şi carismatică care să fie pe placul unei populaţii care să-l urmeze la bine şi la greu.

Oraşe-state ca Atena şi Roma ori oraşe orientale ca Harappa sau Mohenjo-Daro devin modele adevărate în istoria urbanismului, oferind idei despre cum ar trebui guvernat un oraş, cum să fie gestionate problemele acestuia şi cum să satisfaci nevoile orăşenilor.

Dacă în anii 10 000 i.en., populaţia globală atingea doar 10 milioane, în anul 1 după calendarul gregorian, populaţia globală atingea 200 milioane.

Acum 2500 de ani prospera civilizaţia greco-romană şi cea chineză, devenind primele superputeri regionale, iar acum 2000 de ani, creştinismul, prima religie monoteistă este răspândită pe trei continente ale Eurasiei în vreme ce o religie filosofică, budismul, predomină în India şi China. Acum 1400 de ani, o altă religie monoteistă, Islamul, avea să fie răspândită în Africa şi Asia.

Marile Migraţii, deşi au fost dintotdeauna, încep să aibă un impact major asupra civilizaţiilor clasice, precum goţii, francii, saxonii sau vikingii aducând elemente substraturilor greco-romane, punând bazele civilizaţiilor şi culturilor europene feudale. Contactele dintre Occident şi Orient se menţin fie paşnice, prin rutele comerciale de pe drumul mătăsii, fie prin războaie, cruciade sau invaziile mongolilor care aduc cu ei “moartea neagră”, ciuma care a ucis 100 milioane de oameni.

Europa tot mai fragmentată, începe să caute noi oportunităţi şi noi resurse în noi orizonturi şi încearcă să se elibereze de birocraţia feudală prin explorare şi de monopolul bisericii prin renaştere artistică. China, deşi mult mai avansată tehnic şi mai bine unificată şi centralizată, dispune de cantităţi masive de hrană şi este controlată de o elită imperială prea strictă şi cu viziuni prea limitate pentru a explora noile orizonturi. Dezbinarea politică şi rivalităţile au făcut câteodată minuni şi iată că spaniolii şi portughezii sunt primii care pun piciorul pe continentul Lumii Noi. Curând, europenii încep să pună piciorul şi în Africa şi Australia, continentul izolat unde populaţiile locale aflate în stadiul de vânători-culegători care nu s-au putut dezvolta datorită densităţii demografice scăzute, a climei aspre, a complacerii cu situaţia în care se aflau, satisfăcute cu ceea ce vânau şi culegeau şi a izolării de evenimentele ce se petreceau în Eurasia. În istorie este demonstrat faptul că cele mai avansate civilizaţii le vei găsi doar în locurile cu resurse mai bogate şi cele mai populate de oameni, locurile  cu cea mai crescută densitate. Pentru că   unde sunt mulţi oameni, acolo vei găsi şi mai multe idei.

După mii de ani de când  istmul de gheaţă dintre Alaska şi Rusia s-a topit, pentru prima dată, s-a deschis legătură dintre continentele afroeuroasiatice şi continentele americane. Începuse era globalizării. Prin conectivitate crescută, ideile şi tehnologiile erau împărtăşite.

Faza a VIII-a:Modernizarea (acum 400 de ani)

Industrializarea a început în anul 1763 când James Watt a proiectat motorul cu aburi şi tot atunci a început modernitatea. Oamenii de rând, având o viaţă mai confortabilă decât cea a regilor medievali şi cu  nevoile primare satisfăcute, puteau acum să aibă alte preocupări pentru cultura şi ştiinţa, dornici să înveţe  sau să se distreze  mai mult. Odată cu industrializarea, a început şi procesul de extindere a urbanizării. Cărbunele şi petrolul deveneau noii zei ai umanităţii căci aveau să ne asigure căldură termică, curentul electric, un transport mai rapid şi eficient (automobilele, trenurile avioanele, vapoarele). Descoperirea unor forţe fizice nevăzute ne-a ajutat să inventăm curentul electric, telefonul, telegraful şi radioul, şi ulterior, televiziunea şi internetul, crescând rapiditatea comunicaţiilor la distanţă.

Cu cât comerţul era mai intensificat şi extins la scară largă, cu atât mai distrugătoare deveneau şi războaiele, fiind inventate noi arme devastatoare (de la simpla muschetă pe baza de praf de puşcă la bomba nucleară bazată pe plutoniu şi iridiu).

Dar odată cu intensificarea legăturilor comerciale s-au propagat şi răspândit ideile, precum cele de emanciparea drepturilor şi a libertăţilor civile (Declaraţia de Independenţa şi Constituţia Americii aveau să inspire Europa). Dreptul divin din naştere nu mai era considerat un criteriu pentru a conduce poporul, ci competenţele. Libertatea presei şi accesul larg la educaţie a crescut rata alfabetizării oamenilor de rând, fiind mai conştienţi acum de ce se întâmplă în jurul lor. Societatea devenea mai productivă şi mai prosperă.  Oamenii începeau să se elibereze de sub jugul autoritarismului aristocratic şi totalitarismului distopic cu eforturi costisitoare.

În urma revoluţiei industriale, producţia s-a automatizat şi masificat, produse la care nu aveam acces cu sute de ani în urmă, fiind acum disponibile la preţuri accesibile. Modernizarea medicinei şi a stilului de viaţă a crescut media de viaţă. În 1850, populaţia globală a crescut la 1 miliard de locuitori. 150 de ani mai târziu a crescut la 7 miliarde de locuitori. În ultimii 50 de ani, umanitatea a trimis sateliţi pe orbită planetei, cât şi pe alte planete şi dincolo de sistemul solar (Voyager 1 &2). În 1971, astronauţii jucau golf pe Luna, fiind tot mai conştienţi de universul în care trăim. Iar telescopul Hubble lansat pe orbita planetei noastre ne-a deschis orizonturile cosmice.

În ultimii 10 ani am început să comprimăm hărţile, mijloacele de comunicare, televiziunea, radioul, mijloacele de comenzi online şi aparatul de fotografiat într-un singur obiect mic:smartphone.

Faza a IX-a:Antropocenul-Viitorul

Omenirea are un impact tot mai mare asupra biosferei. Pentru planeta Pământ, poate să fie ceva trecător ca trilobiţii sau dinozaurii. La scară cosmică, suntem doar nişte particule organice din carbon, calciu, fier, zinc şi apă. Însă creierele noastre sunt mult mai complexe decât stelele în ciuda dimensiunii lor mari. Cu ajutorul creierelor noastre complexe, am clădit structuri materiale şi am produs obiecte complexe pe care universul nu le poate crea nici în câteva miliarde de ani. Am influenţat destinul a multor specii de plante şi animale în 150 de ani cum n-a putut să o facă mama-natură în câteva milioane de ani. Am ajuns să schimbăm relieful şi suprafaţa  terestră a planetei construind megalopolisuri, modificând şi compoziţia atmosferică prin intermediul poluării, influenţând clima globală. Am început să creăm noi elemente chimice pe care le adăugăm în tabelul periodic şi am recreat conditile din timpul Big Bang într-un accelerator de particule dintr-un laborator. Oamenii, ca specie bipedă cu inteligenţă avansată, chiar au lăsat amprente positive şi negative pe planetă, amprente care nu se vor şterge decât peste câteva milioane de ani.

Din secolul XX, considerat secolul vitezei, s-au creat 600 de milioane de locuri de muncă în fabrici şi uzine automatizate. Tot mai mulţi oameni îşi permit să se hrănească şi să se îmbrace ca niciodată în istorie . Consumăm mai multă energie şi mai multe resurse decât consumau strămoşii noştri în ultimii 12 000 de ani. Poate că inegalitatea socială a crescut, însă şi-a făcut apariţia şi clasa mijlocie. Egalitatea de şanse există, fiecare om având posibilitatea de a avansa în ierarhie în funcţie de competenţe şi voinţă proprie. Medicina, dezvoltarea economică şi îmbunătăţirea confortului au stabilizat creşterea demografică, reducând natalitatea şi mortalitatea, dar crescând speranţa medie de viaţă. Suprapolularea din ţările lumii a treia ar putea reprezenta un pericol pentru economia globală la finalul secolului, având în vedere că nu resursele finite sunt principala problemă, ci sistemul de distribuire şi costurile de producţie sau de extracţie. Petrolul  este o  resursă neregenerabilă, poluantă şi epuizabilă, dar ieftin şi uşor de prelucrat şi de utilizat, în vreme ce resursele regenerabile, nepoluante şi inepuizabile precum forţa vântului, energia solară sau geotermală sunt dificil de utilizat şi scumpe pe deasupra având în vedere că producţia de elice eoliene, panouri solare şi de maşini electrice necesită petrol pentru a fi utilizate, iar energia nucleară poate dăuna mediului. Doar tehnologiile viitorului şi oamenii cu potenţial cu acces mai mare la educaţie ce-şi pot valoriza informaţiile accumulate ne pot scoate din această dilemă.

Suprapopularea ar duce la creşterea gradului de sărăcie, colaps şi la războaie pentru resurse, ceea ce ar fi rău pentru civilizaţia umană în sine având în vedere dezvoltarea ultimelor arme devastatoare.

Deşi suntem mai dependenţi de tehnologie, trăim mai confortabil şi învăţăm mai uşor şi mai rapid prin conectivitatea strânsă la nivel global, noi oamenii încă mai suntem o specie care are grijă zilei de mâine, neştiind ce provocări ne poate aduce viitorul, iar instinctele primitive precum furia, invidia şi lăcomia moştenite de la strămoşii noştri primitivi încă s-au menţinut.

Ce-i drept, în ritmul evoluţiei tehnologice, în următoarele secole şi decenii, fiind tot mai dependenţi de tehnologie, oamenii s-ar putea robotiza. Nanotehnologia nu mai este demult de domeniul SF, iar de curând, protezele biomecanice şi organele artificiale au devenit reale.

Dezvoltarea inteligenţei artificiale care să ne gestioneze mai eficient problemele cotidiene, căutarea de noi energii inepuizabile şi nepoluante, fuziunea nucleară ce ar echivala naşterea unei stele într-un laborator care să ne ofere energie infinită, transumanismul cibernetic, dezvoltarea de roboţi şi sisteme defensive de securitate mai eficiente care să prevină conflictele, producţia de hrană sintetică, modificările genetice pentru eliminarea bolilor şi deficienţelor etc. ne-ar putea face să privim mai optimişti spre viitor. Spre sfârşitul secolului XXI ar putea să apară o nouă specie:Homo Cyberneticus.

În câteva secole am putea coloniza Luna şi planetele învecinate. În câteva milenii probabil că vom descoperi cum să călătorim mai rapid decât viteză luminii sau cum să rezistăm unor călătorii interstelare îndelungate până la cea mai apropiat sistem solar. Numai în Galaxia Caleea Lactee se estimează că sunt 200 de miliarde de planete locuibile, dar despărţite de distanţe cosmice. Am putea întâlni noi specii extraterestre şi poate alte civilizaţii avansate tehnologic cu care să colaborăm sau cu care să ne războim. Am putea nu doar să folosin energia propriei noastre stele, ci şi a multor stele din vecinătate. Ce-i drept, am putea fenta sfârşitul soarelui nostru şi a planetei noastre, explorând şi colonizând alte planete. Nu se ştie dacă vom putea vreodată să manipulăm principile de bază  ale universului (ori dacă poate o altă civilizaţie mai avansată). Ce-i drept, oamenii nu mor, ci se vor transforma. Am văzut câte am putut realiza în ultimii 10 000 de ani. Cum ar putea arăta omenirea peste 10 000 de ani? Dar peste 1 milion de ani? Dar în 5 miliarde de ani? Probabil că noi vom dispărea ca specie biologică, maşinăriile şi roboţii înlocuindu-ne şi ducând continuitatea mai departe. Dacă singularitatea tehnologică va avea loc, oare oamenii îşi vor mai păstra identitatea, emoţiile, sentimentele şi instinctele biologice? Oare se va declanşa un conflict dintre fiinţele organice şi cele sintetice/artificiale? Am mai putea vorbi de Antropocen atunci? Un lucru e sigur. Chiar dacă murim, nu dispărem. Universul poate se va extinde la infinit până va deveni unul inert şi mort, încât că peste câteva sute de trilioane de ani materia în sine (stele, galaxii, planete, fiinţele care le populează) se va sfărâma, devenind energie, încât că şi găurile negre se vor evapora. Dar tot ce a apărut acum 13, 8 miliarde de ani, fie că vorbim de energie sau materie, nu dispare, ci se transformă. Poate că nu există un sens al vieţii, un destin al omenirii, şi că poate totul este întâmplător (iar asta s-ar demonstra odată cu descoperirea sau începerea contactului cu alte civilizaţii avansate). Dar avem libertatea de a ne forma noi un sens al vieţii propriu şi de a ne alege destinul din multiplele posibilităţi.