Crima pasională care a adus Buzăul în atenția țărilor occidentale
Azi ne-a fost adus în atenție un articol extraordinar de viață cotidiană care a apărut in Opinia Buzau. Povestea relatată s-a petrecut în târgul Buzăului prin 1844 și a ajuns cunoscută în toată Europa. Prin bunăvoința autorului vă redăm povestea și pe historia.ro.
O crimă cu premeditare avea să aducă Buzăul, în anul 1844, în atenția Occidentului. Cazul în care erau implicați reprezentanți ai aristocrației române – președintele Judecătoriei Buzău, vărul acestuia (boier) și o soție adulteră – a rămas înscris în arhivele locale ca o pată neagră, aproape necunoscută, însă, de buzoienii de astăzi.
După faimoasa descoperire a Tezaurului de la Pietroasele, la numai câțiva ani, în primăvara anului 1844, Buzăul avea parte de o publicitate deosebită atât în plan național, cât și european. Berlinul și Viena, Neapolul și Parisul aveau să comenteze evenimentul, crima de la Buzău revoltând mediile aristocrate occidentale.
„Eroii“ acestui caz au fost serdarul Ioan Vernescu, președinte al Judecătoriei Buzău (provenit dintr-o cunoscută familie boierească), boierul Dumitrache Vernescu (văr cu Ioan Vernescu), deputat județean în 1833, și soția acestuia, Ecaterina Sărățeanu, descendentă a unui alte familii boierești.
Omorât de propriul rob țigan
„În seara zilei de 3 aprilie, l-au lăsat mai mult mort decât viu și din care urmare și-a dat obștescul sfârșit>”, povestește astăzi istoricul Alexandru Gaiță, de la Arhivele Statului Buzău. Procurorul, venit la fața locului chiar în seara crimei, identifică rapid ucigașii boierului:doi dintre robii acestuia, țiganii Constandin și sora acestuia, Tudora. Arma crimei, un baston prevăzut cu un cuțit, avea să fie descoperit a doua zi, chiar în grădina casei unde a avut loc crima. Interesant de știut este că țiganul Constandin fusese eliberat din închisoare chiar în noaptea crimei, la insistențele personale ale șefului Judecătoriei Buzău, serdarul Ioan Vernescu. Mărturiile celor doi țigani le indică anchetatorilor că în spatele crimei se află chiar șeful Judecătoriei, cel care avea o relație extraconjugală cu soția victimei, Ecaterina. Anchetatorii realizează că funcția serdarului Ioan Vernescu, dar și faptul că era o figură deosebit de importantă în zonă și membru al protipendadei epocii, vor declanșa un conflict de interese, așa că vor cere ajutorul reprezentanților legii din București. Un altfel de episod Adrian Năstase Din raportul prezentat de procuror pe 15 aprilie, reiese că țiganul Constandin a mărturisit, în cadrul interogatoriului, luat a doua zi după crimă, că a fost îndemnat să își ucidă boierul de către serdarul Ioan Vernescu. La rândul său, în prezența oamenilor justiției veniți de la București, șeful Judecătoriei „a răspuns numai niște încurcate împleticiri”. După finalizarea cercetărilor au fost trimiși în fața justiției:serdarul Ioan Vernescu, robii victimei, în frunte cu Constandin, sora sa Tudora, Dumitru Constandin, Ilinca sora lui Constandin, Neculae sin Licsandru Herghelegiu, Stan țiganu, vizitiul serdarului, aprodul Gheorghe de la Tribunal, Ioniță sin Ion din Lipia, slugă în curte, potcovarul Stanciu țiganu, serdarul D. Sărățeanu, socrul decedatului, și pitarul Costache Vernescu, fratele răposatului. Se dovedește că în noaptea crimei, șeful Judecătoriei îl trimisese pe aprodul Gheorghe la reprezentantul poliției pentru a cere eliberarea țiganului Constandin din pușcărie. Fiind refuzat, însuși serdarul Vernescu a mers la casa polițistului, solicitându-i „slobozirea țiganului subt cuvânt că nu este vinovat și face trebuință de ajutorul soției răposatului”. Un alt episod interesant, care amintește oarecum de recentul caz Adrian Năstase, este consemnat în arhive a doua zi după crimă. „Serdarul îl invită insistent pe procuror în casa sa, vecină cu cea a victimei, și joacă o scenă. Arătându-i acestuia două pistoale încărcate și încercând să se sinucidă, îi ridică procurorului întrebarea de ce ar fi făcut-o dacă se simțea nevinovat. În cercurile diplomatice de la București se zvonea însă că pistoalele au fost dublate și de o pungă cu 1.500 de galbeni și că reprezentantul legii ar fi avut de ales. De aici și manevra procurorului care, conform acelorași surse, ”, declară istoricul Alexandru Gaiță. Soția adulteră fuge Într-un alt interogatoriu, aprodul Gheorghe recunoaște că arma crimei, ale căror urme rămăseseră pe fața victimei, era luată de serdarul Vernescu chiar de la Tribunal. „Cârmuirea buzoiană era înștiințată, la 22 aprilie 1844, de dovedirea vinovăției serdarului, a țiganului Constandin și a surorii acestuia, precum și de implicarea parțială a zece slujbași și robi. Cu toții urmau să fie trimiși sub pază la București”, mai declară istoricul buzoian. Soția victimei fuge la tatăl său în București, speriată de pedeapsa la care erau supuse la vremea respectivă femeile adultere:erau plimbate prin oraș, îmbrăcate sumar, călare pe un măgar, cu capul la coada animalului. Spre deosebire de amantul ei, din documentele vremii nu reiese că a fost vreodată arestată în acest caz. Masonerie, pedeapsă dură și reacțiile Occidentului Deși tribunalul hotărăște condamnarea la moarte a serdarului Vernescu și a țiganului Constandin, domnitorul Gheorghe Bibescu comută pedeapsa la „muncă publică înlăuntru ocnelor pe vreme mai mult sau mai puțin îndelungată”. Reacția unor importanți oameni ai vremii, precum Mihail Kogălniceanu, nu întârzie să apară, domnitorul fiind aspru criticat. Însuși Kogălniceanu semnează un articol intitulat „Lipsă de călău în Valahia”, în ziarul din Iași, „Propășirea”. Se pare că în spatele deciziei de renunțare la pedeapsa cu moartea s-au aflat și „frații” masoni care, profitând de împrejurări, au derulat un atac asupra autorității concomitent cu campania de dezrobire a țiganilor. Domnia din Țara Românească avea să fie atacată și în presa străină, în publicații precum „Wiener Zeitung”, „Oesterreichischer Beobachter”, „Siebenburger Wochenblatt”. Reprezentantul Franței în țara noastră, Billecocq, raporta la Paris cunoscutului politician Francois Guizot:„Nu credem că prințul Bibescu s-a decis să pună în aplicare aceasta sentință fatală;să cităm, în apărarea sa, privilegiile boierimii și tradițiile. Totuși, prințul Ghica îmi spusese adesea că, în cazuri de acest fel și în interesul aristocrației țării sale, el n-ar fi ezitat deloc să creadă că puterile sale se întindeau până la a da cel mai sever exemplu. O circumstanță recentă va trebui poate să îl facă pe domnitor să folosească mai multă rigoare. Pedeapsa cu moartea va fi aplicată celui care a comis asasinatul;Vernescu a fost condamnat la salină pe viață și văduva victimei va fi închisă timp de un an într-o mănăstire”. Cazul este mușamalizat În final, scandalul crimei de la Buzău va fi mușamalizat. țiganul criminal va beneficia de Decretul 511, publicat cu ocazia onomasticii țarului Nicolae I, iar pedeapsa capitală va fi comutată la ocnă pe viață și la o bătaie constând în 200 de toiege. Serdarul Vernescu își păstrează rangul, așa cum reiese dintr-un document din arhive, datat în 1846. „Domnia a fost deranjată de crima din urbea buzoiană, dar va ajunge la concluzia că un aranjament era preferabil, deși risca o degradare a imaginii în opinia publică a epocii. Ce mai conta însă asta după scandalul anulării căsătoriei Bibescului cu Marițica Văcărescu, în pofida opoziției Bisericii?”, mai spune istoricul Alexandru Gaiță.
