cum ar arăta pacea în viziunea lui
Doi consilieri cheie ai fostului președinte Donald Trump i-au prezentat acestuia un plan de a pune capăt războiului din Ucraina – dacă va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie – condiționând continuarea ajutorului american pentru Kiev de intrarea în negocieri de pace cu Rusia, scrie Reuters.
În același timp, Statele Unite ar avertiza Moscova că orice refuz de a negocia ar duce la creșterea sprijinului SUA pentru Ucraina, a declarat generalul în retragere Keith Kellogg, unul dintre consilierii pentru securitate națională ai lui Trump, într-un interviu.
Încetare a focului pe perioada negocierilor
În conformitate cu planul elaborat de Keith Kellogg și Fred Fleitz, care au fost amândoi șefi de personal în Consiliul Național de Securitate al lui Trump în timpul președinției sale 2017-2021, ar exista o încetare a focului pe liniile de luptă predominante în timpul discuțiilor de pace.
Cei doi i-au prezentat planul lui Trump, iar fostul președinte a răspuns favorabil, a spus Fleitz. „Nu susțin că a fost de acord cu fiecare cuvânt din plan, dar am fost încântați să primim feedback-ul pe care l-am primit”, a spus el.
Strategia conturată de Kellogg și Fleitz este cel mai detaliat plan de până acum al asociaților lui Trump, care a spus că ar putea rezolva rapid războiul din Ucraina dacă îl va învinge pe președintele Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie, deși nu a prezentat detalii.
Un plan care ar putea fi contestat de aliați
Propunerea ar marca o schimbare majoră a SUA față de război și s-ar confrunta cu opoziția aliaților europeni, dar și în cadrul propriului Partid Republican al lui Trump, scrie Reuters.
Kremlinul a spus că orice plan de pace propus de o posibilă viitoare administrație Trump ar trebui să reflecte realitatea de pe teren, dar că președintele rus Vladimir Putin a rămas deschis la discuții.
„Valoarea oricărui plan constă în nuanțe și în luarea în considerare a stării reale a lucrurilor de pe teren”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Președintele Putin a spus în repetate rânduri că Rusia a fost și rămâne deschisă negocierilor, ținând cont de starea reală a lucrurilor de pe teren”, a spus el. „Rămânem deschiși la negocieri”.
Ministerul de Externe al Ucrainei nu a răspuns solicitărilor de comentarii.
Aderarea la NATO a Ucrainei ar urma să fie suspendată
Elementele de bază ale planului au fost prezentate într-o lucrare, disponibilă publicului, publicată de „America First Policy Institute”, un think tank ”prietenos” cu Trump, unde Kellogg și Fleitz dețin funcții de conducere.
Kellogg a spus că ar fi crucial ca Rusia și Ucraina să ajungă rapid la masa negocierilor dacă Trump câștigă alegerile. „Le spunem ucrainenilor: „Trebuie să veniți la masă, iar dacă nu vii la masă, sprijinul Statelor Unite se va epuiza”, a spus el. „Și îi spui lui Putin: „Trebuie să vină la masă și dacă tu nu vii la masă, atunci le vom oferi ucrainenilor tot ce au nevoie pentru a te ucide pe teren”.
Potrivit celor, Moscova ar fi, de asemenea, convinsă să se așeze la masă cu promisiunea suspendării procedurilor de aderare a Ucrainei la NATO, pentru o perioadă lungă de timp.
Fleitz a mai spus că Ucraina nu trebuie să cedeze oficial vreun teritoriu Rusiei conform planului lor. Totuși, a spus el, este puțin probabil ca Ucraina să-și recapete controlul efectiv asupra întregului său teritoriu în termen scurt.
„Preocuparea noastră este că acesta a devenit un război de uzură care va ucide o întreagă generație de tineri”, a spus el. O pace durabilă în Ucraina ar necesita garanții suplimentare de securitate pentru Ucraina, au spus cei doi.
Rusia nu renunță la teritoriile ocupate
Vladimir Putin a declarat înaintea summit-ului de pace pentru Ucraina organizat în Elveția în cursul acestei luni că va pune capăt imediat ostilităților dacă Kiev recunoaște cele 4 regiuni revendicate de Moscova ca aparținând Rusiei și renunță la aspirațiile de a intra în NATO.
Analiști consultați de Reuters și-au exprimat îngrijorările că planul lui Kellog și Fleitz ar putea oferi Moscovei un avantaj considerabil în negocierile de pace.
„Ceea ce descrie Kellog este un plan direcționat către renunțarea din partea Ucrainei a tuturor teritoriilor sale pe care Rusia le ocupă acum”, afirmă Daniel Fried, fost secretar de stat asistent care a lucrat la politicile Washingtonului față de Rusia.
***