scoruri copleșitoare pentru extrema dreaptă și extrema stângă / Pregătiri de turul 2 și scenariile post-alegeri

Primul tur al alegerilor parlamentare din Franța a confirmat ondajele ultimelor săptămâni:

exit-poll-urile arată că Adunarea Națională (RN), partidul lui Marie Le Pn – a câștigat 34% din voturi.

Extrema stângă – Noul Front Popular (format din Franța Nesupusă, Partidul Socialist, comuniștii și ecologiștii) s-a clasat pe locul al doilea, cu 29%.

Pe locul al treilea e partidul președintelui Emmanuel Macron – blocul prezidențial Ensemble – care a obținut un scor cuprins între 20-23%.

Adunarea Națională, camera inferioară, este cea mai puternică dintre cele două camere ale parlamentului francez. Ea are ultimul cuvânt în procesul de legiferare față de Senat, dominat de conservatori.

Prezența la vot a fost mare – undeva între 67 și 70%.

Analiștii – și, odată cu ei, întreaga Uniune Europeană – speră într-o echilibrare a situației în turul al doilea, care se va desfășura în 7 iulie.

Cum funcționează sistemul electoral francez – 2 tururi pentru alegerea deputaților

Sistemul francez este complex și nu este proporțional cu sprijinul național pentru un partid. Legislatorii sunt aleși pe circumscripții. Un candidat la parlamentare trebuie să obțină peste 50% din voturile din ziua respectivă pentru a fi ales.

În caz contrar, primii doi candidați, alături de oricine altcineva care a obținut susținerea a mai mult de 12,5% dintre alegătorii înregistrați, merg mai departe într-un al doilea tur.

În unele cazuri, trei sau patru persoane ajung în turul al doilea, deși unii se pot retrage pentru a spori șansele unui alt candidat – o tactică adesea folosită în trecut pentru a bloca candidații de extremă dreapta, explică AP.

Emmanuel Macron își va duce la capăt mandatul, indiferent de rezultat

Alegerile au loc cu trei ani mai devreme decât era necesar și la trei săptămâni după ce partidul lui Macron, Renașterea, a fost învins de formațiunea RN, partidul lui Marine Le Pen, în alegerile pentru Parlamentul European.

La câteva minute după înfrângerea umilitoare, Macron a declarat că nu poate ignora mesajul trimis de alegători și a luat decizia „serioasă și grea” de a convoca alegeri anticipate – primele din Franța din 1997.

Indiferent de rezultat, Macron s-a angajat să rămână în funcție până la următoarele alegeri prezidențiale din Franța, în 2027.

Adunarea Națională este responsabilă de adoptarea legilor interne – de la pensii și impozitare la imigrație și educație – în timp ce președintele stabilește politica externă, europeană și de apărare a țării.

Guvern de coabitare

Atunci când președintele și majoritatea din parlament nu aparțin aceluiași partid guvernul se poate bloca.

Franța a avut cel mai recent un astfel de guvern – cunoscut sub numele de „coabitare” – atunci când președintele de dreapta Jacques Chirac a convocat alegeri anticipate și a fost obligat să numească prim-ministru un socialist, Lionel Jospin, care a rămas în funcție timp de cinci ani, relatează CNN.

Principalii concurenți

Întrebarea este dacă tânărul lider al partidului de extrema dreaptă Rassemblement National (RN, Adunarea Naţională), Jordan Bardella, de 28 de ani, ar putea să îl înlocuiască pe Gabriel Attal, liderul majorităţii în exerciţiu, în funcţia de prim-ministru?

Jordan Bardella, liderul RN în vârstă de 28 de ani, ales de Le Pen, care s-a străduit să șlefuiască imaginea unui partid istoric asimilat cu rasismul și antisemitismul, care a proliferat sub conducerea de decenii a tatălui său, Jean-Marie Le Pen.

Până de curând, perspectiva unui guvern de extremă dreapta era de neconceput. În trecut, partidele de opoziție au făcut alianțe de conveniență în încercarea de a bloca intrarea la guvernare a RN – sub numele său anterior, Frontul Național. Acum Bardella ar putea deveni prim-ministru al Franței – și cel mai tânăr prim-ministru al Europei în mai bine de două secole.

Pe partea stângă, un grup de partide, care anterior a fost fracționat, s-a unit recent pentru a forma Noul Front Popular – o coaliție menită să reînvie Frontul Popular original, care a împiedicat fasciștii să ajungă la putere în 1936. Alianța largă cuprinde personalități mai radicale, precum Jean-Luc Melenchon, de trei ori candidat la președinție și lider al partidului France Nesupusă, precum și lideri moderați, precum Raphael Glucksmann de la Place Publique.

Premierul francez Gabriel Attal – care a fost numit în funcție de Macron abia în ianuarie – reprezintă alianța centristă Ensemble pour la République (Împreună pentru Republică) a lui Macron. Attal ar fi fost printre ultimii din cercul restrâns al lui Macron care au aflat că alegerile anticipate erau iminente.

Scenariile posible post-alegeri

Ce premier va numi preşedintele Macron, dacă va câștiga RN?

Constituţia sistemului politic republican din Franța, denumit „A Cincea Republică”, stabilită în 1958, nu restricţionează dreptul preşedintelui de a alege şi numi premieri. Totuşi, acesta trebuie să ţină seama de majoritatea din Parlament, explică Deutsche Welle.

Dacă premierul nominalizat nu dispune de sprijin parlamentar, Adunarea Națională ar recurge la un vot de neîncredere, iar guvernul ar trebui să demisioneze. Dacă Rassemblement National (RN) va obţine majoritatea în Adunarea Naţională, preşedintele Emmanuel Macron ar trebui să-i ofere funcţia de şef al guvernului liderului partidului RN, Jordan Bardella – tânăra speranţă a extremiştilor francezi.. 

Preşedintele Franţei nu are alternativă, explică politologul Hans Stark de la Universitatea Sorbona: „Macron este foarte slăbit şi nu prea are spaţiu de manevră.” Cu toate acestea, Bardella, în vârstă de 28 de ani, face din majoritatea mandatelor parlamentare condiţia principală pentru a-şi asuma răspunderea conducerii guvernului. Altfel nu şi-ar putea pune în aplicare programul politic.

Prin numirea lui Bardella în funcţia de premier, Franţa ar intra în „cea de-a patra coabitare” din istoria sa.  

Cum funcţionează „coabitarea”?

Când preşedintele şi premierul Franţei sunt din tabere politice diferite, puterea executivă este împărţită. Preşedintele şi premierul trebuie să lucreze împreună, într-o aşa-numită „coabitare”, pentru binele ţării.  

La prima „coabitare” s-a ajuns începând din 1986 sub preşedintele socialist François Mitterrand. După ce a pierdut alegerile parlamentare, Mitterand i-a numit în funcţia de prim-ministru pe gaulistul Jacques Chirac în 1986 şi pe colegul său de partid Edouard Balladur în 1993. Între 1997 şi 2002, socialistul Lionel Jospin a condus guvernul sub preşedintele conservator Jacques Chirac.

Împărţirea puterii între tabere politice diferite duce frecvent la fricţiuni, iar procesele decizionale devin mai complicate şi mai lente. Succesul coabitării depinde, în mod esenţial, de capacitatea preşedintelui şi a premierului de a colabora. În Constituţia stabilită în 1958, valabilă şi în prezent, „coabitarea” nu este prevăzută în mod explicit.

Ce soluţie ar fi în cazul unui blocaj al Adunării Naţionale?

Până acum partidele s-au abţinut de la a spune cum vor reacţiona în cazul unei Adunări Naţionale fără majoritate. Se ştie că, într-o asemenea situaţie, Marine le Pen va propune alegeri prezidenţiale anticipate. 

Dar Macron nu poate fi obligat să se retragă. În Franţa nu există un scenariu clar în cazul unei „republici blocate”. Multe vor depinde de dinamica politică de după alegeri. În principiu n-ar fi exclusă nici formarea unui guvern tehnocrat, deşi în a Cincea Republică nu există un asemenea model istoric.   

Ar putea preşedintele să dizolve o „Republică blocată”?

Preşedintele Macron ar putea activa articolul 16 din Constituţia Franţei, care îi conferă puteri extinse în situaţii de criză, pentru a putea asigura continuitatea statului. Noi legi ar putea fi emise şi promulgate fără aprobarea Parlamentului. Cu toate acestea, politologul Hans Stark nu crede că articolul 16 este o opţiune reală pentru preşedintele Macron.

„Nu văd cum ar putea rezista timp de trei ani, până la următoarele alegeri prezidenţiale. În esenţă, lucrul acesta ar însemna că ne-am afla permanent într-o stare de criză.”

****