Omul modern doarme mai eficient
Insomniacii vor fi încântaţi de rezultatele unui studiu asupra somnului care arată că omul se descurcă dormind mult mai puţin decât rudele sale cele mai apropiate. Evoluţia omului a presupus şi modificări în ceea ce priveşte reglementările somnului.
Un grup de cercetători de la Universitatea Dukea investigat obiceiurile a sute de mamifere, printre care şi 21 de specii de primate, ajungând la concluzia că omul doarme foarte eficient. Avem nevoie de aproximativ 7 ore de somn pe noapte, din care mai bine de 25% se petrece în fază REM (rapid eye movement), adică somn profund. Alte specii de primate au nevoie de până la 14, chiar 17 ore de odihnă, iar în multe cazuri acestea nu îşi petrece decât 5% în faza de REM. Se întâmplă la maimuţa verde africană, lemurul-şoarece, eulemurul mongoz.
Din acest punct de vedere oamenii sunt unici, având episoade de odihnă scurte dar de bună calitate, spune antropologul David Samson. El şi colegii săi sugerează că strămoşii omului au început să îşi eficientizeze somnul atunci când au căpătat obiceiul de a dormi pe sol, aproape de un foc şi în cadrul unui grup social. Cercetarea mai sugerează şi că un somn bun i-ar fi ajutat să îşi însuşească mai uşor lecţiile de supravieţuire învăţate în timpul zilei.
Aşadar, durata scurtă de somn nu are de-a face cu lumina artificială de la aparatură. De fapt, dacă analizăm obiceiurile din societăţile fără electricitate, de exemplu în Tanzania, Namibia sau Bolivia, constatăm că oamenii de aici îşi petrec mai puţin timp timp cu ochii închişi. Reprizele scurte de somn ne-au ajutat în decursul evoluţiei noastre, au contribuit la dezvoltarea creierului şi la îmbunătăţirea memoriei.