TOP 10/ Cele mai grave epidemii din istorie

Oamenii din vremuri străvechi se confruntau şi ei cu tot felul de boli. Se puteau îmbolnăvi din cauza microbilor din apă, hrană sau mediu, iar ocazional grupurile umane puteau fi decimate de aceştia. Totuşi, abia odată cu organizarea oamenilor în comunităţi mari au căpătat şi bolile contagioase proporţii covârşitoare. Incidenţa a crescut şi odată cu domesticirea animalelor. Adunând provizii, oamenii au atras şobolani şi şoareci, iar construind fântâni au favorizat apariţia ţântarilor. De fapt, în mod ironic, evoluţia umanităţii a mers mână în mână cu creşterea pericolelor.

1. Variola. Înainte de colonizarea din Lumea Nouă, Americile găzduiau peste 100 de milioane de oameni. Din secolul al XV-lea epidemiile au redus acest număr până la 5-10 milioane. Europenii au adus cu sine o mulţime de boli împotriva cărora nativii nu au avut cum să lupte. De departe pe primul loc în topul mortalităţii a fost variola, foarte contagioasă şi declanşatoare de febră, dureri şi iritaţii severe. Deşi a fost creat un vaccin în 1796, epidemia a continuat să se răspândească. Chiar în 1967, virusul variolei a ucis 2 milioane de oameni, dar după aceea Organizaţia Mondială a Sănătăţii a depus eforturi mari pentru a eradica virusul prin vaccinarea în masă. Şi într-adevăr, în 1977 s-a înregistrat ultimul caz de variolă contractată în mediul natural.

2. Gripa din 1918. Numită şi gripa spaniolă, boala de la finele primului război mondial a făcut 20 de milioane de victime în doar câteva luni. Într-un an a dispărut, dar în total a luat undeva între 50 şi 100 de milioane de vieţi, fiind probabil cea mai gravă pandemie din istoria umanităţii. Nu a fost vorba de o gripă obişnuită, ci de o nouă tulpină, iar cercetătorii bănuiesc că s-a transmis de la păsări la oameni în vestul american după care s-a răspândit rapid pe fondul războiului. Simptomele erau similare cu cele de la gripa normală, dar plămânii se umpleau rapid cu lichid, victimele murind sufocate.

3. Ciuma. Puţine boli îngrozesc atât de tare prin imaginile morţii oferite de tragedia în care a pierit jumătate din populaţia Europei în 1348, precum şi multe alte grupuri umane din China şi India. Boala a urmat căile comerciale şi s-a infiltrat pe câmpurile de luptă, contribuind la schimbări în structurile de clasă sau politicile globale. Cercetările recente ar putea aduce noi lămuriri despre această pandemie, suspectându-se faptul că ar fi de fapt vorba despre un virus hemoragic de tipul ebola şi nu de ciumă bubonică cu formă incipientă de pneumonie.

4. Malaria.Date privind impactul malariei asupra umanităţii există încă de acum 4000 de ani în scrierile greceşti, indiene sau chineze. Chiar şi atunci, oamenii de ştiinţă au făcut legătura cu apele stătute, mediu propice pentru ţânţarii care contractează microbii de tip Plasmodium şi îi pottransmite oamenilor. Simptomele includ febră, frisoane, transpiraţie, dureri musculare. Deşi statisticile cu privire la numărul de victime din epoca antică sunt greu de efectuat, impactul poate fi dedus examinând rata de îmbolnăvire a celor cu activităţi în zonele afectate:de pildă, în 1906, SUA a angajat 26.000 de lucrători pentru a construi canalui Panama, dintre care 21.000 au fost spitalizaţi. În războiul civil american se pare că au murit în jur de 10.000 de oameni, alţi 60.000 de soldaţi au decedat în Africa şi Pacificul de Sud în timpul celui de-al doilea război mondial. După acesta, SUA au luat măsuri folosind insecticide puternice interzise ulterior. Malaria continuă să reprezinte o problemă majoră în Africa Subsahariană, unde annual se înregistrează cam 350 de milioane de cazuri, dintre care un milion fatale.

5. Tuberculozaa făcut şi ea ravagii de-a lungul istoriei. Textele antice oferă detalii despre evoluţia simptomelor, iar dovezi ale bolii s-au depistat inclusiv la mumiile egiptene. Boala se răspândeşte în aer, afectând în primul rând plămânii, provocând dureri în piept, scădere în greutate, febră, tuse cu sânge. În Europa, ciuma albă, cum se mai numea, a fost din secolul al XVII-lea printre cele mai mortale boli, ucigând unul din 7 pacienţi infectaţi. Nici America colonială nu a evitat problema. În 1944, medicii au elaborat un antibiotic cu streptomicină şi progresele ulterioare au temperat fenomenul, dar nu la-u eradicat. Tuberculoza înca mai ucide în jur de 2 milioane de oameni annual, revenind în forţă în anii ’90 din cauza unor tulpini rezistente, sărăciei globale şi lipsei de prevenţie.

6. Holera a reprezentat până în secolul al XIX-lea un pericol doar în India, dar odată cu dezvoltarea rutelor comerciale spre China, Japonia, Africa de Nord, Orientul Mijlociu şi Europa, boala a călătorit şi ea. Holera este cauzată de o bacterie intestinală numită Vibrio cholerae şi se răspândeşte îndeosebi prin apa şi hrana contaminate. De cele mai multe ori sistemul imunitar poate învinge boala, dar numai dacă pacientul se hidratează foarte bine. Deşi multă vreme s-a crezut că ştiinta medicală şi îmbunătăţirile sanitare au eliminat-o, holera a reapărut în 1961 în Indonezia şi încă mai pune în pericol vieţi.

7. SIDA.De la apariţia sa în anii ’80, a omorât 25 de milioane de oameni, iar în prezent se estimează că 33 de milioane sunt seropozitivi. Virusul HIV, transmisibil prin fluidele corporale, afectează sistemul imunitar care nu mai face faţă infecţiilor. Cercetătorii sunt de părere că virusul a trecut de la maimuţe la oameni la mijlocul secolului al XX-lea, pe fondul populaţiei numeroase, războaielor, sărăciei. Prostituţia şi drogurile intravenoase au amplificat fenomenul. Deşi anumite medicamente pot preveni evoluţia HIV-ului în SIDA, nu există încă un antidot, aşa că educaţia şi prevenţia rămân cele mai bune arme.

8. Febra galbenă. Când europenii au început să exporte sclavi în Americi, au exportat şi mai multe boli, printre care aşa-numita ‘yellow jack’, care a decimat şi ferme şi orase. 29.000 din cei 33.000 de soldaţi trimişi de Napoleon în America au murit, ceea ce l-a convins pe împărat să vândă în 1803 teritoriile de acolo. Ca şi malaria, tot ţânţarii transportă virusul care se manifestă agresiv la nivelul ficatului care cedează. În ciuda vaccinărilor şi tratamentelor îmbunătăţite, se mai înregistrează cazuri în America de Sud şi Africa.

9. Tifosul.Aglomerările urbane foarte mari cu condiţii precare sau taberele militare s-au confruntat de-a lungul vremii cu amenintarea parazită venită din partea microbului Rickettsia, transmis de păduchi. Febra războiului, cum i se mai spunea din cauza incidenţei pe câmpul de luptă, a omorât, combinată cu foametea, 10 milioane de oameni în timpul războiului de 30 de ani din secolul al XVII-lea. Epidemiile de tifos puteau decide chiar soarta bătăliilor. Când trupele spaniole au asediat Granada în 1489, tifosul a redus efectivele militare de la 25.000 la 8000 şi a trebuit să mai treacă puţin timp până la alungarea maurilor. În primul război mondial, tifosul a revendicat milioane de victime în Rusia, Polonia şi România. Simptomele include nevralgie, pierderea petitului, febră, frisoane, greaţă, iar netratată boala duce la pneumonie şi stop cardiac. În părţile dezvoltate ale lumii a fost însă eradicată.

10. Poliomielita se pare că a afectat copiii de mii de ani încoace. Virusul afectează sistemul nervos şi se răspândeşte prin apă contaminată sau materii fecale. De obicei membrele inferioare au de suferit cel mai mult, dar paralizia se poate extinde şi la muşchii respiratorii, caz în care boala este fatală. Unul din 200 de cazuri se soldează cu paralizie. Sistemul imunitar face faţă mai bine în cazul copiilor mici. Oricum, expunerea la poliomielită vreme de secole precum şi condiţiile sanitare ameliorate începând cu secolul al XVIII-lea au produs şi o îmbunătăţire a apărării organismului.  Prin urmare, boala nu s-a mai răspândit atât de tare, dar expunerea mai scăzută la vârste fragede a avut şi un efect nefast:contractarea virusului de către din ce în ce mai mulţi adulţi. A apărut un vaccin în anii ’50, ceea ce a scăzut dramatic rata îmbolnăvirii şi există şanse ca boala să dispară definitiv întrucât din câte se ştie doar oamenii sunt purtători ai virusului poliomielitic.