Aspirina, moştenirea sumerienilor
Unul dintre cele mai populare medicamente, aspirina este o moştenire pe care vechii sumerieni au lăsat-o omenirii. Ajungând la forma pe care o cunoaştem astăzi abia în secolul al XIX-lea, acidul acetilisalicilic continuă să uimească lumea medicinei cu proprietăţile sale benefice.
Primii care au folosit extractul de salcie pentru tratarea durerilor au fost sumerienii. Din perioada Celei de a III-a Dinastie din Ur s-a găsit un tabel inscripţionat în piatră, cu o listă de plante vindecătoare, printre care şi salcia. Un document foarte cunoscut în istoria medicinei este Papyrus Ebers, un text egiptean care datează cu aproximaţie din anul 1543 î.Hr., care este o copie îmbunătăţită a tabelului din Ur. Nici populaţia chineză nu s-a lăsat mai prejos. Renumiţi la nivel mondial pentru remediile naturiste miraculoase, chinezii foloseau scoarţă şi esenţă de salcie pentru tratarea febrei reumatice, răcelii, şi hemoragiilor. Unul dintre rapoartele cele mai apreciate ale utilizării acidului acetilisalicilic aparţine părintelui medicinei moderne, Hipocrate, care în jurul anului 400 î.Hr. recomanda pacienţilor care au febră sau dureri să mestece scoarţă de salcie. De asemenea, pentru a nu mai avea dureri în timpul naşterii, femeilor însărcinate le era recomandat să bea ceai din frunze de salcie. În jurul anului 100, medicul grec Dioscorides recomanda coaja de salcie ca anti-inflamator.
Cu toate că efectele benefice asupra organismului uman se cunoşteau de secole, abia în 1763 reverendul Edward Stone, care făcea parte din Societatea Regală din Londra, a iniţiat primul studiu clinic cu privire asupra efectelor pe care le are pulberea de scoarţă de salcie asupra pacienţilor care sufereau de friguri, pe atunci febra considerându-se una din simptonele malariei. Aproximativ 100 de ani mai târziu, scoţianul Thomas MacLagan a demonstrat că substanţa pe care o conţine salcia ameliorează durerea pacienţilor bolnavi de reumatism, reduce febra şi dezumflă articulaţiile inflamate.
O cercetare chimică mai amănunţită a proprietăţilor pe care le avea substanţă vindecătoare a salciei a început abia în secolul al XIX-lea, când Napoleon a blocat importurile pe continent. Pe atunci, în Europa se importa extractul de cinchona, o altă sursă naturală de acid salicilic. În 1828, Johann Büchner, profesor la Universitatea din Munchen, a izolat o substanţă gălbuie din scoarţa de salcie, pe care a numit-o salicină, cuvânt provenit din denumirea în latină a salciei. O formă cristalină pură de salicină a fost dobândită de către farmacistul francez, Henri Leroux, în 1829, şi a fost folosită pentru tratarea reumatismului. La sfârşitul anilor 1800 a fost lansată pe scară largă producţia de acid salicilic pentru tratarea durerii si febrei, la iniţiativa companiei Heyden Chemical din Germania.
Tot în aceeaşi perioadă, cercetătorii au observat că un consum prea mare de pastile afectează sistemul digestiv, care se manifesta prin ameţeli, vomă, sângerare, ulcer. În 1895, şeful echipei de cercetare de la Bayer i-a încredinţat unuia dintre cei mai buni chimişti ai companiei, Felix Hoffmann, găsirea unei soluţii pentru îmbunătăţirea medicamentului. Hoffmann a fost încântat de noua sarcină, el având şi un interest propriu:tatăl lui suferea de reumatism şi luat frecvent acid salicilic, însă după un timp începuse să aibă efectele secundare deja ştiute. Hoffmann a ajuns la concluzia că trebuie alăturat acidului salicilic un alt acid pe care corpul să îl absoarbă fără a afecta organele interne. Odată ingerat, acest acid avea să se transforme în acid salicilic în stomac, ficat şi sânge. Astfel a fost creat acidul acetilisalicilic, cunoscut şi sub denumirea de aspirină. Denumirea de „aspirin” a fost lansată în 1899, de către compania Bayer, este compusă din litera „A” de la acetil, spir de la denumirea plantei Spiraea ulmaria (creţuşcă), care era la rândul ei o sursă de salicină, iar sufixul „in” era acordat tuturor medicamentelor realizate în aceeaşi periodă cu aspirina. În anul 1950, medicamentul intra în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bine vândut tratament antidurere.
Aspirina reprezintă unul dintre cele mai vechi medicamente ale omenirii şi continuă să fie o bază de tratament pentru mai multe boli. Ca toate medicamentele, aceasta poate fi periculoasă luată în doze mari. Aceasta poate fi considerată un medicament minune, ea fiind luată şi pentru tratamentul de prevenire al infarctului miocardic, atacului cerebral şi bolilor coronariene. Studii recente arată că aspirina poate limita, de asemenea, rata de creștere și apariția anumitor tipuri de cancer, inclusiv de prostată, colon, pancreas, și cancer pulmonar.
