Principalele acţiuni din Europa au închis vineri în scădere puternică

Principalele acţiuni din Europa au închis vineri în scădere puternică

Principalele acţiuni europene şi-au extins pierderile vineri şi au închis în declin cu aproape 3%, pe fondul unei scăderi a burselor la nivel global, după ce datele economice slabe din SUA au stârnit temeri de recesiune.

Toate bursele majore şi aproape toate sectoarele au fost în roşu, relatează CNBC, preluată de News.ro.

Indicele regional Stoxx 600 a scăzut cu 2,8%, cu cea mai slabă evoluţie din decembrie 2022, şi a coborât sub pragul de 500 de puncte pentru prima dată din aprilie, au arătat datele LSEG.

Acţiunile companiilor tehnologice au scăzut cu 6%, trase în jos de titlurile gigantului american Intel, care au coborât cu până la 28% în tranzacţiile de dimineaţă, după ce compania a raportat o mare scădere a profitului.

Pieţele globale au scăzut în urma unei serii de măsuri ale băncilor centrale, Banca Angliei reducând ratele dobânzilor pentru prima dată din 2020, Rezerva Federală din SUA menţinând dobânzile, în timp ce Banca Japoniei le-a majorat săptămâna aceasta, împreună cu rezultatele financiare mixte raportate de companii şi diverse date economice.

Indicele Stoxx 600 a consemnat joi cea mai proastă sesiune de la mijlocul lunii iunie, împovărat de factori financiari, deoarece banca franceză Societe Generale şi-a redus previziunile financiare perspectiva, iar Banca Angliei a votat pentru reducerea dobânzilor.

Acţiunile companiilor de servicii financiare au scăzut vineri cu încă 5,22%, în timp ce titlurile băncilor au scăzut cu 4,35%.

Indicele german DAX a scăzut cu 2,44%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 1,61%, iar FTSE 100, al bursei din Londra, cu 1,31%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 2,55% şi IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 1,67%.

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *