Top 10 ciudățenii ale marilor scriitori
Geniile au fost intotdeauna “neintelese”. Atunci cand creau, marile figuri din istoria literaturii universale aveau tabieturile lor de la care nu se abateau niciodata si isi cautau muze in femei, tutun, alcool sau droguri!
Vă prezintam ciudateniile la umbra carora s-au nascut romane sau poeme fabuloase, pe care milioane de oameni le-au citit.
10. Voltaire bea câte 40 de cafele pe zi
Scriitorul si filosoful francez Voltaire (1694-1778) obisnuia sa scrie, in acelasi timp, la mai multe opere. In odaia lui, avea cateva mese si pe fiecare dintre acestea cateun manuscris. Dupa ce lucra o ora la unul dintre ele, trecea automat la celalalt pupitru pana isi punea penita peste fiecare lucrare in parte.
Erau zile in care Voltaire scria si 18 ore neincetat, timp in care bea 40 de cani de cafea ca sa reziste ritmului infernal de lucru. Asa au aparut celebra nuvela “Candide” sau “Scrisori privind natiunea engleza”.
9. “Padurea” din casa lui Jean Jacques Rousseau
Contemporan cu Voltaire, ganditorul genovez Jean Jacques Rousseau (1712-1778) era un individ antisocial. Nu-l motivau sa scrie decat singuratatea si padurea din Montmorency. Cand a fost constrans de situatia lui financiara precara sa locuiasca intr-un apartament modest din Paris, a refuzat sa-l mobileze si a desenat pe toti peretii imagini cu padurea care il inspira.
In plus, avea o colivie cu pasari cantatoare si numeroase flori care ii dadeau senzatia ca se afla in “aer liber”. In acest “peisaj natural” au fost concepute si “Emil sau despre educatie” si “Despre contractul social”.
8. Dumas-tatal era dependent de… limonada, iar fiul de pian!
Daca Voltaire “devora” aproape 40 de cani de cafea in cele 16-18 ore de lucru, din camera de lucru a lui Alexandre Dumas-tatal (1802-1870) nu lipsea niciodata limonada! De altfel, autorul celebrelor romane “Laleaua neagra”, “Cei trei muschetari”, “Robin Hood” sau “Masca de fier” avea sa-i aloce acestei licori un capitol in “Contele de Monte-Cristo”.
De partea cealalta, si fiul sau, Alexandre Dumas (1824-1895, autorul “Damei cu camelii”) avea o “superstitie”. Practic, el nu incepea sa scrie pana nu asculta inainte cantecul pianului.
7. Balzac, romancierul-nocturn
Honore de Balzac (1799-1850) era un amator de mondenitati. Un personaj cu o activitate bulevardista intensa, nu era prolific decat… noaptea! Autorul operelor “Mos Goriot”, “Iluzii pierdute”, “Femeia la treizeci de ani” sau “Eugenie Grandet”, Balzac marturisea “Ma scol la miezul noptii si lucrez 16 ore in sir”.
Avea un adevarat ritual:seara, adormea la ora 18.00, se trezea la miezul noptii, imbraca un fel de rasa calugareasca in loc de pijama, bea o cana mare de cafea si, la lumina unui policandru cu sapte lumanari, lucra fara intrerupere pana cand il rapunea oboseala.
In tot acest timp, facea abuz de tutun. “Pe masura ce scria, el arunca fiecare foiaie peste umar, fara s-o fi recitit sau numerotat, iar la pranz, servitorul intra in incapere, aduna foile risipite si le ducea la imprimat”, scria in 1931 “Ilustratiunea Romana” despre tabieturile lui Balzac.
6. Flaubert nu scria decat cu ferestrele deschide
Fiu al unui chirurg, Gustave Flaubert (1821-1880) prefera si el sa lucreze in timpul noptii. Pe domeniul sau, care se afla in apropiere de cursul Senei, autorul capodoperei “Madame Bovary” scria cu ferestrele larg deschise, chiar si in anotimpurile mai reci, ca sa poata auzi susurul raului din nordul Frantei.
Spre deosebire de Balzac, Flaubert rescria pasaje intregi, la multe dintre ele chiar renunta, taia cuvinte, umplea marginile foilor cu adnotari, era extrem de critic cu fiecare litera. Dupa ce considera ca totul s-ar “lega” cat de cat, lua foaia, se ridica in picioare, incepea sa marsaluiasca prin camera de lucru si recitea cu voce puternica ceea ce scrisese.
Abia dupa o ultima corectura, trimitea manuscrisul la editat. Era o munca istovitoare. Flaubert isi comparase, de altfel, tortura scrisului cu chinurile agoniei.
Si pe Victor Hugo (1802-1885), scrisul il “storcea” de energie. “Parintele” memorabilului roman “Mizerabilii” nu putea sa gandeasca decat daca se plimba prin incapere. El scria intotdeauna in picioare!
5. George Sand era obsedata ca foile de scris sa aiba aceeasi masura
Scriitoarea franceza George Sand (1804-1876), cunoscuta, printre altele, pentru “Indiana” sau “Micuta Fadette”, lucra in fiecare zi, cu o exactitate de ceasornic, de la ora 8 seara pana la ora 4 dimineata.In epoca, era apreciata lejeritatea fantastica cu care isi asternea ideile pe hartie. Inainte sa se aseze la pupitru, isi taia foile de scris, de fiecare data, la aceeasi masura (fiind obsedata de acest lucru) si, apoi, le suprapunea uniform. Doar in acel moment incepea sa creeze.
Amantul sau, un alt scriitor cu o mare popularitate in acele timpuri, Alfred de Musset (1810-1857) avea un alt “ritual”. Niciodata, nu intra in odaia unde scria decat dupa ce consuma un pahar de absint. Si mereu asta se intampla dimineata, insa cu perdelele trase si cu lumanarile aprinse caci nu suporta lumina naturala!
4. Goethe sau Dickens erau “geniile diminetii”
Nu toti marii scriitori isi gaseau asadar inspiratia noaptea, daca l-am amintit si pe Musset. Johann Wolfgand von Goethe (1749-1832) sau Charles Dickens (1812-1870) erau, de asemenea, “matinali”. De pilda, romancierul englez isi stabilise pentru fiecare dimineata o “norma” de trei file scrise. Niciun rand mai mult sau mai putin!
3. Theophile Gautier scria… fara semne de punctuatie
Autorul romanului “Domnisoara Maupin”, Theophile Gautier (1811-1872) scria, de regula, pe un colt de masa al atelierului imprimeriei gazetei “La Presse”, fara sa fie deranjat de zgomotul infernal din jurul sau, facut de utilajele tipografice sau de catre muncitori. Cuvintele ii curgeau natural, iar manuscrisele sale nu aveau stersaturi sau corecturi.
“Vorbele nu-i erau niciodata separate intre ele prin vreun semn de punctuatie”, mai dezvaluia “Ilustratiunea Romana” in 1931.
2. Femeile erau “hrana” pentru Eliade, iar tutunul pentru Cioran
Pentru Mircea Eliade (1907-1986), femeile ii erau muza. Nici tutunul, nici cafeaua, nimic altceva. Doar femeile! In ele gasea motivatie ca sa se aseze la birou si sa puna, de exemplu, pe hartie faimosul roman “Maitreyi”. Cu toate ca era casatorit cu Nina, Eliade admitea ca traieste “in voie toate dezlantuirile” si, cand se referea la el, vorbea adesea despre “imensa monotonie a desfranarii”. Astfel, in vara lui 1942, nota:“Ce am lucrat in luna iunie? Mai nimic. Lupta mea cu melancolia si orgia”.
In ce-l priveste pe Emil Cioran (1911-1995), acesta nu era bantuit de femei, ci de… tutun si cafea. La un moment dat, filosoful roman marturisea ca “Nu pot sa scriu fara stimulente:cafeaua, iata singurul secret. (…) Mi-am scris toate cartile indopandu-ma cu stimulente (cafea, tutun). De cand imi sunt interzise, productia mea a cazut la pamant”.
Nici tentatiile bahice nu ii erau insa straine. “Un vid ce pustieste spatiul si de care doar alcoolul ar putea sa ma apere. Dar alcoolul imi este interzis, toate leacurile imi sunt interzise. Si, totusi, inca ma incapatanez”, isi amintea Cioran fragmente din existenta sa in “Caietele”.
1. Jack London, Baudelaire sau Marin Preda se scufundau in alcool!
Considerat la vremea sa “lider al decadentilor”, Paul Verlaine (1844-1896) era slavul alcoolului, dar si al hasisului. Stalucitorul poet francez, caruia ii apartine volumul “Romante fara cuvinte” nu putea sa scrie daca nu-si “descatusa” spiritul intr-o baie de alcool sau daca nu se lasa purtat de un “val de hasis”.
De altfel, alcoolul a alimentat inspiratia multor monstri sacri ai literaturii. Charles Baudelaire (1821-1867) nu s-a temut sa-si recunoasca viciul:“Intodeauna sa bei… Imbata-te constant. Doar imbata-te!”
Totodata, si scriitorul american Jack London (1876-1916, autorul romanului “Colt alb”) accepta cu usurinta ca se punea la masa de lucru doar dupa ce se imbata:“Duceam o existenta inundata de alcool. Nu era nicio clipa din timpul in care eram treaz in care nu as fi vrut sa beau.
La inceput scriam primele 500 de cuvinte si cele o mie pe care le scriam zilnic si apoi incepeam sa beau ca sa termin. Dar nu a trecut prea mult pana sa beau intai ca sa am inspiratie”.
Alcoolul a reprezentat o problema imensa si pentru Nichita Stanescu (1933-1983) sau Marin Preda (1922-1980), ale caror decese au survenit – potrivit legistilor – in urma unor intoxicatii cu alcool.
Daca despre Stanescu s-a zis ca “alcoolul ii producea o stare de efervescenta intelectuala vecina cu geniul” si ca era dependent de vodca, in ce-l priveste pe Marin Preda, multi au afirmat ca ar fi “stropit” din belsug cu alcool “Morometii”, “Delirul” sau “Cel mai iubit din pamanteni”.
Niciunuia dintre cei doi, nici altor mari scriitori nu li se pot lua insa din merite doar pentru ca au “concubinat”, la un moment dat, cu… viciile! In urma lor, au ramas nu doar Cancanurile de odinioara, ci si adevarate monumente ale literaturii universale.
