Mesaj în sticlă, descoperit după un secol
În urmă cu mai bine de 100 de ani, tânărul neamț Richard Platz a băgat o hârtie cu un mesaj într-o sticlă goală de bere, pe care a aruncat-o în Marea Baltică în timpul unei excursii. S-a inspirat, probabil, din poveștile cu mesaje în sticle găsite peste ani și ani. N-avea de unde să știe că propriul său mesaj va fi găsit 100 de ani mai târziu, supraviețuind în două războaie mondiale și un război rece, ca să nu mai adăugam și o sută de ani de furtuni și ape agitate.
Sticla lui Platz a fost găsită luna trecută în apele Mării Baltice de un pescar german, anunță LiveScience. Scoțând hârtia din sticlă, a descoperit că data înscrisă pe ea era 17 mai 1913. Unii specialiști s-au pronunțat deja declarând că acesta ar fi cel mai vechi asemenea mesaj găsit vreodată.
„Este cu siguranță prima dată când a fost găsit un mesaj în sticlă atât de vechi, mai ales cu sticla intactă”, a declarat Holger von Neuhoff de la Muzeul Maritim Internațional din Hamburg.
În baza puținelor informații pe care le aveau, cercetătorii au reușit să dea de urma nepoatei lui Platz, Angela Erdmann, în vârstă de 62 de ani. Femeia a declarat că nu și-a cunoscut niciodată bunicul, care a decedat în 1946, la vârsta de 54 de ani.
Sticla lui Platz se alătură astfel unei colecții de descoperiri rare, precum sticla lăsată sub o piatră de cercetătorul Paul T. Walker în zona arctică, în 1959. Mesajul său, care detalia cercetările sale asupra ghețarilor, a fost descoperit 54 de ani mai târziu de un grup de savanți. Walker suferise un atac cerebral în timpul expediției din 1959 și, deși a fost adus la un spital, a murit la scurt timp după. Astfel, mesajul din sticlă conținea ultimele sale cuvinte.
Recordul anterior pentru cel mai vechi mesaj descoperit într-o sticlă era de 98 de ani:este vorba de o sticlă aruncată în mare în 1914 și găsită, în 2012, pe coasta Scoției. Fusese un experiment al unui grup de cercetători pentru un proiect de urmărire a curenților marini din apele Scoției.
Sticla lui Platz conținea o vedere cu un mesaj destinat celui care urma să o găsească, cu rugămintea de a returna vederea la adresa sa din Berlin. Restul mesajul este ilizibil deoarece cerneala s-a șters din cauza umidității. Acum cercetătorii înceacă să descifreze restul cuvintelor.