Păcatele şi viciile românilor celebri. Eminescu bea cafea după cafea, Ioan Slavici spărgea geamurile vecinilor, regele Ferdinand era fumător înrăit

Mihai Eminescu este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai României, dar, pe lângă faima câştigată din poezie, Eminescu era cunoscut de prietenii săi ca fiind o persoană dezordonată şi un mare amator de cafea. De asemenea, pasiunea lui Nichita Stănescu pentru alcool a fost una despre care s-a tot vorbit de-a lungul timpului.

Î

n anul 1877, după ce a părăsit Iaşiul, la îndemnul lui Ioan Slavici, Mihai Eminescu s-a mutat în Capitală. Aici, a stat pentru prima dată într-o locuinţă din strada Speranţei. Era o căsuţă în stil ţărănesc, singură în curte, cu pridvor pe stâlpi de lemn. Casa avea două camere, în mijloc avea o tindă în capătul căreia se găsea şi o mică bucătărie. Ca ajutor avea o bătrână care ţinea rânduiala casei. 

Victor Ion Popa, figură marcantă a dramaturgiei româneşti, a încetat prematur din viaţă din cauza viciilor. Maestrul Radul Beligan a scris despre el şi despre slăbiciunile sale într-un volum. Victor Ion Popa, autorul celebrei piese de teatru “Take, Ianke şi Cadîr”, s-a născut la 29 iulie 1895, în Călmăţui, Comuna Griviţa, Judeţul Tutova. A trăit puţin, doar 51 de ani, dar viaţa lui scurtă a fost compensată de faptul că a fost înzestrat cu toate darurile:publicist, romancier, dramaturg, scenograf, caricaturist, regizor, director de teatre, mare animator şi profesor la Conservator. În 1946, la 30 martie, Victor Ion Popa a fost răpus de boală. Trei factori au contribuit la acest deznodământ:surmenajul excesiv, abuzul de cafea şi, mai ales, tutunul.

Unul dintre cei mai mari scriitori ai ţării noastre a fost cam năzdrăvan în copilărie. Acesta se ocupa atât cu spartul ferestrele vecinilor, cât şi cu speriatul câinilor. Este vorba despre scriitorul arădean Ioan Slavici născut în loclaitatea Şiria. Despre Slavici se spune că a fost un copil cu un aspect firav, care insă spărgea ferestrele vecinilor, ţintea cu pietre cuiburile rândunelelor, aţâţa câinii pe la garduri, păstrând cicatrici adânci al muşcăturilor pe corp, încăleca fără şa caii altora de la păşune, fiind uneori dus acasă accidentat în ultimul hal după ce era trântit la pământ de aceştia.