de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual

Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.

Multe dintre credinţele ciudate privind viaţa sexuală ale oamenilor din Evul Mediu erau adânc înrădăcinate în folclor încă din vremurile Antichităţii, relata medicul Thomas Benedek, într-o cercetare privind viaţa sexuală a strămoşilor noştri.

Potrivit cercetătorului, din perioada Evului Mediu, până în secolul al XVI-lea, susţineau că bărbaţii sunt mai calzi decât femeile, iar diferenţierea depindea de inegalităţile dintre căldura organelor sexuale.

Căldura mai mare a corpului provenea din dezvoltarea mai mare a bărbaţilor, faţă de femei. Femeile aveau testicule, se credea în Evul Mediu. Acestea se aflau în uter, iar unii dintre autorii studiilor de anatomie din secolul al XVI-lea le identificau ca fiind poziţionate în abodomen. „Spermatozoizii atât la femei cât şi la bărbaţi proveneau din cele mai pure picături de sânge din întreg corpul şi datorită amestecului şi frecării lor în testicule, acest sânge se transformă în spermatozoizi. Aceste celule erau calde la bărbat şi reci şi slabe la femei”, scriau autorii unor lucrări ştiinţifice din secolele trecute, citaţi de Thomas Benedek.

O serie de speculaţii privind determinarea sexului noului născut au fost păstrate încă din cele mai vechi timpuri, până în perioada Evului Mediu.

Viitorii părinţi erau sfătuiţi să influenţeze sexul noului născut prin modul în care făceau sex: aşezarea femeii în dreapta bărbatului, în timpul actului sexual, ar favoriza naşterea unui băiat, iar în caz contrar a unei fete, potrivit autorilor citaţi în studiul efectuat de Thomas Benedek. Despre sângele menstrual se credea că este materia din care se hrăneşte fetusul, iar după naştere este substanţa pe care sânii o transformă în lapte. Sângele menstrual provenea din ovare şi îşi schimba culoarea din roşu în alb, se credea până în secolul al XVI-lea.

Sfaturi pentru fertilitate

Cele mai vechi credinţe despre viaţa sexula arătau că virginitatea şi celibatul erau considerate mai virtuoase pentru procreere decât relaţiile sexuale, iar plăcerile carnale erau considerate un păcat. Potrivit regulilor impuse în unele comunităţi, de către biserică, un cuplu trebuia să se abţină de la a întreţine relaţii sexuale timp de 40 de zile înainte de Paşti, Crăciun, în zilele de miercuri, vineri şi în nopţile de duminică, precum şi la primele semne ale gravidităţii femeii.

„Femeia care nu poate naşte coconi: apă de bujor să-i dai să bea, că va naşte”, se arată într-un manuscris din Moldova secolului al XVII-lea. „De muierea care nu face feciori: să prinză o prepeliţă şi să o ţie până va veni sângele muierii şi atunci să-i bea sângele cald”, se arăta în acelaşi manuscris care cuprindea leacuri folosite de români, în secolele trecute.

Afrodisiacele din taur şi urs

În Evul Mediu, afrodisiacele erau prescrise ca fiind amestecuri din numeroase plante, dar şi din substanţe de provenienţă animală, ale căror caracteristici erau de a genera căldură corpului. Unii autori afirmau că substanţele iritante erau bune ca afrodisiace, pentru că ofereau senzaţia de căldură.

Printre ele se aflau piperul, seminţele de muştar, anasonul şi scorţişoara. În ce priveşte produsele de provenienţă animală, anumite părţi ale organelor genitale ale animalelor erau considerate afrodisiace. Oamenii credeau că au un efect magic sau medical. „Luaţi penisul unui taur, uscaţi-l şi pisaţi-l. Împrăştiaţi apoi bucăţile pe omletă şi gustaţi”, scria medicul Maimonides în secolul al XII-lea, citat de Themas Benedek.

„Pentru legătura ce e legat omul de fermecătoare, acel om să ia naşterea de la ursoaică şi să o piseze foarte mărunt şi să bea omul acela şi se va vindeca”, era unul dintre leacurile vechi ale românilor, publicat într-un manuscris din secolul al XVII-lea. Tuberculii de orhidee şi verbina erau consideraţi ca având efect puternic afrodisiac, iar ceaiul de lăptucă era folosit pentru fertilitate.

Metode contraceptive medievale

Mai multe plante erau considerate ca având efect contraceptiv, însă cel mai adesea era recomandată întreruperea actului sexual. „Femeia trebuie să se ridice la sfrârşitul actului sexual, să sară în spate de şapte – nouă ori, pentru ca sămânţa bărbatului să iese. A sări înainte provoacă efectul contrar”, era recomandarea omul de ştiinţă Avicenna, din secolul X.

Ungerea organului sexual masculin cu catran era considerată o metodă contraceptivă până în secolul al XVI-lea. O altă recomandare era aceea ca femeile să se aşeze deasupra unui morman de cărbuni aprinşi şi să lase furmul acestora să intre în organismul lor. Bucăţi din animale sterile, mâncate sau purtate ca amulete, confereau infertilitate, scriau autorii unor lucrări ştiinţifice din secolele trecute, citaţi de Thomas Benedek.