Uraganul alb: marele viscol din 1888

În martie 1888 un viscol teribil loveşte coasta de est a Statelor Unite. Oraşul New York zace îngropat sub o pătură extrem de groasă de zăpadă și nimic nu pare să mai funcționeze. Câteva sute de persoane sfârşesc îngheţate în timpul uneia dintre cele mai grave furtuni de zăpadă din istoria lumii.

Prin vârtejurile de nea un om se zbate să străbată urbea. Dintr-o dată el alunecă și cade într-un morman destul de adânc, dar moale. Cu toate acestea se loveşte puternic la cap şi începe să sângereze puternic. Când izbuteşte să se ridice, descoperă cu stupoare că se izbise de fapt de o copită de cal. Animalul s-ar fi prăbușit în timpul furtunii și apoi ar fi fost îngropat în zăpadă.

Mai târziu, omul s-a putut “lăuda” că a fost prima persoană care a încasat-o de la un cal mort… şi aceasta este doar una dintre multele povești mai mult sau mai puţin tragocomice care ar fi circulat în epoca legendarei furtuni-“The Great Blizzard of ‘88”.

În prima săptămână din luna martie a anului cu pricina, primăvara timpurie este neobișnuit de plăcută. Pe 11 martie însă începe să plouă abundent. Când temperatura scade apoi brusc, precipitațiile se transformă rapid în ninsoare. A doua zi furtuna explodează pur şi simplu şi urgia continuă neîntrerupt pänă la finele zilei. Temperatura scade vertiginos la 12-14 de grade sub zero, ceea ce este încă recordul de temperatură joasă la New York în acest moment al anului. În curând puteai merge din Brooklyn pänă în Manhattan pe gheața care încremenise râul Hudson. Cad, de asemenea, cantități uriașe de zăpadă. Vremea se înrăutățeşte văzând cu ochii, vântul bate în rafale de până la 20 de metri pe secundă, troienind puternic omătul care se acumulează excesiv. În unele locuri zăpada se adună în cantităţi atât de mari încât reuşeşte să atingă nivelul acoperişului unei clădiri cu trei etaje. Cele mai înalte troiene ating 15 metri.

Întreaga coastă de est a Statelor Unite, de la Maine în partea de nord pänă la Chesapeake Bay in sud, este complet paralizată. Deși orașele mari sunt cele mai afectate, suferă foarte mult şi zonele rurale și orașele mici din statele New Jersey, Massachusetts, Connecticut si Vermont.

Uraganul alb, aşa a fost denumită urgia dezlănţuită. Măturând tot în cale, acesta loveşte decisiv şi coasta atlantică a Canadei. Ninsorile zădărnicesc orice posibilitate de transport  în și în jurul New York-ului. Alimentele, ziarele și multe alte bunuri de consum nu mai apucă să ajungă în magazine.

Mult mai rău este că şi livrările de cărbune, atât de necesare localnicilor pentru a-şi încălzi locuinţele, încetează şi ele. In plus, zăpada troienită blochează uşile si ferestrele, astfel încât mulți oameni pur și simplu nu mai pot ieși. Nici vorbă de a chema vreun ajutor din moment ce telefonul și telegraful nu mai funcţionează.

Viscolul împiedică  tot traficul feroviar în și în jurul New York-ului. Orașul devine un infern de nesuportat, în care oamenii nu pot face nicio mişcare. Toate drumurile obișnuite sunt blocate și multe rute feroviare din zonă nu se mai redeschid decât abia după mai mult de o săptămână.

Viscolul violent izolează, de asemenea, o serie de alte orașe mari-inclusiv Washington, Philadelphia si Boston-în condiţiile în care liniile telefonice și telegrafice sunt răvăşite de zăpada grea și vântul puternic. Chiar şi cablurile electrice și sistemele de alarmă pentru poliție și pompieri sunt distruse. Toate aceste linii alcătuiau o rețea uriașă înţesată pe străzile orașului. Inventatorul Thomas Edison fusese ce-i drept  avertizat că liniile aeriene ar fi prea vulnerabile și, prin urmare, compania sa a săpat în pământ cablurile sale.

Cu toate acestea, era mai ușor și mai ieftin să legi liniile între piloni în mediul aerian. Firmele de electrificare concurente ridicau tot timpul noi stâlpi de tensiune pentru a furniza curent clienţilor.Rezultatul a fost însă o pădure de catarge și atunci când acestea se prăbuşesc din cauza furtunii străzi și drumuri nenumărate devin impracticabile. Se scurg multe zile înainte ca oamenii să aibă iarăşi libertate de mişcare, și mult mai multe înainte ca liniile de comunicații și reţeaua electrificată să-şi revină.

GALERIE FOTO+Informatii suplimentare 

Pe străzi, oamenii îşi părăsesc căruțele lor trase de cai indiferent unde se află – pe unele le răstoarnă furtuna și apoi omătul le acoperă fără urmă. Panouri, lumini stradale și multe alte obiecte sunt spulberate  în rafale și purtate deasupra şi prin oraş. Un ziar scrie “că orașul arată ca o zonă de război, umplut cu mizerii.” Nimeni nu-și poate aminti de o furtună mai rea ca aceasta.

Izbucnesc totodată şi mai multe incendii. Având în vedere că pompierii nu reuşesc să străbată zăpezile focurile deja fac prăpăd până sunt stinse într-un final. Hiar şi odată ce furtuna se potolește și zăpada începe să se topească, orașul nu a fost scutit de catastrofe:în schimb se confruntă cu inundații majore. Deosebit de afectate sunt unele părți mai joase ale Brooklyn-ului. Mulți se străduiesc să adune zăpada şi să o trasporte în port, dar efectele pozitive ale acţiunii sunt foarte limitate. Abia in luna iulie se topeşte ultimul troian.

Cum este de aşteptat, haosul alb provoacă pierderi economice semnificative, nu în ultimul rând pentru că “banca întregului continent”-cum ar fi fost numit New York-trebuie să stea închis timp de mai multe zile. Angajații băncii pur și simplu nu reuşesc să ajungă la locul de muncă. Evenimentele demonstrează totodată vulnerabilitatea rețelelor de transport in orasele mari.

Drept urmare, magnifica furtună accelerează planurile de a dota oraşele cu metrouri. Prima linie de cale ferată subterană în Statele Unite este de fapt un rezultat direct al dezastrului din 1888 și se inaugurează în Boston nouă ani mai târziu. În New York, construcţia unei reţele subterane similare începe în 1896.

Prejudiciul cauzat de furtuna de zapada se ridică la un cost estimat de aproximativ 25 milioane dolari. Suma necesară reparaţiilor ar echivala astăzi cu mai mult de un miliard de dolari. Numărul morților este de aproximativ 400. Jumatate din cei uciși rezidau în orașul New York. Multe dintre victime erau marinari, ale caror bărci au fost zdrobite de gheața aflată în derivă. Viscolul din 1888 este încă unul demn de cartea recordurilor, printre cele mai puternice care au lovit vreodată un oraş mare.

Imediat după furtună ziarul matinal New York Times povesteşte despre gravele consecinţe ale uraganului:”Dacă reflectezi asupra evenimentelor de ieri, rămâi înmărmurit când te gândeşti că populaţia s-a văzut nevoită să se lupte fără sorţi de izbândă cu natura înfuriată. Este greu de crezut că trăiesti la sfârşitul secolului al XIX-lea, din moment ce se poate întâmpla ca New York-ul să ajungă într-o stare de izolare totală, ca şi cum s-ar afla în mijlocul Pacificului”. Greu de precizat este însă câţi dintre localnici au şi primit ziarul…

sursa: ALLT OM HISTORIA, Snöstormen i New York (Thomas Oldrup)