Codul medieval al sexului interzis

Dragostea neîmpărtăşită a unei fecioare era iertată cu zile de post şi rugăciune, psalmii repetaţi cu evlavie, în poziţie îngenuncheată, alungau „vina” dorinţelor carnale, iar biciuirea îi readucea în simţiri pe cei care tânjeau după sex. Un arhiepiscop din secolul al VII-lea a fost autorul celor mai controversate reguli de pedepsire a „infractorilor sexuali” ai Evului Mediu.

Canoanele din Evul Mediu au acordat atenţie sexului, iar cei care îşi mărturiseau păcatele, pentru a fi iertaţi, fie erau nevoiţi să plătească o sumă de bani, fie trebuiau să ispăşească pedepse.

Penitenţele stabilite de Biserică pentru cei care ar fi păcătuit constau în impunerea postului, în repetarea unor psalmi, rugăciuni sau versete din Scriptură, în oferirea de pomeni, şederea în genunchi sau în picioare pentru perioade lungi sau biciurea.

Una dintre lucrările de referinţă care au inspirat de-a lungul secolelor modul în care erau abordate, de către Biserică, relaţiile sexuale în afara căsătoriei şi cele considerate nenaturale a fost canoanele lui Theodore, un arhiepiscop creştin din secolul al VII-lea. Manualul său de penitenţe, unul de referinţă pentru primele secole din Evul Mediu, oferea recomandări variate pentru iertarea păcatelor legate de viaţa sexuală.

Canoanele arhiepisopului se adresau atât mirenilor, cât şi feţelor bisericeşti.

„Dacă un episcop se desfrânează în secret, el trebuie să ţină post pentru 12 ani şi să dea pomeni generoase şi să ceară în lacrimi iertarea lui Dumnezeu pentru el”.

„Dacă un preot al comunităţii păcătuieşte astfel, va trebui să postească trei ierni şi trei perioade de post şi în fiecare săptămână să postească până seara câte două zile. Dacă va fornica cu o călugăriţă, postul pe care trebuie să îl ţină să fie de şapte ani”

„Un diacon sau un călugăr va trebui să postească trei ani, dacă va comite un desfrâu”, arăta

„Cine va avea relaţii sexuale cu un bărbat efeminat sau cu un alt bărbat sau cu un animal va trebui să ţină post pentru zece ani”, arătau Canoanele lui Theodore.

Bărbatul care va face sex cu o sclavă va trebui să ţină post timp de un an, pentru a fi iertat de Biserică. Cei care se masturbau erau nevoiţi să se abţină de la carne sau să se biciuiască. „Cel care se deflorează singur va trebui să se abţină de la carne pentru patru zile. Cel care doreşte să se desfrâneze singur, dar nu o poate face, trebuie să postească pentru 20 sau 40 de zile. Dacă este un băiat şi o face des, trebuie să postească 20 de zile sau să se biciuiască”, arătau Canoanele lui Theodore.

Postul îndelungat alunga păcatul femeilorRelaţiile intime între femei erau, de asemenea, interzise. „Dacă o femeie comite adulter cu o altă femeie va trebui să facă penitenţă timp de trei ani. Dacă se atinge în acelaşi mod, va trebui să regrete timp de un an”. Cele mai grele pedepse le primeau cei care făceau sex oral. „Cine va spurca faţa altuia, acesta este răul cel mai mare. Cel care va fi judecat de aceasta va trebui să facă penitenţă pentru toată viaţa”, se arată în canoanele lui Teodor. Dacă un tânăr avea relaţii sexuale în afara căsătoriei trebuia să facă penitenţă timp de un an. Dacă un bărbat necăsătorit va face sex cu soţia altcuiva, era pedepsit cu post, timp de doi ani. „Cine va face sex duminica, să ceară iertarea lui Dumnezeu şi să postească timp de trei zile”, scria arhiepiscopul.

„Cel care va face sex cu mama sa, va trebui să postească timp de 15 ani şi să nu schimbe acest lucru, în afara zilelor de duminică. Dacă o mamă va avea relaţii sexuale cu fiul său, după dorinţa ei, va trebui să nu guste carne timp de trei ani şi să postească o zi pe săptămână până seara”, se arăta în penitenţele.

Atingerea sânilor, trei săptămâni de postCel care va atinge sânii unei femei cu mâna, va trebui să postească trei săptămâni. Cel care va avea relaţii sexuale cu o fecioară, în afara căsătoriei, va trebui să postească patru ani sau doi. Cine va iubi o fecioară în mintea lui, să îi ceară iertare lui Dumnezeu. Dacă va spune că vrea să fie a lui şi ea nu va fi, va trebui să postească şapte zile, arătau manuscrisele bisericeşti.

Relaţiile sexuale interzise erau la fel de grave ca omorul. „Cel care adesea comite mari păcate, cum este crima, jurământul fals, sexul diavolesc cu femei sau cu animale, va trebui să se lepede de acele fapte rele şi să meargă într-o mănăstire, să se pocăiească pentru tot restul vieţii”, informau Canoanele lui Theodore.

Posturile erau cele mai obişnuite îndemnuri pentru iertarea păcatelor. „Dacă un bărbat păcătuieşte cu soţia sau logodnica altcuiva, el şi ea vor trebui să postească timp de şapte ani, trei doar cu pâine şi apă şi patru după cum îi va spune confesorul său. Cel care va dori să păcătuiască împreună cu o călugăriţă şi ea nu este de acord, va trebui să postească un an cu pâine şi apă pentru patima sa. Cel care doreşte să se desfrâneze cu o femeie şi ea nu îşi dă consimţământul, va trebui să postească 40 de zile şi nopţi cu pâine şi apă. Cel care va lua cu forţa fiica altuia, va trebui să se împace cu acesta şi amândoi să postească timp de un an, miercurea şi vinerea, iar în celelalte zile să mănânce, dar nu carne, şi să se înrudească. Cel care va fornica cu un animal, să postească 15 ani, opt doar cu pâine şi apă, iar în restul vieţii sale să se căiască de păcat”, arătau canoanele.

Biciuirea şi rugăciunea erau pedepse accesorii pentru iertarea păcatelor.„Cel care se va desfrâna de unul singur, în moduri nenaturale, împotriva firii, să se căiască pentru tot restul vieţii. Cel care se va murdări în somn să se trezească şi să cânte lapte psalmi în genunchi şi să postească ziua, doar cu pâine şi apă, sau să cânte 30 de psalmi şi la fiecare verset să îngenuncheze”, arătau canoanele medievale.

Aceste manuale dedicate penitenţei nu au fost folosite pe tot parcursul Evului Mediu, în unele perioade fiind chiar interzise, susţin unii istorici. Deseori însă, sexul în timpul căsătoriei din Evul Mediu era considerat o concesie şi nu un drept sau un dar divin, potrivit autorilor unor lucrări de specialitate.

Plăcerea dragostei era considerată un păcat, o poartă spre pierzanie, astfel încât relaţiile sexuale în timpul căsătoriei trebuiau chibzuite în aşa fel încât să asigure cât mai mult aducerea urmaşilor şi cât mai puţină plăcere.

Potrivit istoricilor, comunităţile din Evul Mediu nu respectau cu stricteţe canoanele bisericeşti. Pravilele din trecutul românilor ofereau exemple de cum Biserica le indica oamenilor cum să facă dragoste astfel încât să nu păcătuiască şi ce pedepse puteau primi dacă încalcă regulile cu privire la viaţa intimă. O pravilă din Moldova secolului al XVII-lea arăta că orice creştin trebuia să ţină în casă două paturi, pentru bărbat şi pentru femeie, iar relaţiile sexuale trebuiau să se petreacă doar „cu rost”. „Se cade tot creştinului, muierii şi bărbatului, două paturi să aibă de aşternutul lor şi de ei şi să se culce duminica şi într-alte zile sfinte şi la praznice domneşti şi în săptămâni mari, iară nu să se tăvălească de-a pururiea ca porcii într-un tină”, informau autorii volumului „Medicina şi Farmacia în trecutul românesc”, publicat în 1936. Sexul în timpul menstruaţiei era interzis cu desăvârşire, de teama naşterii unor copii cu handicap şi chiar a leproşilor, arătau alte lucrări din secolele trecute, iar sexul oral era interzis cu deăvârşire ca fiind un mare păcat.