Cinci asasinate politice misterioase

Cinci asasinate politice misterioase

Istoria asasinatelor politice poate prezenta o listă lungă a personalităţilor care nu au apucat să moară din cauze naturale, ci au fost ucise de cele mai multe ori de adversari, însă uneori chiar de apropiaţi. 

Nimeni nu poate fi în siguranţă deplină. Nu este o interpretare a celebrei vorbe a lui Stalin „duşmanul este printre noi”, ci o simplă constatare dacă ne gândim că oameni consideraţi cândva puternicii zilei au putut fi ţintele unor atacuri letale.

Printre personalităţile politice selectate sunt oameni care au influenţat într-o mai mare sau mai mică măsură istoria ultimelor două secole şi jumătate.

1.Jean Paul Marat

Jean Paul Marat unul din oamenii importanţi care au participat la Revoluţia franceză din 1789. A fost una din vocile radicale ale celor sărăci şi unul din principalii gânditori ai iacobinilor radicali.

Moartea lui Marat ridică multe semne de întrebare. La 13 iulie 1793 a fost înjunghiat în baia sa de către Charlotte Corday, o susţinătoare a girondinilor, adversari ai filosofului radical. Una dintre întrebările care au fost puse este cum a ajuns aceasta în preajma lui Marat, dar mai ales faptul că în momentul reţinerii a susţinut a fost decizia ei

2.Abraham Lincoln

Abraham Lincoln (1861-1865) a fost al şaisprezecelea preşedinte american. Liderul ţării de peste ocean aflate în plină ascensiune a fost împuşcat la 14 aprilie 1865, în Teatrul Ford din Washington. Lincoln a murit din cauza rănilor a doua zi.

Autorul asasinatului a fost actorul John Wilkes Booth, cel care a fost găsit ascunzându-se la o fermă de lângă Port Royal. Cu toate că a fost vizată prinderea, unul dintre sergenţii Uniunii l-au ucis în momentul în care ar fi ieşit să se predea.

Teoriile conspiraţioniste susţin că Booth ar fi fost plătit de vicepreşedintele american Andrew Johnson pentru a-l ucide pe Lincoln, iar apoi s-a asigurat că unul din soldaţi va avea grijă să-i închidă acestuia gura.

3.Leon Troţki

Lev Davidovici Bronstein, cunoscut drept Troţki, a fost unul dintre liderii revoluţiei bolşevice din 25 octombrie 1917, organizatorul forţelor de luptă comuniste în primii ani. După ce este izolat de alţi lideri comunişti, Stalin, Kamenev şi Zinoviev, Troţki este trimis în exil în 1928.

Conştient că doar plecat departe de Stalin poate fi în siguranţă, Troţki pleacă în Mexic. La  20 august 1940, fostul revoluţionar rus este ucis în casa sa din capitala Mexicului.. Asasinul se numea Ramon Mercader şi a folosit pentru uciderea lui Troţki un cuţit de spart gheaţă.

4.John F. Kennedy

John F. Kennedy a devenit preşedintele  Statelor Unite în 1961. Este considerat unul dintre cei mai carismatici lideri de stat din istorie, precum şi un om care nu se sfia să apară mereu în public la evenimente mondene.

De asemenea, de  numele său se leagă, mai ales, de Criza rachetelor din Cuba (1962), moment crucial în evoluţia relaţiei în URSS şi Statele Unite.  La 22 noiembrie 1963, Kennedy a fost împuşcat în timpul unei vizite efectuate în oraşul Dallas din statul Texas. Asasinul se numea Lee Harvey Oswald. Asasinul preşedintelui american a fost ucis la câteva zile după atentat de către Jack Ruby. Întrebarea care este pusă şi în prezent este de ce a fost redus la tăcere Oswald.

5.Uwe Barschel

Uwe Barschel este un nume mai puţin cunoscut. Acest a fost un politician al partidului Uniunea Creştin Democrată din Republica Federală Germania. În 1987, Baschel era aproape de a fi reales în funcţia de premier al statului Scheswig-Holstein, dar un scandal a izbucnit. Creştin-democratul era acuzat că ar fi dispus interceptarea telefonului principalului opozant.

Barschel câştigă alegerile, dar este forţat să-şi dea demisia. Pentru a-şi dovedi nevinovăţia pleacă la Geneva unde trebuia să se vadă cu o persoană numită Rudolf. Acesta, i-ar fi adus probe care îi putea susţine nevinovăţia, dar scurt timp de la sosirea la Geneva, Barschel este găsit mort într-o cameră de hotel.

Prima ipoteză a fost cea a unei sinucideri deoarece a fost găsit în baie, în cadă, acoperit de apă. Analizele iniţiale au arătat că acesta luase medicamente. Totuşi, continuarea cercetărilor a putut arăta o altă concluzie. Medicamentele au ajuns în stomacul politicianului german după ce murise.

Sursa:Adevarul

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *