Lev Tolstoi – 168 de ani de la naștere
Astăzi, 9 septembrie 2014, se împlinesc 168 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari romancieri ai lumii, scriitorul rus Lev Tolstoi. Acesta este sărbătorit de Google printr-un logo special care amintește de cele mai importante lucrări ale lui Tolstoi:Război și Pace, Anna Karenina sau Moartea lui Ivan Ilici.
Misterul dispariţiei lui Lev Tolstoi rămâne neelucidat după mai bine de un secol. Acum peste un veac, la Iasnaia Poliana a avut loc un eveniment care a zguduit întreaga lume:scriitorul Lev Nikolaevici Tolstoi, în vârstă de optzeci și doi de ani, a fugit de acasă noaptea, pe ascuns, într-o direcție necunoscută. De atunci și până astăzi, împrejurările plecării și morții sale au dat națtere la nenumărate speculații și legende.
Astfel, la 28 octombrie 1910, la ora șase dimineața, Tolstoi a plecat de acasă însoțit de secretara sa. Fiica Alexandra i s-a alăturat două zile mai târziu. De teamă să nu fie urmărit, scriitorul a decis să se îndrepte către o mânăstire, însă la mijlocul drumului a abandonat traseul rămânând într-o stație de tren.
Grăbindu-se să i se alăture, la auzul înrăutățirii stării sale de sănătate, copiii i-au stat la căpătâi până în zorii zilei de 7 noiembrie (20 noiembrie pe stil vechi), când pneumonia l-a doborât.
Continuarea pe realitatea.net