Morminte foarte bine conservate, descoperite în interiorul Bisericii Evanghelice din Bistrița

Morminte foarte bine conservate, descoperite în interiorul Bisericii Evanghelice din Bistrița


Specialiștii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud au descoperit mai
multe morminte de inhumație foarte bine conservate, în interiorul
Bisericii Evanghelice din Bistrița.

Cercetarea
arheologică preventivă în interiorul monumentului s-a desfășurat
odată cu debutul proiectului de reabilitare și conservare a
Bisericii Evanghelice. Scheletele descoperite au fost cercetate la
sfârșitul lunii ianuarie 2023, informează un comunicat al
Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Foto: Facebook / Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Foto: Facebook / Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

„În 2019, odată
cu debutul proiectului de reabilitare și conservare a Bisericii
Evanghelice C.A. Bistrița , specialiștii Complexului Muzeal
Bistrița-Năsăud au întreprins o campanie de cercetare arheologică
preventivă în interiorul monumentului. Alături de alte descoperiri
au fost găsite și câteva morminte de inhumație foarte bine
conservate în situ. Iată că 28-29 ianuarie 2023 am întreprins o
nouă activitate de consultanță antropologică și în felul acesta
au putut fi studiate toate scheletele provenite din această
cercetare arheologică. Acțiunea s-a desfășurat la Muzeul din
Bistrița și am avut onoare să lucrăm, de această dată, cu o
echipă extinsă de specialiști, care împreună au reușit să
stabilească câteva date esențiale despre materialul osteologic
descoperit, date ce vor fi publicate în momentul în care se vor
formula concluziile antropologice finale”, precizează comunicatul
citat.

Foto: Facebook / Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Foto: Facebook / Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Aflată în centrul orașului Bistrița, Biserica Evanghelică este
un monument de arhitectură reprezentativ pentru tranziția de la
stilul gotic la cel al Renașterii în Transilvania. Cu o înălțime
de 75 de metri, turnul Bisericii Evanghelice din Bistrița este cel
mai înalt turn medieval din România, fiind cu puțin mai înalt
decât turnul Catedralei Evanghelice din Sibiu.

Foto sus: 
Biserica Evanghelică din Bistrița (© Zsolt deak / Wikimedia
Commons
)

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *