cum a devenit Petru Groza chiriaş de lux în centrul istoric al Devei
Înainte de a deveni şeful primului guvern instaurat de comunişti, Petru Groza a fost unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din zonă. În pragul intrării României în cel de-al doilea război mondial, omul politic îşi permitea luxul de a plăti anual 250.000 de lei Primăriei Deva, drept chirie pentru un hotel, un restaurant şi o cafenea din centrul oraşului.
Petru Groza a fost nu doar unul dintre cei mai importanţi oameni politici din istoria Hunedoarei, dar şi un om de afaceri iscusit. Avea o avere impresionantă, pe care şi-a sporit-o şi prin intermediul unor afaceri cu statul român.
În 1938, Primăria Deva a fost de acord să îi cedeze, prin închiriere, hotelul Crucea Albă, unul dintre cele mai populare locuri din centrul istoric şi comercial al oraşului. Se spune că la Crucea Albă, care purta în secolul al nouăsprezecelea numele de Hanul Mare, a poposit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în ultima sa noapte petrecută în România, înainte de pleca definitiv în exil. Pe peretele clădirii a rămas o placă memorială care aminteşte de acest eveniment.
În anii 1920, hotelul a fost mistuit de un incendiu şi apoi a fost reclădit şi i-a mai fost adăugat un nivel.
Omul politic Petru Groza, retras în reşedinţa sa din Deva
în perioada interbelică pentru a se ocupa de afaceri, a pus ochii pe hotel şi cafenelele sale datorită popularităţii acestuia. În luna mai a anului 1938, Petru Groza şi Primăria Deva semnau contractul de închiriere pentru celebrul complex Crucea Albă.
Preţul plătit de omul de afaceri pentru închirierea hotelului şi apartamentelor de pe vechea stradă Regina Maria era de 250.000 de lei pe an, în patru rate, iar contractul a fost semnat pentru zece ani. În acea perioadă suma de 250.000 de lei echivala cu aproximativ 100.000 de lei în zilele noastre.
„Contract de închiriere, care s-a încheiat între Primăria comunei urbane reşedinţă de judeţ Deva, iar pe de altă parte între dl. Dr. Petru Groza în următoarele:1. Oraşul de reşedinţă Deva dă în chirie, începând cu 1 iulie 1938, edificiul Crucea Albă, proprietatea oraşului, aflător în Strada Regina Maria nr. 14, constătător din hotel, restaurant, localuri pentru cafenea etc., cu toate apartamentele şi dependinţele sale. 2. Durata de închiriere este de zece ani, cu drept de prelungire pentru chiriaş încă cinci ani. 3. Chiria este de 250.000 de lei, plătibilă în patru rate egale, anticipat….”, se arăta în contractul de închiriere, păstrat în arhivele judeţului.
Afaceri prospere Istoricii deveni susţin că afacerea dintre omul politic şi primărie a fost una avantajoasă. Celelalte 11 puncte ale contractului stipulau că Petru Groza era autorizat să înfiinţeze alte două prăvălii şi garaje pentru maşini, iar administraţia locală susţinea financiar, cu 750.000 de lei, investiţiile pe care acesta urma să le facă în instalaţiile electrice şi termice ale complexului. În caz de război sau dacă se constatata o scădere a numărului străinilor care ajungeau în Deva, primăria ar fi aprobat şi o reducere a chiriei plătite de Petru Groza.
„Reducerea chiriei principal nu se poate cere. Excepţie face numai un caz de răboi sau dacă Deva ar înceta a mai avea calitatea de reşedinţă de judeţ, în ambele cazuri numai dacă s-ar reduce cu peste 25 la sută circulaţia străinilor în acest oraş”, mai prevedea contractul. Anii care au urmat au tulburat însă afacerile omului politic. „După instaurarea regimului comunist, Petru Groza a trebuit să renunţe lao parte din averea sa şi la bunurile imobiliare pe care le deţinea”, a precizat istoricul Ioachim Lazăr. Petru Groza a devenit însă, primul şef de guvern comunist, instaurat în 1946, chiar şi fără să fie membru al Partidului Comunist Român. A păstrat vila pe care o construise în anii 1920 la poalele cetăţii Devei. În schimb, în prezent, doar documentele păstrate în arhive mai amintesc de fostul hotel Crucea Allbă. Clădirea este în prezent sediu al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate şi al unei universităţi.