Prima dragoste a lui Sextil Puşcariu
Pe când era student la Leipzig, pregătindu-şi doctoratul, Sextil Puşcariu cunoaşte şi este marcat totodată de „prima dragoste”. Era vorba de o olandeză, fiica unui editor, se pare că cu firave legături de sânge românesc (prin mama ei). Cel care i-a înlesnit tânărului studios legătura cu fata a fost profesorul şi conducătorul de doctorat al lui Puşcariu, Gustav Weigand, sugerând că aceasta ar dori să dialogheze uneori cu cineva în româneşte. Cei doi se cunosc şi „aşa a început romanul dragostei mele”.
Că această relaţie a însemnat ceva, o mărturiseşte chiar viitorul universitar:„Ea a jucat un rol prea important în viaţa mea şi a luat nişte aspecte prea caracteristice pentru ca să o îngrop între amintirile nemărturisite”. Iar memorialistul (Sextil Puşcariu, Călare pe două veacuri. Amintiri din tinereţe (1895-1906)trecuse binişor de 70 ani, evenimentele petrecându-se cu cinci decenii mai devreme.
Aşadar, ambii fiind studenţi şi cunoscându-se prin intermediul unui profesor, la început totul avea alura unei prietenii şi colegialităţi pur şi simplu:mergeau împreună la cursul lui G. Witkovski, despre Goethe, la patinoar, la teatru ori la operă, îşi recomandau reciproc diverse lecturi. Ceva totuşi începuse să-i placă lui Sextil Puşcariu la ea, mai ales că era „foarte inteligentă şi cultă”, având „un bun simţ remarcabil şi nimic din pretenţiile fetelor instruite care începuseră să invadeze sălile de conferinţe”.
Treptat, deşi locuiau în acelaşi oraş şi se vedeau permanent, au început să-şi scrie aproape zi de zi, ea rămânând uneori la el în cameră mai multe ceasuri, ba chiar şi peste noapte. Evident, are mai puţină semnificaţie acum şi aici până unde a putut merge relaţia dintre cei doi, din punct de vedere fizic, dar se putea vorbi deja de dragoste. Însă când Sextil a încercat să-i spună că „acum eşti a mea pentru totdeauna, vei fi soţia mea”, ea a avut o reacţie greu de înţeles chiar şi de un ardelean, darămite de un balcanic:pur şi simplu l-a refuzat, pe acela pentru care la… Braşov, de pildă, fetele de măritat din lumea bună s-ar fi luat la bătaie!
Pentru că în paranteză fie spus, nu puţini au fost studioşii noştri prin străinătate care au constatat cu oarecare uimire uşurinţa relaţiei (chiar şi sexuale) a tinerelor nordice, fără ca acestea să-şi dorească şi asumarea unor obligaţii matrimoniale. De exemplu, Şerban Cioculescu relatează destăinuirea lui Şt. Bezdechi, de pe vremea când acesta din urmă studia la Copenhaga:în toată acea perioadă, pur şi simplu studentele s-au „dat” la el cu dezinvoltură;„mă avuseseră toate colegele de la greacă şi latină” – îi mărturisea el lui Cioculescu, evident, poate exagerând, poate doar lăudându-se, sau poate chiar aşa fusese!
Citeste AICItot articolul!