Germania a aprobat rețeaua națională de hidrogen

Germania a aprobat rețeaua națională de hidrogen

Germania a aprobat planurile referitoare la construcţia rețelei naţionale de hidrogen, în valoare de 19 miliarde de euro, extinzându-şi angajamentul faţă de o sursă de energie ce a înregistrat unele obstacole în ultimele luni. Rețeaua va conecta hub-urile industriale, precum producătorii de oţel, care îşi vor decarboniza activităţile.

Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunţat marţi că a aprobat propunerile venite de la operatorii de sistem de transport pentru o reţea de hidrogen cu o lungime de 9.040 de kilometri, care va fi construită în următorii ani şi va deveni complet operaţională în 2032, relatează Bloomberg, publicație preluată de Agerpres.

Aproximativ 60% din reţeaua de hidrogen a Germaniei ar urma să fie compusă din reconversia actualelor conducte de gaze iar restul vor fi conducte noi construite.

Klaus Mueller, preşedintele Agenţiei Federale a Reţelelor din Germania (BNetzA), a informat că aproximativ 660 de kilometri din actualele conducte de gaze vor fi modernizate, un efort care va costa două miliarde de euro.

Primele conducte din viitoarea reţea ar urma să fie operaţionale anul viitor.

Planurile inițiale vizau o rețea cu 600 de km mai lungă

Cea mai mare economie a Europei vrea să înlocuiască cea mai mare parte a combustibililor fosili de care are nevoie cu hidrogen, pentru a ajunge la neutralitate climatică în 2045.

În ultimele luni însă, planurile Germaniei au întâmpinat unele probleme cu anularea unei importante conducte de hidrogen care urma să facă legătura cu Norvegia. Oficialii au spus că majoritatea necesităţilor de hidrogen ale Germaniei ar urma să fie acoperite, iniţial, prin importuri.

Propunerea iniţială pentru o reţea centrală de hidrogen a fost cu 600 de kilometri mai lungă decât planurile care au fost la final aprobate, ceea ce a permis reducerea costurilor estimate de la 19,7 până la 18,9 miliarde de euro.

Klaus Mueller, preşedintele Agenţiei Federale a Reţelelor din Germania (BNetzA), a justificat reducerea prin faptul că unele părţi din planurile iniţiale au fost considerate redundante.

Strategia Germaniei privind hidrogenul, actualizată anul trecut

În iulie 2023, guvernul german a adoptat o actualizare a strategiei sale naționale privind hidrogenul, care vizează în primul rând creșterea eficienței energetice și a utilizării energiei electrice în întreaga țară și integrarea energiei pe bază de hidrogen în sectoarele în care electrificarea nu este o opțiune, în industrii precum producția chimică, conform Clean Energy Wire.

Strategia a definit o serie de obiective pe care guvernul trebuie să le atingă până în 2030, inclusiv dublarea capacității de producție de hidrogen verde a țării, de la 5GW la 10GW, extinderea infrastructurii de hidrogen și crearea condițiilor pentru o piață puternică a hidrogenului în țară și în străinătate.

Strategia recent convenită privind importurile de hidrogen este menită să completeze strategia națională privind hidrogenul prin trasarea căilor de satisfacere a cererii prin intensificarea importurilor de hidrogen și de derivați ai acestuia până în 2030 și ulterior. Aceasta stabilește calea de dezvoltare a infrastructurilor de import, atât prin conducte, cât și prin transport naval, transportul naval, feroviar sau rutier fiind deosebit de relevant pentru derivații hidrogenului. Terminalele terestre de GNL ar trebui construite astfel încât să fie pregătite și pentru H2. Germania speră să diversifice cât mai mult posibil sursele de aprovizionare printr-o serie de parteneriate cu diferite țări, regiuni și actori.

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *