Pistă pentru ATV-uri la Troița lui Mihai Viteazul de la Șelimbăr

Pistă pentru ATV-uri la Troița lui Mihai Viteazul de la Șelimbăr


Locul în care a avut loc Bătălia de la Șelimbăr a devenit pistă
pentru ATV-uri și pentru mașinile de teren. Înălțată în 1925,
Troița lui Mihai Viteazul marchează locul unde au fost îngropați
ostaşii căzuți în bătălia din 1599, printr-o movilă de pământ
şi o cruce de lemn.

Președintele
Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități –
Filiala Sibiu, colonelul (rez.) Marius Popența avertizează că,
dacă zona nu va fi protejată, există riscul ca rămășițele
eroilor să iasă la suprafață, informează Antena3 CNN.

„Nu realizează ce
fac. L-am întrebat pe unul dintre cei care au trecut cu motorul
peste Movila lui Mihai, dacă realizează că nu face decât să
treacă cu roțile peste un mare mormânt. Asta este de fapt Movila,
groapa comună a celor care au fost îngropați aici după bătălia
din 28 octombrie 1599. Troița este mai mult decât un mormânt, este
simbolul unui episod marcant din istoria poporului nostru: victoria
domnitorului Mihai Viteazul în lupta împotriva cardinalului Andrei
Báthory. Cred că conștiința asta de neam încet, încet se
alterează, din păcate și se vede cel mai bine în brazdele astea
adânci din movila lui Mihai, unde dacă mai insistăm un pic,
scoatem la vedere oasele celor morți”, a declarat Marius
Popența.

Victoria în Bătălia
de la Șelimbăr
, desfășurată la 28 octombrie 1599, i-a deschis
drumul lui Mihai Viteazul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit
prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească.

Oastea lui Mihai era
superioară numeric (30 de mii) oştii lui Báthory (16 mii) dar
inferioară din punct de vedere al artileriei, având doar 18 tunuri
faţă de 50 ale transilvănenilor. Andrei Báthory își așază
armata, având în spate zidurile cetăţii Sibiului, unde în caz de
înfrângere s-ar fi putut refugia. Bătălia din 28 octombrie a
constat într-o serie de atacuri și contraatacuri până spre final
când se părea ca aripa stângă a armatei lui Mihai va ceda.
Atunci, întocmai ca la Călugăreni, Mihai Viteazul a intervenit
personal, punându-se în fruntea rezervelor și aruncându-se în
luptă „cu cea mai mare vitejie si îndrăzneala“, potrivit unei
mărturii contemporane.

Bătălia e
câștigată iar odată cu lasarea întunericului oastea
transilvăneană, fuge în dezordine, în toate direcţiile. Andrei
Báthory încearca să scape spre Moldova, dar e prins de niște
secui și decapitat. Capul lui va fi trimis lui Mihai care exclamă
impresionat: „Săracul popă“, apoi îl va înmormânta cu toată
cinstea în catedrala catolică din Alba-Iulia.

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *