Nicolae Ciucă și-a dat demisia din fruntea PNL

Nicolae Ciucă și-a dat demisia din fruntea PNL

Nicolae Ciucă, președinte al Senatului, și-a anunțat demisia luni după-amiază de la șefia Partidului Național Liberal (PNL), după rezultatul obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale. Anunțul demisiei vine după o ședință de peste 5 ore a liderilor PNL, înainte de care mai mulți membri de partid au cerut demisia întregii echipe de conducere a PNL

Demisia lui Nicolae Ciucă din fruntea PNL, anunțată de un comunicat de presă, este o consecință a faptului că acesta s-a clasat pe locul cinci după primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 811.952 voturi (cele mai puține obținute vreodată de un candidat PNL la prezidențiale).

”Dragi români, vă mulțumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcția de președinte al PNL. Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe erori de programare, sunt cele care trebuie să țină România unită.
Partidul Național Liberal este conștient de miza enormă a acestor zile. Partidul Național Liberal are resurse pentru a le arăta oamenilor tot ceea ce a făcut bun în acești ani, are dovada că investițiile din bani europeni au ridicat nivelul de trai al multor comunități.

Dar mai mult decât atât, Partidul Național Liberal este conștient de greșelile pe care le-a făcut și va lupta până la capăt pentru ca România să rămână o țară liberă și democratică.

PNL nu va ceda! Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni, sute de mii de membri cu inima curată, dornici să muncească pentru țară indiferent cât de greu ne-ar fi.

Trebuie să schimbăm multe, dar două chestiuni nu putem schimba: opțiunea noastră euroatlantică și protejarea a ceea ce suntem, noi, românii. Un popor credincios, care face industrie, IT și agricultură, se ocupă și de meșteșuguri, are o resursă de inteligență enormă, dorește să protejeze și să ridice capitalul autohton și nu și-a pierdut niciodată speranța.

Dragi români, am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți! În ciuda greșelilor pe care le-am făcut, am învățat lecția pe care ne-a transmis-o electoratul și vom respecta decizia românilor. Le mulțumesc tuturor cetățenilor pentru votul exprimat și vă asigur de întreg respectul meu!”

Nicolae Ciucă, militar de carieră, a fost șeful Statului Major al Armatei. El a ocupat această funcție din ianuarie 2015, iar în decembrie 2018 președintele Klaus Iohannis i-a prelungit cu un an mandatul său normal de patru ani, situația care a dus atunci la un conflict al șefului statului cu Viorică Dăncilă, premier la acea vreme.

Plecat din funcția militară, Nicolae Ciucă a declarat că nu va intra în politică, dar a intrat în PNL în octombrie 2020. Un an mai târziu, impus PNL de Klaus Iohannis, Ciucă a ajuns în fruntea Guvernului după ce executivul condus de Florin Cîțu a fost demis prin moțiune de cenzură depusă de PSD.

În aprilie 2022, Nicolae Ciucă era ales președinte al Partidului Național Liberal, într-un Congres în care a fost singurul candidat și nimeni nu a votat împotriva sa.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *