Scandal în Germania, în urma descoperirilor unui arheolog amator
Un arheolog pensionar din Germania este anchetat pentru că ar fi
identificat intenționat în mod eronat mai multe cranii și
fragmente de craniu ca fiind descoperiri senzaționale ce ar data din
urmă cu multe mii de ani, informează DPA.
Unul dintre aceste cranii, pe care el l-a identificat ca aparținând
unui om de Neanderthal, s-a dovedit a fi cu până la 170.000 de ani
mai recent decât s-a presupus inițial, a declarat luni un oficial
din landul german Renania-Palatinat, conform Agerpres.
Acel craniu datează
probabil din Evul Mediu Timpuriu, a spus secretarul de stat din
Ministerul de Interne, Simone Schneider.
Arheologul, care a
lucrat pentru Directoratul General al Patrimoniului Cultural (GDKE)
și care s-a pensionat în urmă cu câțiva ani, a atribuit, de
asemenea, mai multe cranii și fragmente de craniu unor oameni care
ar fi trăit în secolul al V-lea î. Hr.
În două dintre
aceste cazuri, o examinare mai atentă a dovedit că rămășițele
datează din Evul Mediu sau chiar din timpuri mai moderne, potrivit
lui Simone Schneider.
Oficiali din
Germania au declarat anterior că fostul angajat ar fi datat
intenționat în mod eronat cel puțin 12 cranii și fragmente de
craniu. Rămășițele, care ar proveni de pe un câmp de bătălie
din secolul I d.Hr., s-au dovedit a avea o origine mai recentă.
Foto sus: Săpături
arheologice (Arthivă / © Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine…