Avion de luptă din Al Doilea Război Mondial, descoperit după 70 de ani în deşert

Avion de luptă din Al Doilea Război Mondial, descoperit după 70 de ani în deşert

Un avion de luptă din Al Doilea Război Mondial a fost descoperit după 70 de ani, conservat perfect în deşertul din Egipt.

Aeronava, modelul Kittyhawk P40, a dispărut de pe radare în 1942 şi a fost conservat surprinzător de bine. El a fost numit deja „echivalentul aviatic al mormântului lui Tutankhamon”, deoarece a fost descoperit în apropiere de Egipt.

Specialiştii cred că pilotul a supravieţuit prăbuşirii şi şi-a folosit iniţial paraşuta pentru a se adăposti. Apoi, el ar fi început să meargă prin deşert, sperând să dea de civilizaţie. Dennis Copping, pe atunci în vârstă de 24 de ani, nu a ajuns însă niciodată aproape de civilizaţie. Cel mai apropiat oraş se afla la 320 de kilometri.

Copping lupta pe frontul din Africa de Nord în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, unde britanicii trebuiau să reziste „vulpii deşertului”, Erwin Rommel. Pe 28 iunie 1942, Copping şi încă un coleg au fost rugaţi să transporte două avioane avariate, de tip Kittyhawk P-40 de la o bază la alta. Din păcate, în timpul zborului, Copping a pierdut direcţia şi s-a prăbuşit, nemaifiind văzut vreodată.

Avionul are în continuare indicatoarele de pe bord la fel ca acum 70 de ani şi mai avea şi bombele. Armata egipteană l-a confiscat după ce a fost descoperit. În acest moment, reprezentanţii Ambasadei Britanice urmează să vizitează locul tragediei şi vor să deschidă o căutare pentru a-l găsi pe pilot, care s-ar afla undeva pe o zonă de aproximativ 32 de kilometri.

Cel care a făcut uimitoarea descoperire a fost muncitorul polonez Jakub Perka, care lucrează în domeniul exploatării de petrol, scrie „The Daily Telegraph”.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *