Document / Acordul politic în baza căruia PSD, PNL și UDMR formează guvernul

Document / Acordul politic în baza căruia PSD, PNL și UDMR formează guvernul

PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților naționale reprezentate în Parlament au încheiat un acord politic pentru formarea unei majorități parlamentare și constituirea guvernului.

Între prevederile acordului există și angajamentul ca PNL să preia conducerea Senatului iar PSD să preia conducerea Camerei Deputaților. Semnatarii se angajează să susțină candidatura la prezidențiale a lui Crin Antonescu.

Acordul politic este valabil pentru perioada 2024 – 2028.

(Descărcați AICI Acordul politic)

Patriotismul economic, între obiectivele noii guvernări

Potrivit acestui document, ”Obiectivele guvernamentale ale Coaliției constau în implementarea programului de guvernare bazat pe reforme și investiții care să asigure sustenabilitatea și predictibilitatea macro-economică, în acord cu așteptările cetățenilor, ale mediului de afaceri, sindicatelor și societății civile, plecând de la următoarele principii și măsuri:

  • Promovarea programelor, proiectelor și a legislației care fac posibilă păstrarea identității comunităților minorităților naționale.
  • Renașterea industriei românești, prin promovarea unui model de creștere economică, bazat pe investiții, scheme de ajutor de stat, garanții și reducerea birocrației.
  • Independență energetică în domeniul gazelor naturale și accelerarea tranziției către energie regenerabilă;

  • Aderarea la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică;
  • Protejarea și creșterea puterii de cumpărare, concomitent cu reducerea sărăciei extreme;
  • Educația – prioritate națională. Creșterea bugetului alocat sistemului național de învățământ, concomitent cu creșterea performanței școlare;
  • Sustenabilitatea și reziliența sistemului de sănătate;
  • Pachet demografic – Sprijin pentru familiile cu copii
  • România, hub regional de Cercetare și Inovare – sprijinirea  proiectelor de cercetare ale celor mai performante organizații din România de drept public și privat, în domenii precum inteligența artificială, securitatea cibernetică, tehnologiile cuantice, sistemele autonome, fizica laserilor plasmei și radiației, tratamentul unor patologii grave, schimbările climatice ș.a.;
  • Reforme privind consolidarea fiscal-bugetară și sustenabilitatea datoriei guvernamentale
  • Reforma administrației prin digitalizarea și interconectarea serviciilor publice și implementarea unor criterii de eficiență, debirocratizare, simplificare, de dereglementare;
  • Descentralizarea și creșterea eficienței administrației publice locale, conform principiului subsidiarității;
  • Digitalizarea serviciilor consulare și extinderea rețelelor de consulate itinerante;
  • Reforme privind reducerea cheltuielilor și stoparea risipei banului public;
  • Continuarea transparentizării actului de justiție care se realizează în slujba cetățeanului pentru înlăturarea percepției publice de politizare și defavorizare a unor cetățeni; identificarea resurselor umane pentru continuarea asigurării creșterii calității actului de Justiție, cât și a promovării realizate pe baza principiului de meritocrație;
  • Finalizarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență;
  • Finalizarea legăturii rutiere rapide între Marea Neagră și Europa Centrală și a primei autostrăzi montane care va traversa munții Carpați;
  • Pact național privind sistemul de irigații din România;
  • Investiții susținute în proiecte de infrastructură mare, în toate domeniile vitale;
  • Susținerea sportului ca domeniu esențial pentru o viață sănătoasă, încurajarea sportului de masă și susținerea materială a sportului de performanță;
  • Reducerea deficitului forței de muncă, inclusiv prin acordarea de facilități în domeniul fiscal pentru cetățenii români care se întorc în țară și investesc;
  • Consolidarea parteneriatelor strategice existente, intensificarea cooperării bilaterale precum și relansarea dialogului diplomatic în regiuni geografice cu prezență limitată;
  • Implementarea prevederilor Programului Armata României 2040 și a Planului multianual de înzestrare a Armatei României;
  • Combaterea fenomenului infracțional, în special în ceea ce privește traficul de droguri și de persoane, concomitent cu programe de reabilitare și protecție a victimelor;
  • Combaterea extremismului, a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, în vederea asigurării siguranței cetățenilor;

(Citește și: ”Cristian Grosu / Nostalgia peșterii. Reinventarea democrației și a capitalismului în România”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *