Moştenitorii Renault au pierdut primul proces prin care contestă naţionalizarea companiei din 1945
Moştenitorii lui Louis Renault, fondatorul grupului auto care controlează Dacia, au pierdut primul proces în care încercau să obţină despăgubiri pentru naţionalizarea companiei după cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit New York Times.
Judecătorii de la Tribunal de Grande Instance de Paris au decis că nu au jurisdicţie în această cauză, recomandând reclamanţilor să se adreseze unei instanţe administrative, a declarat Louis-Marie de Roux, avocatul care reprezintă familia Renault.
“A fost o decizie de procedură. Este foarte posibil ca familia să conteste hotărârea într-o curte de apel în următoarele săptămâni”, a afirmat ea.
Louis Renault a fost unul dintre cei mai importanţi industriaşi europeni în prima parte a secolului, compania sa devenind rapid una dintre cele mai mari din Europa datorită tehnicii preluate de la Henry Ford.
Acuzați de colaboraționism cu nemții
Uzinele Renault au aprovizionat însă Wehrmacht-ul în cel de-Al Doilea Război Mondial. Naţionalizarea a fost sancţiunea primită pentru colaboraţionism, iar Louis Renault a fost închis în 1944 pentru acelaşi motiv. El a murit în acelaşi an, în închisoare.
Moştenitorii fondatorului Renault susţin că predecesorul lor nu a avut de ales, fiind forţat de circumstanţe să colaboreze cu germanii, iar efortul lor în justiţie se bazează pe o lege introdusă în 2010 care permite populaţiei să conteste constituţionalitatea măsurilor guvernului.
Reclamanţii afirmă că doresc mai degrabă reabilitarea numelui Renault, şi nu câştigul financiar, însă avocaţii lor consideră că ar putea câştiga despăgubiri de peste 100 milioane euro.
Guvernul provizoriu condus de generalul Charles de Gaulle a naţionalizat Renault în 1945, fără să fi condamnat vreodată compania sau pe fondatorul acesteia şi fără plata vreunei compensaţii. În baza acestor fapte, moştenitorii consideră că naţionalizarea a fost neconstituţională.
Sursa:www.adevarul.ro