
Similar Posts

Unul dintre cele mai rare diamante din lume, scos la licitație / VIDEO
Unul dintre cele mai rare diamante albastre care au fost prezentate până acum la licitații ar putea fi vândut pentru suma de cel puțin 48 de milioane de dolari. Piatra prețioasă a fost descrisă ca fiind „o capodoperă desăvârșită”. Denumit „Albastrul de Cullinan De Beers”, Cullinan fiind mina sud-africană din care a fost extras și

A fost inventată pastila anti-beţie
O echipă de cercetători din SUA şi Australia lucrează la conceperea unei pastile „anti-beţie”, care ne va permite să bem cât vrem de mult, pentru că limitează efectele alcoolului asupra creierului.Testele realizate pe şoareci au arătat că, deşi subipecţilor li s-a administrat o cantitate mare de alcool, aceştia nu au dat semne de ameţeală. Cercetarea

Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud. Secretele unei prietenii intime
Paul Verlaine, poet francez, născut la Metz (1844-1896). Mai întâi, „poet-funcţionar” şi de salon, profesând un ideal umanitar, el a cunoscut o confuzie morală datorită unei iubiri nefericite, alcoolismului şi înrâuririi lui Baudelaire (Poeme saturniene, 1866; Sărbători galante, 1869). După o perioadă de linişte (Cântecul bun, 1870), întâlnirea cu Rimbaud i-a bulversat întreaga sa viaţă. Şi-a

Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației, mai ales că nimeni nu-și mai amintea ca prin zonă să se mai fi produs

Dinastia Hohenzollern, istoria pe scurt
Prima mențiune documentară despre Hohenzollern poate fi găsită în „Cronica lumii” din 1061, scrisă de călugărul Berthold din Reichenau, pomenindu-i pe „Burchardus et Wezil de Zolorin occiduntur”, doi Zollerni care muriseră în timp ce se aflau în serviciul împăratului Heinrich al IV-lea. Zollern era locul lor de proveniență, în partea șvabă a Germaniei, iar Hohenzollern

Știați că principiile care stau la baza tehnologiei blockchain au fost explorate acum peste 5.000 de ani?
Nu în sălile de ședințe din Silicon Valley, ci în arhivele prăfuite ale Mesopotamiei antice. Sună improbabil? Atunci lasă-mă să-ți explic cum funcționa acest sistem. Indiferent dacă verifici zilnic prețul bitcoin sau ești doar curios în privința originilor criptomonedelor, este fascinant să urmărești evoluția acestor tehnologii până la rădăcinile lor. Iată un fapt remarcabil: dovezile
