Ziua a 6-a de proteste

Ziua a 6-a de proteste

Reprezentantul patronatului Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), Marius Micu, a anunţat luni seara, la finalul negocierilor de la ministerul de profil, că s-a ajuns la un acord mulțumitor pe marginea revendicărilor fermierilor și probabil va fi decisă suspendarea protestelor.

Afirmația nu a fost confirmată de fermierii aflați cu tractoarele și utilajele la Afumați.

„Aştept ca toţi fermierii să meargă acasă, la familie, la părinţi şi să aibă încredere totală în formele asociative care sunt lângă mine aici la această conferinţă şi îi asigur că procesul verbal pe care l-am încheiat astăzi cu colegii din formele asociative este asumat de ministrul Agriculturii şi 100% toate cele transpuse în acest proces verbal vor fi rezolvate”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Protestele fermierilor şi transportatorilor au continuat luni cu amplificarea acțiunilor de la marginea orașelor și blocarea vămilor, în paralel având loc noi negocieri între instituțiile de resort și reprezentanții celor ieșiți în stradă cu camioanele și tractoarele.

De asemenea, marile asociații patronale din cele două domenii s-au solidarizat cu manifestanții, dar repetă că nu au inițiat și nu participă la organizarea actualelor proteste, și anunță că pregătesc acțiuni de amploare, în zilele următoare.

Patronatul COTAR consideră că 70% din revendicările fermierilor care protestează sunt pertinente și pot fi rezolvate

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a analizat revendicările celor care protestează și spune că 70% dintre ele pot fi rezolvate într-un termen rezonabil. Propunerile sunt pertinente, unele fiind foarte urgente și necesare.

Ce spune COTAR despre principala solicitare a transportatorilor protestatari – plafonarea RCA la 4.500 de lei:

„În legătură cu plafonarea prețului RCA la un tarif de 4.500 de lei pentru clasa de bonus B0 – considerăm că initiative, în aceată formă, nu poate fi implementată, din 2 motive: a) acel tarif este nesustenabil, dacă mai vrem ca acea poliță RCA să poată despăgubi daunele produse din accidente. City Insurance a vândut polițe RCA la acel nivel de preț și a dat faliment, producând pagibe uriașe pe această piață.

De asemenea, plafonarea pe termen lung a unui preț contravine legislației europene, iar o astfel de măsură nu poate fi menținută nici măcar pe termen mediu. Se poate face, însă, altceva: se poate lua ca reper tariful RCA de referință, care este unul sustenabil, astfel încât orice tarif RCA care depășește acel nivel să fie redistribuit de către BAAR spre una dintre companiile de asigurări care să fie obligată să îl accepte, la tariful de referință publicat pe site-ul ASF.

În cazul transportatorilor, tariful de referință publicat în luna decembrie 2023, valabil timp de 6 luni, este de 8.609 lei. Tariful nu a fost calculat nici de COTAR, nici de ASF și nici de vreo firmă de asigurări. Este un tarif calculat de o firmă de consultanță din „Big 4”, tarif RCA complet sustenabil și despre care nu se poate bănui că va conduce la falimentarea unui nou jucător din piața RCA, dar va fi aproape la jumătate din prețurile reale de vânzare ale RCA-ului de astăzi pentru transportatori.”

Alianța pentru Agricultură a realizat o listă cu 14 revendicări

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, cea mai mare organizație a fermierilor români (cuprinde patru dintre marile federații) a transmis luni o listă cu 14 cereri cu termene ultimative de aplicare. Dacă ele nu vor fi acceptate de Guvern, AAC amenință că va declanșa un protest autorizat la nivel național.

Cele 14 măsuri urgente solicitate de fermieri

  • 1. Plata către toți fermierii în regim de urgență a subvențiilor APIA – plăți directe și plăți compensatorii (e vorba despre subvențiile din fonduri europene). Termen: 31 Ianuarie 2024 pentru schemele care nu țin de alte termene.
  • 2. Derogare GAEC 7 și GAEC 8. Termen: 23 Ianuarie 2024. GAEC 7 și 8 sunt reglementări la nivel european care prevăd obligativitatea rotației culturilor și un procentaj minim de teren lăsat necultivat în fiecare fermă, în funcție de suprafață. Ambele măsuri au ca scop protecția mediului
  • 3. Compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectați de importurile din Ucraina și reintroducerea taxelor vamale pentru mărfurile de origine Ucraina. Este obligatorie adoptarea unor măsuri de stabilire a unor culoare separate pentru cerealele și oleagioasele din România /UE, monitorizarea transporturilor prin sigilii electronice cu GPS și clarificarea situației cu mărfurile agricole de origine Republica Moldova. Termen: 31 Mai 2024.
  • 4. Acordarea de credite cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru și investiții în ferme, cu marja dobânzii de maxim 2%. O atenție deosebită față de fermierii aflați în dificultate și care actualmente sunt excluși din proiectul de OUG aflat în consultare publică. Termen: 31 Ianuarie 2024.
  • 5. Utilizarea suplimentară a cadrului temporar Ucraina pentru acordarea către toți fermierii pentru plata în regim de urgență a sprijinului de 100 euro/ha/UVM pentru toate culturile agricole în anul agricol 2022-2023 (culturi de primăvară și culturi de toamnă). Promovarea unei OUG pentru declararea stării de forță majoră, în agricultură, la nivel național. Termen: 31 Mai 2024.
  • 6. Actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei pentru motorina achiziționată și utilizată în agricultură. Termen: 30 Iunie 2024.
  • 7. Modificarea în regim de urgență a Ordonanței 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ( echivalarea permiselor de condus categoria B, cu categoria TR; introducerea tractoarelor agricole și forestiere în categoria vehiculelor lente; continuarea înregistrării la Primărie a tractoarelor și celorlalte vehicule lente; exceptarea utilajelor și echipamentelor agricole folosite maximum 60 zile pe an în circulația pe drumurile publice, de la obligația realizării inspecției tehnice periodice și obținerea CIV). Termen: 31 Ianuarie 2024.
  • 8. Asumarea revizuirii și adoptării legislației necesare, în actualul exercițiu parlamentar, privind durata minimă a contractului de arendă, precum și concesionarea pășunilor. Termen: 30 Iunie 2024.
  • 9. Acordarea unui ajutor de stat pentru subvenționarea îngrășămintelor utilizate în sectorul agricol. Termen: 30 Iunie 2024.
  • 10. Compensarea costului energiei folosite pentru irigații. Termen: 31 Ianuarie 2024.
  • 11. Reintroducerea facilităților fiscale pentru salariații din agricultură. Termen: 30 Iunie 2024.
  • 12. Clarificarea legislației pentru plata subvențiilor de tip ANT și SCZ în zootehnie începând cu anul de cerere 2023. Termen: 31 Ianuarie 2024.
  • 13. Sprijin pentru sectorul de vaci de lapte printr-un ajutor de minimis pentru achiziția de vițele. Termen: 31 Marie 2024.
  • 14. Plata subvențiilor pe baza unor dovezi privind activitatea agricolă pentru combaterea încasării sumelor APIA de către persoane care nu fac agricultură. Termen: 29 Februarie 2024.

Premierul Ciolacu presează miniștrii să grăbească elaborarea actelor normativelor cu măsurile convenite în negocierile de până acum

Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut luni dimineața miniştrilor de linie să urgenteze elaborarea actelor normative în cazul măsurile deja convenite și fixate în procesele-verbale încheiate.

„Membrii Executivului au prezentat modul în care prioritizează aceste proiecte legislative, astfel încât în următoarele şedinţe de Guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern şi ordine de ministru cuprinzând măsurile concrete agreate în sprijinul fermierilor şi al transportatorilor”, arată un comunicat al Executivului.

„Negociem în continuare cu bună-credinţă cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roşie peste care nu putem trece”, le-a transmis premierul miniştrilor prezenţi.

De asemenea, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a comunicat Guvernului disponibilitatea de a se întâlni din nou, în cursul zilei de luni, cu protestatarii, după ce aceştia nu au mai reuşit să ajungă la întâlnirea de ieri. „ASF le-a transmis acestora un set de propuneri concrete menite să amelioreze efortul financiar pentru achiziţia RCA”, se arată în comunicat.

Noi negocieri, noi măsuri promise de guvernanți – 13 solicitări acceptate de Ministerul Agriculturii

Luni au început negocierile grupurilor de lucru stabilite cu fermierii. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat luni 13 solicitări venite din partea protestatarilor.

Printre măsurile convenite:

  • acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA
  • compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina
  • acordarea de credite cu dobândă subvenţionată
  • plata unui sprijin de 100 de euro/ha pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2022 pe cadrul Ucraina
  • actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură.

De asemenea, ministrul Barbu a anunțat luni că sectorul ovin şi caprin va beneficia în anul 2024 de o sumă de 80 de milioane de euro prin sprijinul cuplat, iar prin ajutorul naţional tranzitoriu (ANT) vor fi disponibile în acest an alte 40 de milioane de euro.

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a explicat că, până la 30 mai, va fi acordat un sprijin de 100 de euro pe hectar pentru toate culturile plantate în toamna anului 2022.

„Asociaţiile au dat curs dialogului pe care l-am avut astăzi în cadrul bugetului pe care l-am avut pe anul 2024 pentru Ministerul Agriculturii. Aşa cum v-am spus şi mai devreme, agricultura are 2% din PIB al României. Sunt foarte multe forme de sprijin pe care asociaţiile le ştiau. Majoritatea fermierilor din ţară au fost informaţi de sumele pe care le avem prevăzute în buget. Vorbim aici de sume foarte importante pentru că, anul acesta, până pe 30 mai vom acorda un sprijin de 100 euro pe hectar pentru toate culturile din toamna anului 2022”, a declarat ministrul Florin Barbu, citat de News.ro.

Drumuri și vămi blocate

Circulaţia este restricţionată pe prima bandă, pe ambele sensuri, în localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, a anunţat, luni dimineaţă, Centrul Infotrafic.

„Se estimează ca aceste proteste să continue şi pe parcursul zilei, existând posibilitatea ca traficul să fie îngreunat în anumite zone din ţară, în special pe şosele de centură ale marilor oraşe sau la intrările în acestea. Recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la restricţiile de trafic, să evite zonele cu manifestaţii, alegând rute alternative, şi să respecte indicaţiile poliţiştilor care desfăşoară activităţi în teren de fluidizare a circulaţiei!”, au precizat reprezentanţii Infotrafic.

Vama Nădlac

Zeci de fermieri protestează cu utilaje agricole, luni, pentru a patru zi consecutiv, în zona de frontieră de la Nădlac, unde traficul rutier este astfel afectat pe drumul naţion DN 7 şi pe alte drumuri din apropiere de cele două vămi.

În zona punctelor de trecere a frontierei Nădlac I şi Nădlac II sunt coloane de utilaje şi maşini mici ale fermierilor, care circulă cu viteză redusă şi claxonează în semn de protest. Sunt aproximativ 80 de combine, tractoare şi alte utilaje agricole, dar şi 50 de autoturisme.

„Acest protest spontan continuă şi eu personal particip cu două utilaje. Fermierii sunt disperaţi pentru că în patru zile de proteste nu s-a obţinut mai nimic de la Guvern”, a declarat preşedintele Cooperativei „Fermierul nădlăcan”, Milan Kelo, citat de Agerpres.

200 de fermieri, la Iași

Peste 200 de fermieri au ieşit, luni, cu utilajele agricole în comuna Leţcani, din vecinătatea municipiului Iași.

„Am ieşit în stradă pentru că s-au adunat foarte multe probleme la care Ministerul nu a venit cu soluţii. Mărirea de taxe a fost ultima picătură care a determinat mai mulţi fermieri să ieşim în stradă să protestăm. Îmi doresc ca acest protest să fie unul paşnic şi legal. Avem 14 revendicări punctuale. Nu vorbim neapărat de creşterea RCA sau alte cheltuieli. La o ieşire neorganizată în stradă, cum e şi aceasta, sunt oameni care au tendinţa de a cere mai mult, lucruri exagerate. Eu personal vreau lucruri de bun simţ şi consider că mesajul transmis de FAPPR (Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România), care nu e organizatorul acestui protest, este unul de bun simţ. Cred că Ministerul ar putea să găsească rezolvare la problemele punctuale, care au fost aduse la cunoştinţa ministrului de aproape un an, dar nu s-au găsit soluţii”, a declarat Tiberiu Dan Stan, un fermier din Iaşi.

Zeci de fermieri pe DE Bucureşti-Craiova, la intrarea în reșința de județ a Doljului

Zeci de fermieri şi transportatori protestează cu utilaje pe DE București-Craiova, fără a bloca drumul.

Potrivit Prefecturii Dolj, fermierii şi transportatorii vor avea acces pe drumul european, până la Aeroportul Internaţional Craiova, aşa cum au solicitat, „fără a afecta însă traficul şi accesul în acea zonă şi în aeroport”.

„Decizia a fost luată în urmă cu puţin timp de către prefectul judeţului Dolj, Dan Diaconu, împreună cu reprezentanţii structurilor de forţă pe care i-a convocat, luni, la sediul Prefecturii pentru a găsi cele mai bune soluţii în gestionarea situaţiei protestelor, astfel încât să nu se creeze blocaje în trafic sau în vămile din judeţ”, a informat Prefectura Dolj.

Circa 30 de vehicule – tractoare, maşini, autoutilitare s-au deplasat, luni, cu viteză redusă, pe principalul bulevard al Zalăului, în cadrul unui protest iniţiat de fermieri şi transportatori la nivel naţional.

Participanţii la protest au precizat, pentru mass-media, că nemulţumirile fermierilor şi transportatorilor din Sălaj sunt legate, în principal, de preţurile mari la combustibili, asigurările obligatorii şi îngrăşăminte.

Peste 30 de utilaje şi tractoare agricole au pornit, luni, spre Târgu Mureş, în cadrul unui protest spontan al fermierilor şi transportatorilor, fiind astfel perturbat traficul de pe drumul naţional DN15 (E60), între Iernut şi municipiul reşedinţă de judeţ.

„Având în vedere un protest al ‘fermierilor/transportatorilor’, pe DN15 E60, pornit din zona oraşului Iernut către municipiul Târgu Mureş, pe ruta Cipău, Ogra, Sânpaul, printr-un marş format din 32 de utilaje agricole, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş se află în teren pentru a asigura fluidizarea traficului şi recomandă cetăţenilor care se deplasează către Târgu Mureş să utilizeze ca rută alternativă porţiunea de autostradă (A3) Sânpaul – Târgu Mureş”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *