China își pregătește armata de război

China își pregătește armata de război

Xi Jinping elimină comandanții militari pe care el îi consideră nedornici sau incapabili să pornească la război, potrivit analiștilor militari citați de Business Insider.

Liderul chinez „încearcă să preia controlul armatei și cred că se gândește că are nevoie de ofițeri care sunt pregătiți să lupte cu adevărat”, a spus Gordon Chang, cercetător de la Institutul Gatestone și autorul unei cărți intitulate „China merge la război”.

„Există senzația că mulți dintre ofițerii de rang înalt ai Chinei nu doresc să lupte”

„Există senzația că mulți dintre ofițerii de rang înalt ai Chinei nu doresc să lupte”, spune Gordon Chang. „Și așa că avem de fapt o forță condusă de un corp de ofițeri care sunt ambivalenți despre plecarea la război.”

De când a preluat puterea în China în 2012, Xi a remodelat armata chineză producând schimbări majore în rândul personalului, încercând să îmbunătățească cooperarea militar-civilă și restructurând armata, printre multe alte reforme pe care le-a inițiat. Eforturile sale au atins apogeul pe 29 decembrie 2023, atunci când Xi a dat afară nouă ofițeri de rang înalt dintr-o singură lovitură.

De atunci, diferite rapoarte și informații venite din partea serviciilor americane au sugerat faptul că deciziile luate de Xi au legătură cu corupția – un motiv de multe ori invocat când oficialii chinezi sunt dați afară dintr-o dată. Gordon Chang, însă, crede că această ipoteză este greșită. „Dacă acesta ar fi fost cazul, toți ar fi fost dați afară.”

Episodul epurării celor 9 înalți ofițeri

El consideră că Xi Jinping îi dă afară pe ofițeri cel mai probabil pentru că nu vor să meargă la război. Gordon Chang îl citează pe generalul forțelor aeriene chineze Liu Yazhou, care a avertizat împotriva declanșării unei invazii a Taiwanului și care a primit o condamnare la moarte cu suspendare în februarie 2022, potrivit AsiaNews.

„Înlăturarea [celor nouă ofițeri] arată că Xi ar trebui să fie îngrijorat de calitatea oamenilor și a echipamentului în care a investit în ultimul deceniu”, a spus și Joel Wuthnow, cercetător al Centrului pentru Studiul Afacerilor Militare Chineze al Universității Națională de Apărare din Washington, DC.

Cei nouă comandați superiori dați afară făceau parte din Forțele de Rachete ale Chinei, care ar avea un rol crucial în orice încercare a Beijingului de a cuceri Taiwanul cu forța. „Dacă acel echipament este defect sau nu este de încredere, cât de încrezător pot fi Xi și colegii lui că armata chineză va învinge?” s-a întrebat Joel Wuthnow.

Xi Jinping, mai precaut decât Vladimir Putin

În discursul susținut cu ocazia trecerii în Anul Nou, Xi Jinping a spus că China „cu siguranță va fi reunificată și toți chinezii de ambele părți ale Strâmtorii Taiwan ar trebui să fie legați de un scop comun și să împărtășească gloria regenerării națiunii chineze”.

Xi Jinping i-ar fi transmis lui Joe Biden la summit-ul APEC de la San Francisco în noiembrie 2023 faptul că Beijingul intenționează să preia controlul Taiwanului, potrivit NBC News.

Joel Wuthnow crede, totuși, că Xi Jinping este ceva mai precaut acum, după invazia rusească a Ucrainei, care a destabilizat situația politică internă a lui Vladimir Putin și îi este teamă că i s-ar putea întâmpla și lui la fel. „Rusia a plătit un preț uriaș pentru aventura sa nereușită, iar China ar păți și ea la fel. Mai mult, o invazie eșuată ar face mai mult rău pentru Xi din punct de vedere politic decât dacă nu încearcă deloc.”

Condiții pentru izbucnirea unui al treilea Război Mondial

Gordon Chang consideră că există toate condițiile pentru izbucnirea unui al treilea război mondial. Conflictele sunt răspândite în toată lumea: războiul din Ucraina, insurgențele din Africa, războiul din Gaza al Israelului și activitățile militare din Marea Roșie, Golful Persic și Oceanul Indian.

„Amintiți-vă că în anii ’30 existau mai multe războaie separate care s-au îmbinat în ceea ce numim noi acum Al Doilea Război Mondial”, a spus Gordon Chang. „Aceleași dinamici există azi și este întru totul posibil, iar unii oameni ar putea chiar să susțină că este probabil, ca acestea să se îmbine într-un conflict global.”

O invazie chineză în Asia de Est ar atrage țările occidentale într-un conflict mult mai extins, a avertizat Gordon Chang, care crede că Xi Jinping aplică tactici menționate de Mao în raportul său din 1927 despre Revoluția Țărănească. „Una dintre ele era să încercuiești orașele pornind din mediul rural. În acest sens, cred că Xi Jinping vede Ucraina, nordul Africii, Israelul drept mediul rural și Statele Unite drept orașul”, afirmă Gordon Chang.

***

(Citiți și: ”Președintele Xi Jingping resetează armata – Generali epurați din organele de conducere”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *