Emisiune filatelică dedicată vitraliilor Castelului Peleș
Romfilatelia introduce în circulație miercuri, 12 februarie 2025, o
nouă emisiune filatelică sub titlul Muzeul Național Peleș,
Vitralii, în care sunt prezentate creații artistice dintr-o
colecție valoroasă de vitralii, patrimoniu al Castelului Peleș.
Emisiunea este compusă din patru mărci poștale și un plic „prima
zi”.
Colecția de
vitralii a Castelului Peleș se prezintă practic ca un unicat în
România și în sud-estul Europei. Comandate de regele Carol I la
atelierele Zettler din München, vitraliile au fost realizate într-o
primă etapă, între 1881 și 1882. În concepția artistică a
vitraliilor sunt incluse steaguri, scuturi, însemne heraldice, steme
ale unor orașe germane, portrete ale unor personalități aparținând
familiei regale, turnire, scene de vânătoare etc, informează un
comunicat al Romfilatelia.
Potrivit
comunicatului citat, subiectele religioase își găsesc și ele un
loc al lor, cu compoziții care prezintă pe Sf. Gheorghe, Sf.
Arhanghel Mihail, Sf. Nicolae, Adam și Eva. Sunt întâlnite de
asemenea, compoziții care redau scene din basme europene ca Albă ca
zăpada, Frumoasa Mélusinne, în cabinetul de lucru al Reginei
Elisabeta, la care se mai adaugă scene ale basmelor românești Ana
Doamna, Înșir-te mărgărite, Ciocârlia, ale lui Alecsandri,
regăsite în Sala veche de muzică. Ultimele vitralii sunt realizate
pentru decorarea Sălii noi de audiențe a Castelului, amenajată
între anii 1911 și 1914.
O nouă comandă
pentru vitralii, realizate în concept modern, a fost încredințată
de regele Carol I lui August Zwölfer din Viena. Prin intermediul
filialei din București, acesta a realizat în intervalul 1887-1890
vitraliile Salonului maur, cu arabescuri, iar între 1900 și 1910 a
continuat cu vitraliile specifice stilului Art Nouveau, între care
se regăsesc cele destinate apartamentului Marelui Voievod Mihai și
Camerei de Aur a Reginei Maria.
Tehnicile de
execuție ale perioadei, păstrând tradiția producerii sticlei și
a folosirii culorilor, preluate din arta secolului al XVI-lea sunt
completate benefic cu noile descoperiri din domeniul fabricării
sticlei și chimiei culorilor.
Aplicate și
temeinic tratate termic, culorile au rămas vii și strălucitoare,
după mai bine de un secol și jumătate de la realizarea operelor.
Merită menționat
faptul că Franz Xaver Zettler a inițiat elaborarea unui catalog
care include toate lucrările realizate în tehnica vitraliilor, până
la anul 1883. Litografiile reproduse se constituie ca o expoziție
originală a imaginilor și subiectelor vitraliilor.
Mărcile poștale
reproduc imaginile care au ca subiect ilustrarea unor scene din
basmul Albă ca zăpada (timbrele cu valorile nominale de 4 Lei și 6
Lei), a unui ceremonial de nuntă, Cortegiu nupțial (timbrul cu
valoarea nominală de 5 Lei) și a arhitecturii de ansamblu a
Castelului Hohenzollern apaținând familiei Regelui Carol I (timbrul
cu valoarea nominală de 14 Lei).
Grafica plicului
„prima zi” reproduce o scenă interesantă a domeniului comercial
sub o denumire bine gândită: Negustorul de bijuterii.
Mai multe pentru tine…







