baluri, drumeţii pe munte, schi şi patinaj

baluri, drumeţii pe munte, schi şi patinaj

Cine-ar fi crezut că orăşenii din Ardeal din secolele trecute aveau oportunităţi nenumărate când venea vorba despre petrecerea timpului liber? Printre activăţile preferate se numărau participarea la baluri, concerte şi spectacole de teatru, drumeţii pe munte, scăldat şi patinaj. Apropierea de Ungaria şi Austria a făcut ca Transilvania să fie spaţiul ideal de comunicare şi

Alifia englezească pentru piciorul de lemn, sursa unei averi imense

Alifia englezească pentru piciorul de lemn, sursa unei averi imense

Clădirea care adăpostește Colegiul Regal Holloway al Universităţii din Londra, situat în comitatul Surrey, e inconfundabilă. Cărămida roșie aparentă e în ton cu peisajul urbanistic local, iar pădurea de cămine de pe acoperiș amintește izbitor de castelul de la Chambord. În cele două curţi interioare ale colegiului, curţi ce nu comunică între ele, sunt două

Opere de artă realizate de Salvador Dali, furate din Stockholm

Opere de artă realizate de Salvador Dali, furate din Stockholm

Mai multe sculpturi din bronz şi gravuri realizate de artistul suprarealist Salvador Dali au dispărut dintr-o galerie din Stockholm în urma unui jaf comis la sfârșitul lunii ianuarie. Galeria Couleur, situată în districtul rezidenţial Ostermalm din Stockholm, găzduia o expoziţie dedicată lui Dali în care erau expuse mai multe lucrări ale artistului spaniol. „Operele valorau

industria își revine, economia s-ar putea redresa

industria își revine, economia s-ar putea redresa

Producția fabricilor din China a depășit așteptările economiștilor în luna martie, crescând optimismul cu privire la atingerea obiectivului ambițios al guvernului de la Beijing de creștere economică cu 5% în acest an. PMI Caixin, Indicele Managerilor de Achiziții din industria prelucrătoare, a crescut în martie la 51,5 – peste pragul de 50, cea ce indică

Ce reprezintă petroglifele realizate de amerindienii Pueblo în urmă cu 800 de ani?

Ce reprezintă petroglifele realizate de amerindienii Pueblo în urmă cu 800 de ani?

Pereții canioanelor din regiunea Mesa Verde, din sud-vestul SUA, sunt decorați cu petroglife vechi de 800 de ani, realizate de indigenii amerindieni Pueblo. Petroglifele de pe pereții canioanelor din regiune marcau poziția Soarelui în cea mai lungă și respectiv cea mai scurtă zi a anului, conform arheologului Radek Palonka de la Universitatea Jagiellonă din Cracovia

România, balticele, Franța și Portugalia cer emiterea de bonduri UE pentru Apărare

România, balticele, Franța și Portugalia cer emiterea de bonduri UE pentru Apărare

Înaintea summit-ul liderilor UE de săptămâna trecută, Franța a cerut emiterea de obligațiuni pentru Apărare. Scrisoarea, scrie Politico, este datată 20 martie și, în afară de ministrul francez de externe Stéphane Séjourné, este semnată de oficiali din alte cinci state membre UE: Estonia, Letonia, Lituania, România și Portugalia. „Cel mai intresant lucru la această scrisoare

De la o lume postbelică la una pre-război

De la o lume postbelică la una pre-război

”Trebuie să ne pregătim pentru perspectiva unui război major prelungit atât în ​​Indo-Pacific, cât și în Europa. Iar până acum nu am făcut acest lucru. Am presupus că nu se va întâmpla niciodată și acum ne confruntăm cu acea perspectivă, primul test venind în Ucraina, al doilea în Orientul Mijlociu și al treilea test venind

Prăbușire a construcției de locuințe

Prăbușire a construcției de locuințe

Deși sectorul construcțiilora fost deosebit de dinamic în ultimul an datorită lucrărilor inginerești de la infrastructura de transport, care au accelerat pe baza fondurilor europene și naționale, activitatea în celelalte subsectoare s-a prăbușit pur și simplu. De exemplu, construcțiile rezidențiale sunt într-un declin constant în ultimele 14 luni. Iar tendința scăzătoare va continua, numărul de

A fost descoperit cel mai mic dinozaur din lume/ VIDEO

A fost descoperit cel mai mic dinozaur din lume/ VIDEO

Oamenii de știință susțin că au descoperit cel mai mic dinozaur din lume în nordul statului asiatic Myanmar, informează BBC. Este vorba despre un craniu asemănător cu cel al păsărilor, prins într-o bucată de chihlimbar vechi de 99 de milioane de ani. Descoperirea a fost consemnată în publicaţia Nature, iar cercetătorii spun că acest dinozaur