Tipologiile reconstituirii istorice antice în România

Tipologiile reconstituirii istorice antice în România

De câteva decenii, în Europa și nu numai a început să ia amploare un fenomen interesant, care pune într-o lumină nouă perspectiva înțelegerii și a cercetării trecutului: fenomenul de reconstituire istorică sau, așa cum s-a fixat deja în memoria colectivă, acela de reenactment. La momentul actual, diverse activități ce se încadrează în această sferă și

Europa – „criză a competitivității”, SUA creștere a productivității

Europa – „criză a competitivității”, SUA creștere a productivității

SUA și-au mărit avantajul în materie de productivitate față de Europa, stârnind temeri că Uniunea Europeană se confruntă cu o „criză a competitivității” iar factorii de decizie cer creșterea investițiilor publice și private, scrie Financial Times Datele publicate vineri de Eurostat arată că productivitatea în zona euro a scăzut cu 1,2% în T4/2023 comparativ cu același trimestru

Oamenii de ştiinţă au descoperit un craniu vechi de două milioane de ani, aparţinând unui „văr” al omului

Oamenii de ştiinţă au descoperit un craniu vechi de două milioane de ani, aparţinând unui „văr” al omului

Craniul descoperit în Africa de Sud de către cercetători australieni ar putea ajuta la aflarea mai multor detalii despre evoluţia umană.  Craniul aparţine unui mascul din specia Paranthropus robustus, înrudită cu Homo erectus, considerat ca fiind un strămoş direct al omului modern. Cele două specii ar fi trăit în acelaşi timp, însă Paranthropus robustus a

Cum se mai ”face PIB” în România și în UE

Cum se mai ”face PIB” în România și în UE

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele mai accentuate modificări structurale de la nivel european. În perioada 2013-2022 (cel mai recent an pentru care există date Eurostat), ponderea industriei și a agriculturii în PIB a înregistrat cel mai abrupt declin din UE, în vreme ce comerțul, IT-ul, transporturile și HoReCa au avut

De la cazul Franței, la Europa

De la cazul Franței, la Europa

Unul dintre motivele importante din spatele protestelor fermierilor europeni – deși o mare parte din furia lor a fost îndreptată împotriva birocrației Uniunii Europene reprezentate de Green Deal și a concurenței din partea importurilor ieftine – este prețul mic de achiziție impus de marile companii din industria alimentară – „BigFood” – pentru produsele agricole. Nemulțumirile

Un pantof al reginei Maria Antoaneta, vândut la licitaţie cu peste 40.000 de euro

Un pantof al reginei Maria Antoaneta, vândut la licitaţie cu peste 40.000 de euro

Un pantof alb din mătase care i-a aparţinut reginei Maria Antoaneta a fost adjudecat duminică pentru suma de 43.750 de euro, a anunţat casa de licitaţii Osenat. Pantoful este confecţionat „din mătase în partea din faţă şi din piele de ied în partea din spate” şi decorat cu „patru panglici plisate suprapuse” în partea superioară.

Mickey Mouse & Minnie Mouse intră în scenă (şi în istorie)

Mickey Mouse & Minnie Mouse intră în scenă (şi în istorie)

În 1928 își face apariţia – ţopăind pe puntea unui vapor cu aburi – cel care avea să devină faimosul personaj de desene animate Mickey Mouse. Iar lângă Mickey e deja prietena sa Minnie, care va ajunge, în scurtă vreme, să-l concureze pe personajul masculin la capitolul notorietate. Cei doi își fac debutul pe marele

Caragiale, fluierat și huiduit la premiera piesei „O noapte furtunoasă”

Caragiale, fluierat și huiduit la premiera piesei „O noapte furtunoasă”

“O noapte furtunoasă” este piesa de debut a lui Ion Luca Caragiale, care a apărut în revista “Convorbiri literare”, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu, un alt ploieștean de renume. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film

Ce miros a avut trecutul? Un grup de cercetători încearcă să ofere răspunsul

Ce miros a avut trecutul? Un grup de cercetători încearcă să ofere răspunsul

Un grup format din istorici, experți în inteligență artificială, chimiști și parfumieri intenționează să redea pentru expoziții mirosurile specifice din Europa din secolul al XVI-lea până în secolul al XX-lea și, în același timp, va realiza o enciclopedie a mirosurilor, în cadrul proiectului „Odeuropa”. Enciclopedia, o premieră de acest gen, „va permite utilizatorilor de internet

O scrisoare care a aparținut lui Carol al II-lea, vândută la licitație în Germania pentru 320.000 euro

O scrisoare care a aparținut lui Carol al II-lea, vândută la licitație în Germania pentru 320.000 euro

O scrisoare care a aparținut cândva regelui Carol al II-lea al României a fost vândută la o licitație organizată în Germania pentru suma de 320.000 euro.  Casa de licitații Heinrich Koehler, scrisoarea timbrată „Baden” de la 1856 (foto jos), estimată la 100.000 de euro, se afla în colecția lui Carol al II-lea, un pasionat filatelist.