Clubul universitar de cartofilie al Facultăţii de Istorie a fost medaliat

Clubul universitar de cartofilie al Facultăţii de Istorie a fost medaliat

Liberali şi conservatori în România modernă.Imagini şi opinii, a conf. dr. Alin Ciupală – profesor al Facultăţii de Istorie, Bucureşti  şi Salutări din Medgidia, a lui Mihnea Zigarov-student în anul I, Facultatea de Istorie, Bucureşti, au obţinut medalia de argint şi respectiv medalia vermeil în cadrul expoziţiei naţională de cartofilie „Carto-Constanţa 2011 “ . Ambii câştigători sunt

Randamentele ECE, printre cele mai slabe performanțe din lume

Randamentele ECE, printre cele mai slabe performanțe din lume

Obligațiunile suverane din Europa de Est au un început slab de an, o combinație nefericită de riscuri economice și politice apăsând asupra acestei clase de active, potrivit Bloomberg. Un dolar puternic, creșterea randamentelor globale, o creștere economică anemică și temerile reînnoite privind inflația pun investitorii din Polonia până în Balcani pe jar, exact în momentul

Prețul carburanților a crescut, în medie, cu 32 de bani în două săptămâni

Prețul carburanților a crescut, în medie, cu 32 de bani în două săptămâni

Prețul carburanților a crescut, în medie, cu 30-32 de bani pe litru, în primele două săptămâni ale anului, comparativ cu data de 31 decembrie. Creșterea survine pe fondul creșterii accizei după actualizarea cu inflația și avansul de 8% al prețului petrolului sortiment Brent, relevant pentru piața europeană și prețurile carburanților din România. Carburanții s-au scumpit la toți

”Este timpul să trecem la o mentalitate de război”

”Este timpul să trecem la o mentalitate de război”

Rusia încearcă să slăbească democraţiile şi să submineze libertatea aliaţilor, cu sprijinul Chinei, Coreei de Nord şi Iranului, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte Cea mai înaltă Autoritate Militară a NATO, Comitetul Militar, se întrunește miercuri și joi la sediul NATO din Bruxelles. Întâlnirea se concentrează pe întărirea în continuare a descurajării

Mormântul lui Charles Darwin, vandalizat

Mormântul lui Charles Darwin, vandalizat

Activiști ecologiști aparținând grupării Just Stop Oil au vandalizat luni cu un spray piatra de mormânt a naturalistului britanic Charles Darwin de la Westminster Abbey din Londra. Două activiste au intrat luni dimineață în Westminster Abbey – locul în care se desfășoară în mod tradițional căsătoriile, încoronările și înmormântările regale, dar și o importantă atracție

Planul UE pentru protecția față de atacurile cibernetice

Planul UE pentru protecția față de atacurile cibernetice

Comisia a prezentat miercuri planul de acțiune al UE pentru consolidarea securității cibernetice a spitalelor și a furnizorilor de servicii medicale.  Sănătatea este sectorul critic în care s-au raportat cele mai multe atacuri cibernetice, conform statisticii europene – în 2023 au fost declarate 309 de incidente semnificative de securitate cibernetică care au afectat asistența medicală. Acest lucru

Între capra dominanței fiscale și varza inflației

Între capra dominanței fiscale și varza inflației

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, miercuri, pentru a treia ședință la rând, să mențină nemodificată rata-cheie a dobânzii de politică monetară, la nivelul de 6,50%, precum și menținerea dobânzii pentru facilitatea de depozit la 5,50% și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 7,50%. În spatele deciziei

Valentin Lazea / Consecințele alegerii unui președinte ”suveranist”

Valentin Lazea / Consecințele alegerii unui președinte ”suveranist”

Alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului 2024, anulate și amânate pentru primăvara anului 2025, au arătat că pentru o parte semnificativă din români, valorile simbolice atașate democrației contează prea puțin. Acești alegători păreau dispuși să riște o reducere a libertății de expresie, a libertății de a călători în străinătate, a libertății de întrunire sau a

10 lucruri mai puţin cunoscute despre…Hitler

10 lucruri mai puţin cunoscute despre…Hitler

Nu existặ nimic amuzant în legặturặ cu Adolf Hitler, şi totuşi este un personaj care a fascinat întotdeauna. De cậnd Congresul american a aprobat divulgarea crimelor de rặzboi ale nazismului în 1998, aporape 3 milioane de documente au fost date publicitặţii, incluzậnd un profil secret al Führer-ului din 1942, întocmit de OOS. Iatã câteva fragmente:

Raportul Forumului Economic Mondial despre Riscurile Globale 2025 / „Plugurile se transformă din nou în săbii: Riscurile principale

Raportul Forumului Economic Mondial despre Riscurile Globale 2025 / „Plugurile se transformă din nou în săbii: Riscurile principale

Cel mai mare risc cu care se confruntă lumea în 2025 este conflictul armat între state, conform noului Raport despre Riscurile Globale al Forumului Economic Mondial, care va avea loc la Davos, săptămâna viitoare.Acest risc este strâns legat de creșterea amenințărilor legate de războiul cibernetic și dezinformare, spun experții Forumului. „În ultimii 30 de ani