Jocurile s-au încheiat, Franța se întoarce la criza ei politică. Premierul și Bugetul

Jocurile s-au încheiat, Franța se întoarce la criza ei politică. Premierul și Bugetul

Jocurile Olimpice de la Paris au fost un succes uimitor de vară. După ceremonia de închidere de duminică seara, președintele Emmanuel Macron trebuie să se reîntoarcă la rezolvarea crizei politice pe care a creat-o și pe care, scrie Reuters, a ”băgat-o sub preș” până la încheierea Jocurilor. Discuțiile despre locurile de muncă la stat și

10 replici celebre ale unor conducători romani

10 replici celebre ale unor conducători romani

Înțelepciunea romană este deja anecdotică. Aşadar,  în ziua de astăzi, urmaşii Romei-şi nu numai-fac adesea apel la unele fraze emblematice rămase moştenire de la unii dintre conducătorii cei mai de seamă ai imperiului antic. Iată zece astfel de expresii care au intrat în vocabularul nostru, dar au o vechime de aproape 2000 de ani: 1. Împăratul

Inflația și-a reluat creșterea în iulie

Inflația și-a reluat creșterea în iulie

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna iulie 2024, la 5,42%, de la 4,94% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,71%, cele nealimentare cu 6,92%, iar serviciile cu 8,52%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). „Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2024 comparativ cu luna iunie

7 acte de bunătate în momente de iad din partea celor pe care istoria i-a așezat de partea răului

7 acte de bunătate în momente de iad din partea celor pe care istoria i-a așezat de partea răului

Chiar și în cele mai întunecate momente și locuri, istoria este plină de exemple de adevărați eroi. Partizanii din Rezistența franceză, civilii care au adăpostit populația Tutsi în Rwanda, oamenii care au ieșit în stradă în anii 60 pentru drepturile omului, cu toții sunt azi așezați în Panteonul celor care au făcut din lumea în

Dosarele de Securitate privind 23 August 1944, publicate integral pe site-ul CNSAS

Dosarele de Securitate privind 23 August 1944, publicate integral pe site-ul CNSAS

Dosarele de Securitate privind “Problema 23 August 1944”, ce cuprind 17 volume a peste 6.000 de file, au fost publicate integral pe site-ul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), anunță Mediafax. În urma digitalizării integrale a dosarului P 10933 din fondul Penal al CNSAS (17 volume, peste 6.000 de file), pe site-ul instituţiei sunt

Provocatorii. Agenţii de influenţare

Provocatorii. Agenţii de influenţare

Provocatori, instigatori, infiltraţi, agitatori, propagandişti …sunt denumirile din diferite ţări referitoare, în ultimă instanţă, la agenţii sub acoperire care, din însărcinarea unor autorităţi de stat (structuri de siguranţă, poliţia),   acţionează pentru infiltrarea, contracararea, combaterea unor acţiuni/grupuri politice, economice considerate a pune în pericol ordinea, siguranţa naţională. Uneori, asemenea agenţi desfăşoară activităţi subversive, acţionând  pentru

Mari eşecuri ale misiunilor spaţiale

Mari eşecuri ale misiunilor spaţiale

Neil Armstrong spunea odată că misterul provoacă mirare, iar din această mirare decurge dorinţa omului de a înţelege. Atracţia faţă de necunoscut, în speţă faţă de imensitatea cosmosului, i-a împins şi pe Armstrong, şi pe alţii, în călătoria spre cunoaştere şi progresul umanităţii. Din nefericire însă, unele dintre programele spaţiale americane şi ruseşti s-au soldat

Echipa României a încheiat participarea la Jocurile Olimpice. 9 medalii

Echipa României a încheiat participarea la Jocurile Olimpice. 9 medalii

Sportivii români şi-au încheiat evoluţiile la Jocurile Olimpice de la Paris. Team România încheie participarea la cea de-a 33-a ediţie a jocurilor de vară cu trei medalii de aur, patru de argint şi două de bronz, mai mult decât dublul celor 4 medalii câștigate la precedenta ediție a Olimpiadei, de la Tokyo. Medalie de aur:

o comparație cu Vestul și cu restul. PIB/locuitor la PPS, mult peste Berlin și Viena

o comparație cu Vestul și cu restul. PIB/locuitor la PPS, mult peste Berlin și Viena

Numărul angajaților din București a fost de 1.093.506 de persoane în iunie anul acesta, adică 19% din totalul de 5.754.304 de salariați activi ai României lucrau în Capitală, conform datelor INS și MMPS prelucrate de CursDeGuvernare. Câștigul salarial mediu din București s-a situat, în aceeași lună, de 6.428 de lei, cu 25% peste media țării