un savant francez a descoperit un portret ascuns în tabloul lui da Vinci

un savant francez a descoperit un portret ascuns în tabloul lui da Vinci

Un alt portret se ascunde în spatele enigmaticului zâmbet al Mona Lisei, susține un specialist francez care a petrecut zece ani analizând capodopera lui Leonardo da Vinci, anunță Discovery News. Pascal Cotte, fondator al companiei pariziene Lumiere Technology, colaborează cu Muzeul Luvru din 2004 și a folosit o tehnologie inventată chiar de el pentru a

Moștenirea unui samurai în licitație la București

Moștenirea unui samurai în licitație la București

Onoare, respect faţă de cuvântul dat, spirit de sacrificiu şi dispreţ total faţă de moarte. Acestea erau calitățile care transformau un războinic obișnuit într-un samurai veritabil, însă ceea ce le-a adus faima în întreaga lume a fost costumul pe care samuraii îl purtau în luptă. Artmark prezintă publicului un fragment esențial al costumului și, anume

Unul dintre cele mai bizare ritualuri din lumea mumiilor

Unul dintre cele mai bizare ritualuri din lumea mumiilor

Membrii tribului Anga  trăiesc în districtul Aseki din Papua Noua Guinee, un ţinut muntos detaşat de lumea modernă, unde oamenii încă mai cred că apariţia ceţii este un mod al spiritelor de a le transmite ceva. De asemenea, ei practică un ritual bizar, moştenit din antichitate:afumă cadavrele membrilor comunităţii. Acest obicei a fost tema de

ce i-a adus, de fapt, sfârşitul lui Eminescu. Sadoveanu, asasinat de un mason?

ce i-a adus, de fapt, sfârşitul lui Eminescu. Sadoveanu, asasinat de un mason?

Sfârşitul celor mai importanţi scriitori români a dat naştere la multe speculaţii, la fel ca şi comentariile făcute în jurul operelor lăsate de aceştia.  Mihai Eminescu, poetul „nepereche“, a avut parte de un sfârşit controversat, care şi astăzi incită controverse. Eminescu a fost tratat cu injecţii cu mercur pentru că medicii credeau că suferă de

Încep Jocurile Olimpice în Paris. Primele probleme de securitate

Încep Jocurile Olimpice în Paris. Primele probleme de securitate

Jocurile Olimpice încep vineri, la Paris, unde 10.500 de sportivi vor concura pentru a obţine medaliile râvnite de competitorii din întreaga lume. Deşi iniţial avea 107 sportiivi calificaţi, România va fi reprezentată de 106 sportivi, după ce atleta Florentina Iuşco a fost suspendată pentru dopaj. Cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor

Cele mai mari dezastre miniere din istorie

Cele mai mari dezastre miniere din istorie

Deşi progresele tehnologice şi reglementările mai stricte din protecţia muncii au reuşit să reducă accidentele miniere, rata acestora rămâne ridicată. China, responsabilă de o treime din extracţia de cărbune, înregistrează în acelaşi timp şi cele mai multe accidente miniere. Dar dezastrele nu se petrec numai aici. Să vedem câteva exemple. Benxihu, China, 1942. Dezastrul minier

Cele mai tari 10 scene de dragoste pătimașă din filmele artistice care au stârnit controverse!

Cele mai tari 10 scene de dragoste pătimașă din filmele artistice care au stârnit controverse!

Cele mai recente studii realizate pe tema orgasmului feminin arată că aproximativ 58% din femei au mimat orgasmul cel puţin o dată în viaţă. Cum nimeni nu poate bate o profesionistă când vine vorba de mimat, vă prezentăm un top al celor mai tari orgasme ale celor mai cunoscute actriţe, din filme. Actriţe precum Meg

Peste 6600 de participanți la “Filme pentru liceeni” în 2015

Peste 6600 de participanți la “Filme pentru liceeni” în 2015

Două luni, două filme în premieră și 13 orașe din România. Proiectul “Filme pentru liceeni” a adus împreună peste 6.673 de liceeni și 393 de profesori din România care au vizionat și discutat despre două filme europene în premieră. Cele 62 de evenimente care au deschis catalogul filmelor bune au avut loc în București, Slobozia

Fabrica de conserve care a marcat istoria Angliei. Cum a reuşit un negustor român să hrănească marea armată britanică

Fabrica de conserve care a marcat istoria Angliei. Cum a reuşit un negustor român să hrănească marea armată britanică

Cel mai mare furnizor de carne conservată pentru armata britanică a fost, la jumătatea secolului al XIX-lea, o fabrică de „carne murată” din Galaţi. Fabrica era în proprietatea unui om de afaceri evreu, care adusese tehnologia (inventată cu doar câţiva ani înainte) în Moldova, acolo unde animalele vii erau de două-trei ori mai ieftine decât

Ingrid Bergman, Bette Davis, Marlene Dietrich, în cel mai prost rol al vieţii – cel de mamă!

Ingrid Bergman, Bette Davis, Marlene Dietrich, în cel mai prost rol al vieţii – cel de mamă!

Trei dintre superstarurile vechiului Hollywood au ratat acest rol, din cele mai diverse motive:tumultul vieţii din Cetatea Filmului, vremurile prea conservatoare, o dragoste prea mare pentru faimă ori pentru un bărbat. Iată ce-au avut de spus copiii care s-au întors împotriva lor! Marlene Dietrich La 22 de ani, pe când se lupta să se afirme