România este interesată de posturi de comisar în domeniul economic ori în cel al extinderii. Care sunt șansele

România este interesată de posturi de comisar în domeniul economic ori în cel al extinderii. Care sunt șansele

România este interesată de posturi de comisar european în domeniul economic ori în cel al extinderii comunitare, anunță joi Agerpres, care citează surse oficiale de la Bruxelles. Nu au existat până în prezent discuţii despre comisariatul pe Apărare, dar România nu este interesată de acest post, mai scrie agenția. Anunțul Agerpres este oarecum similar de

Din misterele spionajului: Agenţii dispăruţi

Din misterele spionajului: Agenţii dispăruţi

Rare ori s-a întâmplat ca existenţa, cariera unor spioni, chiar din cei mai renumiţi, să se încheie sub auspicii din cele mai fericite, puţini ei având norocul, cum se spune, „să-şi crească nepoţii” sau „să moară în patul lor”. Unii au fost marginalizaţi până la ştergerea imaginii lor, dacă nu au sfârşit prin a fi

Prima femeie profesor universitar din Romania a fost … o rusoaică

Prima femeie profesor universitar din Romania a fost … o rusoaică

O caracteristică fundamentală a elitei intelectuale este masculinitatea. Există foarte puține corpuri didactice feminine. A urmat o vie controversă, cu argumente pro şi contra, dacă o femeie poate să fie profesor. O comisie numită de Simion Mehedinţi, pe atunci Ministru al Instrucţiunii publice, a dat un verdict negativ, cu următoarea încheiere:”oricât ar fi de evidente

Ministrul Boloș anunță modificarea OUG pe e-TVA, după discuțiile cu experții contabili. Acum ”nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA”

Ministrul Boloș anunță modificarea OUG pe e-TVA, după discuțiile cu experții contabili. Acum ”nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA”

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a anunțat joi dimineața că, în urma unor discuții cu reprezentanți ai Corpului Experților Contabili, a decis modificarea ordonanței 70/2024, referitoare la decontul precompletat de TVA. Modificările anunțate de ministru: Abrogarea prevederilor referitoare la nota de justificare privind difențele de TVA prevăzute la art. 6 din OUG 70/2024; Prorogarea termenului

Cele mai vechi baruri din lume FOTO

Cele mai vechi baruri din lume FOTO

Multe baruri din lumea întreagă s-au făcut remarcate datorită nu doar meniului special sau stilului aparte, ci şi longevităţii impresionante. Iată câteva dintre ele! The Bingley Arms, 905, Leeds, Marea Britanie Sean’s Bar, 990, Athlone, Irlanda Zum Riesen, 1150, Miltenberg, Germania Ye Olde Trip to Jerusalem, 1189, Nottingham, Marea Britanie Brazen Head Pub, 1198, Dublin

Două monumente noi la Moscova, dedicate lui Boris Pasternak și Mikhail Kalashnikov

Două monumente noi la Moscova, dedicate lui Boris Pasternak și Mikhail Kalashnikov

Pe străzile din Moscova vor apărea în curând două monumente noi:unul dedicat scriitorului Boris Pasternak și un altul dedicat lui Mikhail Kalashnikov, cel care a creat faimoasa pușcă de asalt AK 47. Cele două statui vor fi instalate în centrul orașului, pe strada Oruzheyny Pereulok. Monumentul dedicat lui Boris Pasternak, scriitorul rus laureat cu premiul

Copilăria în Germania după Cel de-Al Doilea Război Mondial

Copilăria în Germania după Cel de-Al Doilea Război Mondial

Fotografiile realizate de către Josef Heinrich Darchinger la câţiva ani după ce Germania a pierdut Cel de-Al Doilea Război Mondial prezintă o ţară ce se zbate între modernismul occidental şi restaurarea culturală, ce stă sub semnul Războiului Rece. Cu toate acestea, copiii au dus frumosul mai departe, iar jocurile şi râsetele lor au dat culoare străzilor

La Versailles, o cascadă izvorăște din cer

La Versailles, o cascadă izvorăște din cer

Grădinile Palatului de la Versailles sunt cunoscute în întreaga lume și atrag anual milioane de vizitatori. Anul acesta, o nouă atracție va îndemna turiștii să meargă la vechiul palat regal aflat la marginea Parisului:o cascadă ce izvorăște aparent din cer.  Opera artistului Olafur Eliasson, care a mai instalat astfel de cascade și în alte centre

148 de ani de la nașterea biologului care a descoperit grupele de sânge

148 de ani de la nașterea biologului care a descoperit grupele de sânge

Astăzi, în ziua de 14 iunie, Google îl sărbătorește printr-un doodle pe Karl Landsteiner (1868-1943), biologul care a descoperit grupele de sânge. La 148 de la nașterea acestuia, ne amintim de un om de știință aproape uitat, datorită căruia medicii salvează astăzi milioane de vieți prin transfuzii de sânge. În 1901, Landsteiner a descoperit existența