Franța lui Le Pen – chemată de Macron la urne: avanpremiera alegerilor

Franța lui Le Pen – chemată de Macron la urne: avanpremiera alegerilor

Alegătorii francezi sunt chemați duminică la urne pentru un moment excepțional în istoria lor politică: primul tur al alegerilor parlamentare anticipate, care ar putea duce la formarea ”primului guvern de extremă-dreapta al țării de după ocupația nazistă din al Doilea Război Mondial”, relatează AFP. Urmează să fie aleși 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi pe

Deficitul la 5 luni a ajuns la de 3,4% din PIB

Deficitul la 5 luni a ajuns la de 3,4% din PIB

Execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului s-a încheiat cu un deficit de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,4% din PIB, faţă de deficitul de 36,91 miliarde lei – 2,30% din PIB – înregistrat în perioada similară din 2023, informează Ministerul Finanţelor. După primele patru luni ale anului deficitul a fost de 57,29 miliarde lei

Bloomberg: Încercarea cuplului Macron – Sholz de a modifica prioritățile politicilor UE deja negociate i-a înfuriat pe liderii UE

Bloomberg: Încercarea cuplului Macron – Sholz de a modifica prioritățile politicilor UE deja negociate i-a înfuriat pe liderii UE

Franța și Germania sunt obișnuite să facă agenda Uniunii Europene. Dar când cele două cele mai mari economii ale UE s-au prezentat la summitul european crucial de joi, împovărate de propriile probleme interne, le-a fost practic imposibil să-și impună autoritatea. Mai multe state membre UE au reacționat furios când președintele Emmanuel Macron și cancelarul Olaf Scholz au

democrații se gândesc la o altă variantă pentru președintele care a fost confuz și ezitant. Pozițiile celor doi față de NATO și problemele SUA

democrații se gândesc la o altă variantă pentru președintele care a fost confuz și ezitant. Pozițiile celor doi față de NATO și problemele SUA

Prima dezbatere dintre cei doi candidați la președinția SUA a fost considerată de majoritatea mass-media locală și internațională ca fiind câștigată în mod decisiv de către Donald Trump. Majoritatea analiștilor susțin că prestația lui Joe Biden a fost atât de slabă și de confuză, încât democrații ar putea fi nevoiți să-l înlocuiască până la alegeri.

Formarea continuă în UE – specificul României. Cursurile pentru adulți și finanțarea lor

Formarea continuă în UE – specificul României. Cursurile pentru adulți și finanțarea lor

Aproximativ 46,6% din europenii cu vârste între 25 și 64 de ani au participat în 2022 la cursuri de educație sau formare, conform datelor Eurostat. Marea majoritate a acestor activități de învățare sunt non-formale, adică se desfășoară în afara instituțiilor de învățământ, au legătură cu locul lor de muncă și sunt plătite, cel puțin parțial

România este interesată de posturi de comisar în domeniul economic ori în cel al extinderii. Care sunt șansele

România este interesată de posturi de comisar în domeniul economic ori în cel al extinderii. Care sunt șansele

România este interesată de posturi de comisar european în domeniul economic ori în cel al extinderii comunitare, anunță joi Agerpres, care citează surse oficiale de la Bruxelles. Nu au existat până în prezent discuţii despre comisariatul pe Apărare, dar România nu este interesată de acest post, mai scrie agenția. Anunțul Agerpres este oarecum similar de

Ministrul Boloș anunță modificarea OUG pe e-TVA, după discuțiile cu experții contabili. Acum ”nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA”

Ministrul Boloș anunță modificarea OUG pe e-TVA, după discuțiile cu experții contabili. Acum ”nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA”

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a anunțat joi dimineața că, în urma unor discuții cu reprezentanți ai Corpului Experților Contabili, a decis modificarea ordonanței 70/2024, referitoare la decontul precompletat de TVA. Modificările anunțate de ministru: Abrogarea prevederilor referitoare la nota de justificare privind difențele de TVA prevăzute la art. 6 din OUG 70/2024; Prorogarea termenului

lista criteriilor care țin România departe de adoptarea euro

lista criteriilor care țin România departe de adoptarea euro

Comisia Europeană a stabilit că România nu poate adopta încă moneda euro, în urma unor evaluări privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă, se precizează într-un comunicat publicat miercuri de instituția UE. Concluzia este cuprinsă în Raportul de convergenţă din 2024 în care sunt prezentate progresele înregistrate Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia

Sute de milioane au votat o putere împărțită de 6 oameni. Cutume, criterii și reguli nescrise în ecuația leadership-lui european

Sute de milioane au votat o putere împărțită de 6 oameni. Cutume, criterii și reguli nescrise în ecuația leadership-lui european

Sute de milioane de oameni votează la alegerile europene și apoi 6 persoane negociază cine primește posturile de conducere ale UE. Politico face o paralelă a modului în care se alege Papa cu alegerea conducerii UE, constatând că ”cele două procese sunt remarcabil de similare”. Joi, cei 27 de lideri ai UE se vor întâlni