Obiceiuri, datini, superstiţii de Ziua Sfântului Andrei

Obiceiuri, datini, superstiţii de Ziua Sfântului Andrei

Data de 30 noiembrie este cunoscută la români drept ziua Sfântului Andrei, o zi încărcată de simbolistică, superstiţii şi datini. Se spune că Sfântul Andrei este ocrotitorul românilor deoarece el este cel care a creştinat poporul român după ce a poposit în Dobrogea. Prima Biserică creştină de pe teritoriul ţării noastre şi primii preoţi ortodoxi

Expediția lui Magellan

Expediția lui Magellan

28 noiembrie 1520:După ce a navigat prin strâmtorarea periculoasă din America de Sud care astăzi îi poartă numele, navigatorul portughez Ferdinand Magellan a ajuns în Oceanul Pacific, devenind astfel primul european care a ajuns în Pacific traversând Atlanticul. Magellan a plecat din Spania în septembrie 1519, pornind într-o expediție al cărei scop era să descopere

Ziua Recunoștinței

Ziua Recunoștinței

Americanii sărbătoresc în ultima zi de joi a lunii noiembrie Ziua Recunoștinței. Se spune că această sarbătoare datează încă din 1623, dar abia în 1863, în timpul Războiului Civil, a devenit o sărbătoare federală oficială, când președintele Abraham Lincoln a proclamat o zi națională pentru “Recunoștință și rugăciune către Tatăl nostru binefăcător, care sălășluiește în

Istoria, o altă formă de propagandă

Istoria, o altă formă de propagandă

Sondajul de opinie „Adevărul despre România” – Românii şi Istoria, comandat de „Adevărul” şi „Historia” şi realizat de INSCOP, conţine, pe lângă topul personalităţilor istorice clasate în funcţie de importanţă, alte trei clasamente, şi ele importate din punct de vedere al percepţiei şi receptării istoriei la noi în ţară:topul personalităţilor istorice feminine, al evenimentelor cu

„Românii și-au schimbat categoric percepţia asupra regalităţii”

„Românii și-au schimbat categoric percepţia asupra regalităţii”

Adrian Cioroianu, decanul Facultății de Istorie din București, a analizat pentru revista „Historia” rezultatele sondajului de opinie publică „Românii și Istoria”. Profesorul universitar se declară plăcut surprins de schimbarea percepției românilor asupra rolului monarhiei în istoria României și consideră că influenţa propagandei comuniste e în scădere. Din punctul meu de vedere, cea mai plăcută surpriză

Cât de importante sunt personalităţile importante ale României?

Cât de importante sunt personalităţile importante ale României?

Recentul sondaj al „Adevărului”, privind percepţia românilor asupra importanţei unor mari personalităţi istorice româneşti, pune în faţa noastră o oglindă. În ea se reflectă gradul nostru de educaţie, dar şi de ignoranţă, puterea tradiţiei, dar şi a clişeelor, a manipulării sau a propagandei, în fond, toate acele ingrediente care intermediază relaţia noastră cu personajul real

Câtă istorie știe românul-eşantion

Câtă istorie știe românul-eşantion

Un sondaj de opinie pe subiect istoric, spre deosebire de cele pe teme politice sau sociale de actualitate, presupune din partea respondenţilor un minimum de cunoaştere:trebuie să ştie ceva istorie, ca să poată opina şi eventual să-şi poată argumenta, măcar sieşi, opinia. Orgoliul datului cu părerea în necunoştinţă de cauză – care este, de altfel

Românii se refugiază în trecut, ca o soluţie pentru „năpasta” prezentului

Românii se refugiază în trecut, ca o soluţie pentru „năpasta” prezentului

Românii consideră şi în secolul XXI că cele mai importante personalităţi naţionale sunt cele care au dovedit curajul de a se opune Imperiului otoman. Pe primele trei locuri se situează domni din perioada medievală care au obţinut victorii împotriva turcilor:Mihai Viteazul (1593-1601) la Călugăreni (1595), Ştefan cel Mare (1457-1504) la Vaslui (1475)  şi Mircea cel

Românii și istoria

Românii și istoria

Atunci când vine vorba de istorie aproape orice român își are formată propria opinie, mai mult sau mai puțin argumentată, despre trecutul „glorios” al neamului românesc. Pentru ei personalitățile importante sunt cele care s-au afirmat în lupta antiotomană și pentru unitate statală. Cel puțin acestea sunt câteva dintre concluziile unui sondaj de opinie intitulat „Adevărul

Ziaristului Stelian Popescu îi ciudă că premierul Ion Antonescu nu-l ia consilier secret

Ziaristului Stelian Popescu îi ciudă că premierul Ion Antonescu nu-l ia consilier secret

Deși prea multe lucruri noi despre Stelian Popescu nu aflu, totuși, Memoriul adresat de Stelian Popescu generalului Ion Antonescu la 19 noiembrie 1940,mă atrage prin amănuntele despre cum a scris celebrul „Iată-l”!  Textul a apărut în ediția specială a ziarului Universul, apărută miercuri, 4 septembrie 1940, după ora 14, dedicată desemnării Ion Antonescu de către