Cristian Grosu / Nici viitorul nu mai e ce-a fost

Cristian Grosu / Nici viitorul nu mai e ce-a fost

(Textul de mai jos e preluarea integrală a editorialului de număr al CRONICILOR CursDeGuvernare – revistă exclusiv print, al cărui număr a apărut ieri. Sumarul, titlurile și autorii – AICI-LINK). *** Soluția la problemele de mediu, de climă, de resurse naturale – și de administrare a prejudiciilor pe care omenirea le-a făcut în natură –

Japonia: Cel mai timpuriu vârf al sezonului florilor de cireș din ultimii 1.200 de ani

Japonia: Cel mai timpuriu vârf al sezonului florilor de cireș din ultimii 1.200 de ani

Sezonul florilor de cireș, considerat în Japonia un semn tradițional ce atestă sosirea primăverii, a atins momentul său de vârf acest an la cea mai timpurie dată calendaristică din istoria înregistrărilor de acest tip, care au început să fie realizate în urmă cu peste 1.200 de ani, potrivit unui studiu citat de BBC. Sezonul florilor

Piaţa muncii din România va avea nevoie de peste 600.000 de persoane înalt calificate, până în 2030

Piaţa muncii din România va avea nevoie de peste 600.000 de persoane înalt calificate, până în 2030

România va avea nevoie, până în 20230, de peste 600.000 de persoane care să ocupe locuri de muncă înalt calificate, în condițiile în care populația îmbătrânește, iar tinerii sunt din ce în ce mai puțini pe piața muncii, arată o analiză Bucharest Center fo Economy & Society (CES Bucharest). În următorul deceniu, România va avea

A pictat Leonardo da Vinci tabloul «Salvator Mundi»?

A pictat Leonardo da Vinci tabloul «Salvator Mundi»?

“Salvator Mundi”, considerat cel mai scump tablou din lume, după ce a fost achiziţionat cu 450 de milioane de dolari de prinţul saudit Mohammed bin Salman, provine cel mai probabil din atelierul lui Leonardo da Vinci, însă nu ar fi fost realizat de maestrul renascentist, potrivit unui documentar TV care va fi difuzat în curând

Biserica și igiena: despre promiscuitate

Biserica și igiena: despre promiscuitate

Primul mit vizează presupusa ură a Bisericii față de trup și de igienă. Citind viețile pustnicilor, cum am amintit, se poate deduce acest lucru, însă ne vine imediat în ajutor lista darurilor pe care împăratul Constantin le face episcopului Romei, în secolul al IV-lea: pe lângă obiecte de cult, terenuri și privilegii, cel ce începea

De ce este crucea germană unul dintre cele mai misterioase monumente funerare?

De ce este crucea germană unul dintre cele mai misterioase monumente funerare?

Muzeul Național al Agriculturii a publicat pe pagina de socializare a instituției o analiză interesantă a unuia dintre cele mai misterioase monumente funerare, crucea germană. În secolul al XIX-lea, în arealul Bărăganului au fost ridicate cruci de piatră cu diferite scopuri: cruci de hotar, de boală sau funerare. Cimitirul vechiului sat din Poiana, judeţul Ialomiţa

Peste 60% din suprafaţa de retail modern din România

Peste 60% din suprafaţa de retail modern din România

România are un stoc total de retail modern de peste 4,3 milioane de metri pătraţi, din care mai mult de 2,7 milioane de metri pătraţi mall-uri, iar restul parcuri de retail. Din această suprafață, mai mult de 60% este concentrată în primele 10 mari oraşe, cu peste 200.000 de locuitori. „Începând cu prima jumătate a

Guvernul modifică Codul administrativ prin Ordonanță de urgență

Guvernul modifică Codul administrativ prin Ordonanță de urgență

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că trebuie făcute demersurile pentru a putea fi comasate alegerile europarlamentare cu cele locale pe 9 iunie. Premierul a adăugat că modificarea Codului administrativ va fi făcută prin ordonanţă de urgenţă. „Chiar astăzi avem coaliţie. Ordonanţă de urgenţă. Devine lege”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi la Parlament, întrebat

Care era inițial sensul expresiei a «spune brașoave»?

Care era inițial sensul expresiei a «spune brașoave»?

Toți știm astăzi că „a spune brașoave” este sinonim cu a spune minciuni, născociri, vorbe goale sau baliverne, fleacuri. În trecut, totuși, expresia „a spune brașoave” era … puțin diferită. Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi lămurește de unde se trage expresia și în ce context era folosită. În trecut însă, semnificația era de a

”Fabrica de creiere” – Capitalul uman și masa critică necesară economiei pentru adecvarea la noile tehnologii

”Fabrica de creiere” – Capitalul uman și masa critică necesară economiei pentru adecvarea la noile tehnologii

Marea miză a economiei românești este – pentru următorul deceniu – crearea unei mase critice de absolvenți de studii superioare care să aibă abilitatea de-a se forma permanent pentru schimbările accelerate în tehnologii și industriile care depind de ele. Dacă până acum, așa numitul ”exod al creierelor” își avea explicația în nivelul redus de tehnologizare