concediile medicale în România și în statele UE. Subterfugiile folosite de guvern de-a lăsa bolnavilor cât mai puțini bani

concediile medicale în România și în statele UE. Subterfugiile folosite de guvern de-a lăsa bolnavilor cât mai puțini bani

Senatorii PSD şi PNL au votat, marți, în comisiile de specialitate, păstrarea ”taxei pe boală” (contribuția de CASS, de 10% pe concediul medical), contestată de Aianța Dreapta Unită, după ce a fost introdusă de coaliție la sfârşitul anului trecut. Asta în condițiile în care: România are cea mai mică indemnizație de concediu medical din UE

Cine a fost Pazvante Chioru’ și legătura lui cu haiducul Iancu Jianu

Cine a fost Pazvante Chioru’ și legătura lui cu haiducul Iancu Jianu

Cel puțin o dată în viață orice român trebuie să fi folosit expresia „de pe vremea lui Pazvante Chioru’”. Cei mai mulți însă nu știu că personajul chiar a existat – în urmă cu peste 200 de ani făcea prăpăd pe teritoriul Țării Românești. Pazvante, pe numele său real Osman Pazvantoğlu, a fost ienicer, devenit

Fluviul Dunărea s-a micșorat în ultimele două secole

Fluviul Dunărea s-a micșorat în ultimele două secole

Fluviul Dunărea este, în prezent, cu 134 de kilometri mai scurt decât în urmă cu 200 de ani, din cauza activităților umane, arată un studiu realizat de o echipă internațională. Studiul citat de DPA, arată că și lățimea fluviului este cu 40% mai mică față de jumătatea secolului al XIX-lea. Aceste schimbări sunt datorate intervențiilor

Jocuri care par a fi inspirate din istorie. Ce și cât este adevărat?

Jocuri care par a fi inspirate din istorie. Ce și cât este adevărat?

Dat fiind faptul că ne aflăm în circumstanțe speciale, iar istoria este mai mult ca oricând prezentă în viața noastră, fiind redactată, televizată și diseminată pe fondul acestei pandemii, pentru cei care și-ar dori să profite de aceste momente de austeritate pentru a gusta și un alt fel de istorie în afară de cea pe

„Aligatorul lui Hitler” a murit la Grădina Zoologică din Moscova / VIDEO

„Aligatorul lui Hitler” a murit la Grădina Zoologică din Moscova / VIDEO

Un aligator care a supraviețuit bombardamentelor aliate asupra Berlinului, din 1943, și despre care s-a zvonit că a făcut parte din colecția personală a lui Adolf Hitler, a murit pe 22 mai, la Grădina Zoologică din Moscova. Saturn avea 84 de ani, o „vârstă respectabilă” pentru un aligator, având în vedere că, în mediul lor

Ștefan Bănică și Stela Popescu, un „cuplu de aur” al comediei românești

Ștefan Bănică și Stela Popescu, un „cuplu de aur” al comediei românești

Decedat la 26 mai 1995, regretatul actor Ștefan Bănică a rămas în memoria iubitorilor teatrului și filmului românesc datorită numeroaselor roluri interpretate, în special în filme și spectacole de comedie. Între 1971 și 1979, Ștefan Bănică și Stela Popescu au format unul dintre cele mai memorabile cupluri de pe scena spectacolelor de revistă și din

Istoria orașului Copşa Mică – al doilea cel mai poluat oraș din Europa, după Cernobîl

Istoria orașului Copşa Mică – al doilea cel mai poluat oraș din Europa, după Cernobîl

Zeci de mii de oameni au avut de suferit de pe urma poluării din marile centre industriale ale României, în faţa căreia autorităţile comuniste nu au luat măsuri adecvate. Copșa Mică a fost mereu un exponent al acestei poluări intensive și cvasi-inutile. Copşa Mică s-a aflat pentru o perioadă îndelungată în topul celor mai poluate

România și-a ”consumat” o treime din deficitul asumat pe tot anul 2024 în numai 2 luni

România și-a ”consumat” o treime din deficitul asumat pe tot anul 2024 în numai 2 luni

Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 29 mld. lei, respectiv 1,67% din PIB față de deficitul de 17,04 mld lei, respectiv 1,07% din PIB aferent primelor două luni ale anului 2023. De menționat că deficitul total asumat de guvern prin Legea Bugetului este de 5% din

Beijingul interzice folosirea solzilor de pangolin în medicina tradițională chineză

Beijingul interzice folosirea solzilor de pangolin în medicina tradițională chineză

Guvernul de la Beijing a oprit folosirea solzilor de pangolin în medicina tradițională chineză, în contextul creșterii protecției acordate acestui mamifer pe cale de dispariție. Solzii de pangolin au fost excluși de pe lista oficială a Farmacopeei Chinezești de anul acesta, împreună cu alte substanțe, printre care unele pastile pe bază de fecale de liliac.