Dispută între descendenţii monarhiei italiane după ce Victor Emanuel de Savoia a numit-o „regină” pe nepoata sa
O dispută aprigă privind o coroană imaginară a început în familia ultimului rege al Italiei, după ce fiul acestuia, Victor Emanuel de Savoia, a emis un decret prin care îşi numeşte nepoata regină, relatează adevarul.ro.
În acest decret din 2019, ducele de Savoia şi prinţul de Napoli anunţă un amendament al legislaţiei medievale privind succesiunea care stipulează că doar descendenţii de gen masculini pot accede la tron. Astfel, la împlinirea vârstei de 16 ani, Victoria Cristina Chiara Adelaide, devenea regină a Italiei. Victoria are acum 17 ani, locuieşte la Paris cu mama şi sora sa şi este influecerinţă cu un număr în creştere de urmăritori pe Instagram. Vestea a fost primită cu încântare şi de tatăl său, vedetă de televiziune şi producător, care locuieşte la Monte Carlo, Monaco.
Dar a declanşat ostilităţi vechi cu o altă ramură a familiei regale care a reacţionat vehement. „Complet nelegitim”, a izbucnit prinţul Aimone di Savoia Aosta, un văr şi rival la tron, director la o filmă de anvelope din Moscova. Lucrurile au degenerat până la invocarea unor presupuse comitete nobiliare. Între timp, regina Victoria are o ascensiune galopantă pe Instagram. Coroana e imaginară, dar nu şi statutul social. Monarhia a fost abolită în Italia acum 75 de ani după susţinerea dezastruoasă acordată lui Mussolini: italienilor nu le pasă câtuşi de puţin de monarhie şi nu o vor instaurată din nou, scrie New York Times. „Niciodată să nu spui niciodată”,spune Emanuel Filiberto, o vedetă cunoscută de televiziune ce se pretinde prinţ al Veneţiei – aşa şi-a numit de altfel şi restaurantul din Los Angeles, fostă caravană fast food. Chiar dacă nu vorbim de o revenire prea curând a monarhiei, nu sunt băieţi în familie, în timp ce Casa regală are neapărată nevoie de un suveran în fruntea ordinelor sale istorice,spune el. Filiberto susţine că mulţi oameni din jurul familiei văd un viitor în care aceasta şi-ar relua sarcinile regale.
Ce semnficaţie are o coroană imaginară
Totuşi italienii din Carignano de unde provine ramura familiei lui Victor Emanuel niciun au auzit de noua lor regină adolescentă victoria. Trecătorii din Piazza Savoia (Torino) au ridicat din umeri. Doar un istoric local, Paolo Castagno, 59 de ani, ştia mai multe despre ei şi, indicând spre locul de veci al unui strămoş îndepărtat, a explicat de ce se ceartă acum pe o coroană simbolică. „Banii. Doar moştenitorii la tron au controlul asupra ordinelor ce împarte titluri nobiliare în schimbul unor plăţi bune către familie. Schimbând legea de succesiune, Victor Emanuel şi-a asigurat o sursă constantă de venituri şi prestigiu.
Pentru că doar ei primesc invitaţiile la nunţile regale”. Dar familia Savoia respinge această explicaţie, invocând motivaţii înalte precum aderarea la valorile UE şi întărirea drepturilor femeilor. Emanuel Filiberto lucrează acum la proiectul unui serial în genul „The Crown” (HBO) centrat pe viaţa bunicii sale, regina Marie-José. „O anti-fascistă convinsă. O mare oponentă a fascismului”, a întărit victoria, care o o consideră modelul său în viaţă. Emanuel Filiberto observă că monarhii europeni, începând cu regina Elisabeta II a Marii Britanii sunt în majoritate femei. In plus, casele lor regale conferă mai multă putere femeilor prin comparaţie cu parlamentul italian unde femeile sunt subreprezentate grosier. Filiberto şi-a întâlnit soţia, actriţa franceză Clotilde Courau, la un eveniment organizat de prietenul său Prinţul Albert de Monaco. Aceasta a salutat de asemenea decizia ca o marcă a egalităţii de gen: „Este un lucru uriaş în istorie”. Menţionând că şi-ar fi dorit ca fiica sa să aibă mai mult timp de pregătire a completat: „acum este cum se spune, viitoare suverană”.
Ce spune „regina” Victoria
Întrebată dacă crede că Italia este pregătită pentru domnia ei sau numirea sa în fruntea casei regale, victoria a admis: „Italia nu este prea progresistă. Dar va învăţa să fie”. Victoria a făcut deja paşi mari spre afirmare. Luna trecută, ajutată de tatăl său în privinţa discursului şi a tonului potrivit, a apărat drepturile elevilor unei şcoli private din Franţa, într-un mesaj adresat direct preşedintelui Emanuel Macron. Discursul său a adunat aproape 300.000 de vizualizări pe Instagram, marcând debutul „prinţesei rock ‘n’ roll”, cum îi place tatălui său să-i spună. La fel ca şi Victor Emanuel II, primul rege al Italiei Unite, victoria preferă franceza limbii italiene. În privinţa faptului că a primit cadou tronul Italiei, adolescenta spune că i se pare un statut „abstract„ în măsura în care încearcă să-şi dea seama ce vrea de la viaţă. Momentan, timpul său se împarte între învăţat pentru examenele finale, modelling pe Instagram, dans şi bârfe despre Prinţul Harry şi soţia sa Meghan în pauze, scrie new York Times. Ea visează însă să aibă propria marcă de haine. „Nu vreau să par diferită de ceilalţi, Sunt Victoria şi atât”.
Reproşuri în familia Savoia
De ani de zile, ramura încruntată a familiei, cei din Aosta, au tot acuzat faptul că Carignano Savoia pătează bunul nume al familiei.Unii dintre ei au criticat căsătoria bunicului Victoriei, fiul exilat al ultimului rege italian , cu o sportivă fără rădăcini nobiliare. Victor Emanuel IV, 84 de ani, are un adevărat dar în a-i ofensa pe italieni. Reputaţia lui a fost şi mai proastă după ce a fost acuzat că a împuşcat accidentat un turist german de la bordul unui iaht, în Costa Rica, în 1978. Un tribunal francez l-a achitat de acuzaţiile de omor involuntar. În 2006, după ce Italia i s-a permis lui şi fiului său să se întoarcă în ţară, patriarhul familiei a fost închis pentru asociere în afaceri cu pariuri ilegale şi prostituţie, pentru care a primit şi sume importante de bani. El s-a apărat motivând contribuţii pentru un ordin nobil şi în cele din urmă a fost achitat. În demersul lor împotriva numirii Victoriei la tron, familia Aosta a făcut apel la „Adunarea Senatorilor din Consiliul Regatului” sau “Consulta”, un organ neoficial, potrivit căruia ascensiunea adolescentei este lipsită de validitate. Simpatizanţii lor spun că legea nu poate fi modificată decât dacă monarhia este reactivată.
Prinţul Aimone,duce de Apulia, a refuzat un interviu în Toscana, la reşedinţa tatălui său, prinţul Amedeo, duce de Aosta – vărul său, Victor Emanuel i-ar fi tras acestuia din urmă nişte pumni la nunta viitorului rege Felipe VI al Spaniei, în 2014. Amedeo a pretins atunci că el este ducele de Savoia. „Ca să fiu finuţ relaţiile nu sunt grozave”, a spus Aimone într-un interviu telefonic, precizând că a vrut să evite o dispută publică cu privire „la ceva care nu există. Încerc să fiu cât mai demn posibil având în vedere uriaşa responsabilitate a numelui”. „Nu le dau atenţie”, spune la rândul său Victoria. „Văd OZN-uri”, spune dispreţuitor Emanuel Filiberto ,explicând că sunt atât de mărunţi că nimeni nu s-a gândit să-i exileze şi au eşuat ca membri ai familiei regale. „Îşi închipuiau că dacă eu nu am fii vor pune în sfârşit mâna pe ce au aşteptat vreme de 150 de ani.Şi-au luat-o. Aşa că le-a sărit ţandăra”, a spus Filiberto, de 20 de ani în industria de divertisment. A câştigat „Dansând cu starurile” şi apoi a devenit membru în juriu, a fost aproape să câştige Festivalul de la San Remo cu piesa „Italia Amore Mio” şi a apărut într-un reality show despre meserii. Anul trecut a promovat serialul „The Crown” la televiziunea naţională: „Am primit îndatorirea de a anunţa oficial întoarcerea familiei regale”.
Foto (sus): „Regina Italiei” Victoria Cristina Chiara Adelaide