Ultimul Crăciun în exil, ”vremuri grele și împrejurări tare, tare triste”

Familia Regală petrecea un nou Crăciun în exil. Nici de această dată cei aflați în suferință nu erau uitați, Regina Maria petrecându-și întreaga sărbătoare prin spitale, alături de soldații răniți sau de cei bolnavi de tifos. În 1917 s-au putut bucura, totuși, de un brad și de o masă mai gustoasă, cu budincă și plăcintă. Pe 27 decembrie a avut loc și aniversarea majoratului principesei Mărioara, cel de-al treilea copil al Familiei Regale.

„Iași

Duminică, 24 decembrie 1917/6 ianuarie 1918

Ajunul Crăciunului – am muncit din greu ca să le rănduiesc pe toate, am încercat să găsesc căte ceva pentru toată lumea, m-am ocupat de aranjamente și am avut și audiențe. L-am primit pe Mișu Cantacuzino, cu care am avut o discuție politico-militară lungă. Are aceleași păreri ca mine, așa că nu ne-a fost greu să ne-nțelegem.  

 Am primit-o și pe Lia Brătianu. La 12 și jumătate a venit Mitropolitul cu icoanele și a ținut o mică slujbă, după care l-am rugat să rămână la prânz. Am conversat agreabil în română în timpul mesei și mi-a adresat multe laude măgulitoare cu privire la lucrările mele de binefacere.

 Înainte de ceai m-am dus la YMCA cu Mignon și am împărțit obișnuitele țigări și pesmeți. Am luat ceaiul cu Barbu, dar n-am avut prea mult timp de vorbă, fiindcă încă mai avem multe lucruri de făcut și-a venit și Nando să stabilim ultimele lucruri.

 La 7 am aprins lumănârile în brad și am primit pe toți ai casei, ca pe vremuri. Toate doamnele și toți domnii, militari și civili, iar apoi toți servitorii, până la cel mai mărunt ajutor de bucătar, toți au primit câte ceva. Vasile și Nicolăiță au participat și ei la veselia generală.

 Am primit daruri care mi-au făcut mare plăcere. Fiecare dintre copii mi-au dat câte un portret făcut de Bulgăraș și mi-au plăcut toate, lucru rar când e vorba de copiii tăi. Apoi, Nando mi-a dat un dar cu adevărat regal, un dar care a fost o surpriză completă, încântătoare, un portofoliu mare, plin de schițele tuturor pictorilor noștri – unele sunt chiar foarte frumoase.

 Odată încheiată partea cu împărțirea darurilor de sub bradul de Crăciun, am dat o masă copioasă pentru toți ai casei, prilej de mare bucurie. Am avut un bufet mare, un bufet cu vârf, cum îi spunea tata, și toată lumea a avut voie să se ducă și să-și aleagă ce-i place mai mult.

 S-a mâncat mult. Bucătarul se străduise cât putuse, în vremuri când toate sunt greu de găsit. E un bucătar cu adevărat excelent. După cină au urmat multe conversații cu toată lumea apoi am mers la culcare, destu lde obosită, dar foarte înveselită de bunăvoința care a dominat seara, în ciuda vremurilor grele și a împrejurărilor, tare, tare triste.

 Iași

 Luni, 25 decembrie 1917/7 ianuarie 1918

Zi de spitale! Mi-am petrecut toată dimineața cu Ecaterina, la Cultura și în spitalul francez, dându-le tuturor, mai ales tuberculoșilor, toate bunătățile de care am putut face rost în cantitate mare. Am rămas mult printre ei, am parcurs tot spitalul de două ori. La spitalul francez am întâlnit doi ofițeri francezi. Unul suferise o operație foarte gravă, dar era pe cale de însănătoșire.  

 L-am avut invitat la prânz pe bătrânul Sir George, ca să-i dăm ocaziasă se delecteze cu masa noastră gustoasă, mai ales c-aveam budincă de prune și plăcintă dulce cu carne tocată. După prânz m-am odihnit puțin, lucru neobișnuit, și-am citit piesa lui Bernstein L`elevation, în care v-a juca la noi Ventura. Apoi m-am dus la Brâncoveanu să văd bradul lor de Crâciun și-am petrecut mult timp trecând dintr-un salon în altul fiindcă spitalul e uriaș.

 Col. Anderson mi-a adus un dar minunat, 250 000 de franci, de la Crucea Roșie americană. Mai târziu a venit Barbu să mă vadă câteva momente, m-am culcat devreme.

 Iași

 Miercuri, 27 decembrie 1917/9 ianuarie 1918

 A 18-a aniversare a lui Mignon. Draga și grăsuna de ea, e o scumpă și fața e la fel de dulce ca firea. Pare mult mai tănâră, și-a păstrat o nevinovăție ca de floare, foarte rar în zilele noastre. E un amestec extraordinar de copilărie și chibzuință serioasă. Nu e deloc egoistă, se numără printre ființele acelea rare care pot trece prin orice atmosferă rămânănd nepătate. A venit devreme, cât încă era în pat să-și primească darurile. I-am dat o schiță pe care mi-a făcut Bulgăraș și o manta groasă, frumoasă, din materiale de-ale mele. Am rămas în pat până la 12, fiindcă mă simțeam ridicol de obosită – am încercat să mă apăr, să nu mă las copleșită de vizite, dar fără succes.

 Înainte de prânz l-am primit pe un preot venit de peste graniță, care a fost închis mai întâi în România, apoi în Bulgaria, avea multe lucruri de povestit, lucruri foarte interesante, dar foarte dureroase. N-am avut invitați la prânz.

 La 3 am plecat la o plimbare cu automobilul și pe jos în afara orașului, cu Mignon. Dimineața fusese superbă, dar a-nceput să bată vântul și vremea a devenit mohorâtă – e limpede că se pregătește să se schimbe […]

 Am stat în camera mea și-am citit. Barbu a venit târziu, era bolnav. După cină, petrecere mare pentru Mignon, cu toți prietenii apropiați. S-au jucat jocuri nevinovate care ne-am înveselit mult.”

 Maria Regina României, „Jurnal de Război 1917-1918” Ed. Humanitas, București

Material apărut pe europecentenary.eu