
Similar Posts

Minunatele petreceri ale Anului Nou interbelic
Elita românească din perioada interbelică s-a bucurat din plin de privilegiile sociale şi economice, în special în preajma sărbătorilor de iarnă. Petrecerile de Revelion în palate atent gătite ori în staţiuni montane erau demonstraţii sublime de eleganţă şi rafinament, în ton cu moda din marile capitale europene. „La 1 ianuarie vom da marele bal

Floarea de crin, un vechi simbol al Franței
Pe la 1400, orice om educat din Franța știa că primul rege creștin al țării sale a fost Clovis. Și mai știa că, la încoronare, Fecioara Maria i-a oferit o cunună de crini, în semn că Ea, Regina Cerului, l-a ales să-i poarte simbolul pe pământ. Apoi, un înger a coborât și i-a spus lui

Primul eveniment regal organizat în Rusia după o pauză de peste un secol
Marele Duce George Mihailovici Romanov se va căsători vineri cu logodnica lui, italianca Victoria Romanova Bettarini, la Catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg (foto sus), în cadrul unei ceremonii religioase impresionante, la care vor participa numeroase persoane, inclusiv câteva sute de invitaţi din străinătate. Acesta va reprezenta primul eveniment de acest tip organizat în Federaţia

Guvernul peruan a renunțat la planul de reducere a rezervației Nazca
Guvernul peruan a anulat planul său controversat ce viza reducerea cu 40% a rezervației care găzduiește celebrele geoglife Nazca, vechi de 2.000 de ani, după ce afirmase inițial că zona nu conține niciun patrimoniu arheologic. Ministerul Energiei și Minelor din Peru a anunțat că decizia privind reducerea zonei protejate a fost anulată, precizând că autoritățile

Rămăşite umane la epava Titanicului. Poza care reaminteşte că pe fundul oceanului există o „groapă comună“
Cercetătorii au publicat astăzi o fotografie în premieră de la situl arheologic de pe fundul Oceanului Atlantic, unde se află epava Titanicului. Ei spun că pantofii care se văd sunt de fapt urmele unor rămășite umane care ar fi ascunse în nisip. Fotografia a fost realizată în 2004 și în ea se poate vedea, pe

Metal extraterestru descoperit într-un tezaur vechi de peste 3000 de ani
Două obiecte ruginite ar putea fi cele mai valoroase piese dintr-un tezaur vechi de peste 3000 de ani, compus din peste 60 de obiecte de aur. „Tezaurul din Villena”, descoperit în 1963, în Spania, conține 66 de obiecte de aur, dar și o brățară de fier ruginită şi o semisferă goală prin interior, decorată cu
