Furtul celui mai celebru chip din istorie- Mona Lisa

Tabloul Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci este una dintre cele mai reprezentative piese ale Renașterii și a născut de-a lungul istoriei multe pasiuni. În 1911 a fost obiectul unui mare scandal atunci când a fost furat din Muzeul Luvru, unde se afla.

Gioconda zâmbea misterios vizitatorilor din Sala Pătrată a Muzeului Luvru, atunci când a dispărut de la locul său pe 21 august 1911. Ziua în care tabloul este sustras era o zi de luni și muzeul era închis după vechea tradiție care spune că prima zi a săptămânii este dedicată curățeniei în muzeu. De accea paza era redusă. După-amiaza se constată lipsa tabloului de pe perete, dar nimeni nu se îngrijorează pentru că el putea să fi fost dus într-un atelier de reproduceri al muzeului.

A doua zi, pe 22 august, în jurul orei prânzului, este găsită rama tabloului sub casa unor scări. Muzeul este golit în grabă de vizitatori și pentru prima dată apare zvonul unei spargeri. Tabloul împreună cu sticla și rama cântăreau 40 de kg și se pare că fuseseră prea grele pentru hoț, care luase cu el doar pictura.

Cum se putuse ca un tablou celebru ca Mona Lisa să fie furat fără ca nimeni să nu observe? Trebuie explicat faptul că Muzeul Luvru are o suprafață de aproximativ 200.000 m², iar sistemul de camere, curți, poduri și beciuri sunt legate între ele cu pasaje și coridoare care nu erau în totalitate cunoscute de angajații instituției.  Pe deasupra, existau doar un număr de 120 de paznici și supraveghetori pentru colecții, iar noaptea gardienii înarmați făceau un rond la fiecare două ore.

Poliția a făcut un experiment. Un colaborator mai puțin cunoscut al muzeului a fost pus să scoată un tablou din ramă și să plece cu el, lucru care i-a ieșit de minune.

Pe de altă parte, la redacția ziarului „Paris– Journal ” s-a prezentat un individ care a declarat că de-a lungul timpului a sustras mai multe obiecte de mici dimensiuni din Luvru. Ambele cazuri demonstrau slaba supraveghere a muzeului francez.

Printre cei bănuiți că ar fi putut comite furtul s-a numărat și Pablo Picasso. Cu doi ani înainte de incident un prieten al scriitorului Guillaume Apollinaire a sustras din Luvru câteva statuete și măști. Două dintre ele le-a dăruit lui Picasso, cu rugămintea să nu le expună. Acesta le-a pus într-un dulap și a uitat de ele. Peste ceva timp, hoțul s-a lăudat unui ziar cu isprava sa, ca apoi să facă dispoziții exacte poliției. Lui Apollinaire i-a fost percheziționată casa și ambii artiși s-au speriat. Au vrut să pună obiectele într-un cufăr pe care să-l arunce în Sena, dar apoi s-au hotărât să le predea redacției  „Paris-Journal”. Appolinaire a fost arestat și după alte două zile Picasso a fost dus la judecătorul de instrucție. Cazul însă s-a lămurit.

Un eveniment asemănător cu răpirea Giocondei s-a petrecut în muzeul din Copenhaga. Redacția unui ziar a înștințat muzeul de existența unui zvon legat de furtul unui tablou realizat de un maestru olandez, fapt infirmat de direcția muzeului. Aceasta a fost surprinsă să preia tabloul cu pricina de la un colaborator al ziarului, care înscenase furtul.

Marți, 22 august ediții speciale ale ziarelor anunțau pentru prima dată dispariția capodoperei lui Leonardo. Publicația „l’Illustration” oferea o recompensă de 10.000 de franci pentru informații utile și 50.000 de franci pentru readucerea tabloului. Dacă înapoierea tabloului avea să se facă până la data de 1 septembrie se mai adăugau 5.000 de franci.

Între timp la Luvru, colecțiile au fost închise pentru câteva zile, directorul-arheologul Homolle-a fost destituit, șeful paznicilor de săli a fost concediat și pe locul rămas gol a fost adus „Potretul lui Castiglione” a lui Rafael. 

Primele relatări oficiale ale anchetei în desfășurare lansau mai multe piste:fie o glumă proastă pentru a testa vigilența în muzee, fie actul de răzbunare a unui paznic concediat, fie fapta unui nebun care trăia cu iluzia că putea să aibă legături amoroase cu Mona Lisa sau fapta unui negustor care dorea să vândă tabloul.

Poliția decide să aștepte până în data de 24 august. Modul de operare al hoțului i-a făcut să creadă că un profesionist săvârșise fapta:nu lăsase nici o urmă, se strecurase în muzeu fără să trezească bănuieli și lăsase rama și sticla intacte.

Ziarele pariziene creionează ideea că un hoțgerman ar fi responsabil. Când sunt arestați doi nemți care vagabondează la Monthieu pare că s-a rezolvat cazul, dar nu este așa. Dispariția tabloului excaladează relațiile diplomatice încordate dintre francezi și germani, care discută problema Marocului. Astfel, Mona Lisa devine subiect politic, deoarece nemții învinuiesc autoritățile franceze că ar vrea să inducă păreri eronate despre Germania.

În chestiunea furtului tabloului apare și numele milionarului american John Pierpont Morgan care vâna pentru colecția proprie obiecte importante de artă. Europenii se temeau la acea vreme de cumpărarea culturii lor de către americani. Dar bănuiala că Morgan ar fi orchestrat furtul sau că ar fi intrat în posesia Mona Lisei nu este confirmată.

Reîntoarcerea Giocondei

În decembrie 1913, negustorul italian de artă, Alfredo Geri primește o scrisoare de la Paris în care îi este oferită Mona Lisa de către un anumit Vicenzo Leonardi.Acesta vorbește despre faptul că vrea să înapoieze Italiei un tablou care i-a fost luat cu forța. Geri îi cere sfatul lui Giovanni Poggi, directorul Galeriilor Uffizi și în urma cosultărilor cu acesta decide să îi scrie lui Leonardi.

Răspunsul nu se lasă mult așteptat și Leonardi îi cere negustorului să vină la Paris. Deoarece el refuză să călătorească în Franța, Leonardi îi dă întâlnire în 20 decembrie la Milano. După care îl anunță pe Geri că se va afla în 10 decembrie la Florența și se va înfățișa imediat la el. Întrevederea dintre ei are ca rezultat aceptarea unui târg care va avea loc în ziua următoare:500.000 de franci în schimbul tabloului.

Pe data de 11 decembrie 1913, Geri și Poggi sunt conduși de Vicenzo Leonardi la hotelul unde ținea ascuns tabloul lui daVinci. Dintr-o valiză cu fundul dublu și învelită într-o bucată de catifea roșie iese la iveală surâsul Mona Lisei.

Cei doi experți realizează că sunt în posesia adevăratului tablou, dar îl conving pe Leonardi că este nevoie de o analiză de autenticitate care se poate realiza doar în cadrul Galeriilor Uffizi. La Uffizi se despart de hoțcu promisiunea că îl vor contacta mâine.

Seara, Vicenzo Leonardi este arestat și supus unui lung interogatoriu. După câteva ezitări recunoaște că numele său real este Vicenzo Peruggia și că a fost zugrav la Luvru. Dar lui îi plăcea să se numească pictor decorator. Deși nu mai lucra în cadrul muzeului, era cunoscut acolo și nu a fost o mare greutate pentru el să intre în galerie pe data de 21 august. Înainte analizase felul cum tablou era prins în perete și dacă rama putea fi înlăturată.  În ziua cu pricina a dat jos tabloul de pe perete, a desfăcut rama și a fugit cu ea în Marea Galerie, apoi în Galeria celor șapte metri, de unde a trecut printr-o ușă tapetată și a coborât niște scări puțin folosite. Sub casa scărilor a dosit rama. S-a întors în sală, de unde a luat pictura pe care a ascuns-o sub halat. A scos-o din Luvru pe poarta care rămăsese nepăzită din cauză că paznicul se dusese în altă curte să ducă apă.

Motivarea lui a fost una patriotică:voia să aducă în Italia un bun care aparținea de drept

patrimoniului ţării în formă de cizmă. A mai adăugat că nu se gândise la câştig, dar se aştepta ca să fie răsplătit de italieni pentru primejdia la care fusese expus.

Descinderi la locuinţa lui Peruggia din Paris au scos la lumină însemnări care demonstrau că pregătise din timp furtul. Printre notiţe erau şi adresele unor mari milionari americani, dar şi ale unor colecţionari italieni sau germani. Peruggia intenţionase să vândă tabloul la un preţ cât mai mare. Care fusese mobilul acestei fapte? Voia Peruggia să se îmbogăţească? Şi de ce după săvârşirea furtului cu atâta grijă se arunca acum în braţele poliţiei? Era un naiv care sperase că

v-a câştiga nesperat de mult şi nu ştiuse să valorifice cum trebuia ceea ce furase?

La Galeriile Uffizi, Mona Lisa, drapată în catifeaua roşie în care fusese învelită de Peruggia, a fost admirată de cozi întregi de oameni. După alte expoziţii în Roma şi Milano, Gioconda s-a întors acasă, la Paris, pe 31 decembrie, unde a fost aşteptată cu mult entuziasm.

În toată agitaţia pricinuită de revenirea picturii, oamenii au uitat de procesul lui Peruggia care a fost stabilit pe data de 4 iunie 1914. Hoţul a susţinut mereu că fapta sa era una patriotică şi a vorbit despre nenumăratele capodopere italieneşti care se aflau în posesia Luvrului. El era apărat de unul dintre cei mai renumiţi avocaţi italieni. Expertul medical, psihiatrul Amaldi declarase în prealabil că Peruggia era un nebun iresponsabil. Sentinţa a fost dată după 55 de minute de dezbateri. Vinovatul a primit cea mai mică pedeapsă care se acorda furturilor:1 an şi 15 zile de închisoare. Peruggia născuse o oarecare efervescenţă în rândul naţionaliştilor italieni şi datorită intervenţiei lor, hoţul era apărat de un avocat aşa de important şi a primit o pedeapsă atât de uşoară. Peruggia a făcut apel, care a fost admis de Curtea de Casaţie. Aceasta a redus pedeapsa la 7 luni, considerate executate în perioada arestului preventiv. Astfel, hoţul renumitului tablou era liber.

În 28 iunie 1914 începea prima dintre cele două conflagraţii mondiale. Povestea furtului Giocondei a fost uitată, dar după Cel De Al Doilea Război Mondial au apărut multe istorisiri care vorbeau despre identitatea falsă a tabloului expus la Luvru. Existau variante care descriau inplicarea Camorrei în furtul picturii, dar şi cele care credeau că Peruggia făcea parte dintr-o bandă internaţională de hoţi de opere de artă. Erau şi acelea care afirmau că adevărata Mona Lisa se afla în colecţii particulare ale unor colecţionari sau milionari.

Mona Lisa continuă să atragă atenţia asupra şi să stârnească dezbateri. Doar privirea ei enigmatică ştie realitatea exactă a celor petrecute atunci şi a celor care au urmat. Restul e istorie.