50% din PIB-ul UE depinde de comerț, față de 27% SUA și 37% China

50% din PIB-ul UE depinde de comerț, față de 27% SUA și 37% China

Economia UE depinde de comerț, de aceea nu ar avea de câștigat de pe urma unor politici protecționiste, a avertizat Mario Draghi, în cadrul unei dezbateri organizate de Institutul Bruegel.

El a avertizat că reforma Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) este esențială pentru a ”nivela” terenul de joc, în contextul în care regulile comerțului liber au fost ”copilul unei lumi în care exista armonie geopolitică, în care exista consens generalizat”, a avertizat fostul președinte al Băncii Centrale Europene (BCE).

”Economia UE este o economie deschisă, mai deschisă ca oricare alta: 50% din PIB provine din comerț, față de 37% în China, 27% în SUA.
Dacă ar fi să procedăm ca SUA, ne-am face rău. Primul lucru pe care vreau să-l transmit este că suntem diferiți de SUA. Nu putem construi un zid protecționist. Nu trebuie să o facem și nici nu am putea să o facem, chiar dacă am vrea, pentru că ne-am face rău”, a comentat Mario Draghi, autor al unui amplu raport pe tema creșterii competitivității UE, publicat la începutul lunii septembrie.

Esența recomandărilor din raport este, potrivit fostul premier italian, nivelarea terenului de joc. Competitivitatea este impulsionată de inovație și ar trebui să îmbrățișăm această inovație, susține el, dar este impulsionată și de subvenții, de politicile publice, de ajutoare de stat și de alte practici. Și aici trebuie să ne uităm cu atenție cum putem crea un sistem echitabil.

”O preocupare a noastră ar trebui să fie să reconstruim respectul pentru regulile Organizației Mondiale a Comerțului. Dar trebuie să fim conștienți că regulile OMC sunt copilul unei lumi în care exista armonie geopolitică, în care exista consens generalizat și în care toată lumea promova un comerț liber, cu toate că prima încălcare a regulilor OMC a fost semnalată într-un raport din 2003, o încălcare gravă comisă de guvernul chinez. Nimeni nu a făcut nimic, nimeni nu a spus nimic. De ce? Pentru că era business bun de făcut atunci cu China. Configurația politică de atunci a permis asta”, a comentat Mario Draghi.

”Fiind cea mai deschisă economie din lume, suntem și cei mai vulnerabili în fața acestor încălcări ale terenului echitabil de joc. Suntem și cei mai vulnerabili în fața represaliilor” a adăugat el.

În opinia sa, soluțiile din raport sunt în linie cu regulile OMC.

”Unele ar putea necesita negocieri, cu toate că nu au exista negocieri privind IRA sau măsurile introduse de guvernul chinez”, a avertizat el.

Draghi susține că regulile OMC ar trebui revizuite, într-un cadrul multilateral și adaptate noii realități.

”Cred că toată lumea ar fi de acord cu asta”, a conchis el.

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *