Similar Posts
Top 10 locuri strict interzise publicului larg / FOTO
10. Rezerva internațională de semințe din Svalbard Descrisă de către specialiști ca fiind cea mai importantă clădire din lume, încăperea conține mostre a peste 4.000 de specii diferite de semințe. Proiectul a pornit de la idea conservării celor mai importante semințe și utilizarea acestora în cazul unui dezastru global. Clădirea (foto sus) funcționează precum un
de ce femeia trebuia să sară de şapte ori în spate după fiecare act sexual
Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri. Multe dintre credinţele ciudate privind viaţa sexuală ale oamenilor din Evul Mediu erau adânc înrădăcinate în folclor
Basmele sunt mai vechi decât Biblia și miturile grecești
Multe dintre poveștile și basmele pe care le cunoaștem cu toții sunt mai vechi decât se credea până acum, precedând apariția limbilor europene moderne și chiar marile religii ale lumii. Acestea sunt concluziile celor mai recente cercetări în domeniu, anunță Discovery News. Aceste descoperiri, publicate recent în publicația Royal Society Open Science, sugerează că poveștile
Partitură semnată de Felix Mendelssohn, descoperită în SUA
Partitura unei melodii ale compozitorului german Felix Mendelssohn, dispărută în urmă cu 140 de ani, a fost descoperită acum printre hârtiile bunicului unui muzician american, scrie DiscoveryNews. Cântecul, intitulat Das Menschen Herz ist ein Schact (Inima omului e ca o mină), a fost scris la comandă în 1842 pentru o cunoștință de-ale compozitorului care lucra
din suburbiile Moscovei la elita pariziană a secolului al XIX-lea
În Parisul secolului al XIX-lea, existau mai multe căi de a fi cunoscut public. Celebrităţile timpului îşi câştigau renumele nu numai cu ajutorul capacităţilor intelectuale sau al puterii, ci şi prin metode mai puţin onorabile. În urmă cu 150 de ani, pe când Franţa îşi schimba sistematic regimurile politice, curtezana cunoscută sub numele de La
Cum ar fi scris Caragiale o carte de istorie a românilor…
Muzeul Național al Literaturii Române din București păstrează un document fabulos (Dosarul nr. 10395). Este vorba despre un memoriu scris în întregime de mâna lui Caragiale și adresat profesorului Spiru Haret, ministrul Instrucțiunii Publice. Textul, datat București, 1 iunie 1898, a fost clasat în patrimoniul național mobil prin Ordinul ministrului Culturii nr. 3418 din 26.11.2020.