
Similar Posts

Ocnele Mari, locul osândiților din care niciun prizonier nu mai avea scăpare
Din Evul Mediu și până în secolul al XIX-lea, unele ocne din Carpați au fost locuri în care și-au găsit sfârșitul numeroși prizonieri, iobagi și condamnați, fiind considerate printre cele mai înfiorătoare locuri de detenție. Paul de Alep, arhidiacon sirian și cronicar ortodox antiohian, a călătorit la mijlocul secolului al XVII-lea în ținuturile actuale ale

Şapte figuri istorice care au inspirat personajele din „Urzeala tronurilor“
Serialului „Game of Thrones/ Urzeala tronurilor“ a atras foarte mulţi fani de partea producţiei, aceştia fiind impresionaţi de firul narativ, dar şi de complexitatea personajelor. Dar există posibilitatea ca poveştile fanstice să aibă un corespondent în realitate? Sau unele personaje să aibă similitudini cu figuri istorie? Publicaţia „Time“ a analizat cele două aspecte. „Urzeala tronurilor“

S-a deschis buncărul unde se află ascunsă rezerva mondială de seminţe
Buncărul a fost construit de guvernul Norvegiei, în anul 2008, iar construcţia sa a costat aproximativ 9 milioane de dolari. În cadrul acestuia sunt depozitate 860.000 de mostre de seminţe, provenind din fiecare ţară a lumii. Construcţia a fost proiectată pentru a rezista oricărui tip de calamitate naturală la care poate fi expusă planeta noastră. Astfel, în cazul unei

Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Un bărbat din Germania a găsit un tezaur din epoca romană, format din sute de monede de argint, un inel de aur, o monedă de aur și mai multe lingouri de argint, însă a ținut descoperirea ascunsă timp de 8 ani. Bărbatul a găsit inițial comoara veche de 2.000 de ani în 2017, folosind un

O idilă interbelică. Povestea dintre curtezana Doris Castlerosse şi Winston Churchill
Erau anii ’30, perioadă nefastă pentru viitorul prim-ministru englez, Winston Churchill. Nu mai făcea parte din Parlament, partidul liberal Tories din care făcea parte pierduse alegerile generale din 1929, iar el aproape că falimentase în urma unei crize de pe Wall Street. Aşa că, Churchill îşi dedica marea parte a timpului vieţii sociale, petrecerilor şi

Cine a fost primul englez care a vizitat Țările Române?
Un articol publicat în revista Realitatea Ilustrată, nr. 618, 22 noiembrie 1938, sub semnătura lui Alex. F. Mihail, încerca să răspundă la întrebarea „când a sosit cel dintâi englez în România și când a fost cel dintâi român în Anglia?” Articolul a fost publicat la scurt timp după o vizită în Marea Britanie efectuată de
