Drumul Tezaurului la ruşi, file de jurnal. Povestea braşoveanului care a însoţit comoara naţională la Moscova

Istoricul şi diplomatul Alexandru Lapedatu a fost cel care a însoţit al doilea transport al Tezaurului României în Rusia, în 1917. Călătoria până la Kremlin este descrisă în cele câteva file păstrate din jurnalul său.

Tezaurul românesc a fost încredinţat ruşilor în luna decembrie a anului 1916, la patru luni de la decizia României de a intra în Primul Război Mondial alături de Antantă. Politicienii de atunci s-au temut că Puterile Centrale vor ocupa ţara şi vor fura tezaurul şi atunci l-au trimis spre păstrare la Kremlin. Prima parte a acestuia a plecat spre Rusia la 14 decembrie 1916, într-un tren cu 17 vagoane în care au fost aşezate 1.740 de cutii cu lingouri şi monede de aur.

În vara anului 1917 s-a decis să plece şi al doilea transport. În acelaşi an, Rusia a întrerupt orice relaţie cu România, iar la 26 ianuarie 1918, Lev Troţki avea să confirme oficial că Tezaurul va rămâne în custodia guvernului sovietic.

Trenul, aracat de hoţi în drumul spre Moscova

La finele lunii iulie 1917, cea de-a doua tranşă a Tezaurului României era pregătită să ia calea Rusiei, încărcată în 7 vagoane ale unui tren de 15 vagoane. Guvernul l-a desemnat pe Alexandru Lapedatu să însoţească transportul de cel puţin 173 de lăzi, după cum însuşi Lapedatu notează.

Alexandru Lapedatu avea, pe atunci, 41 de ani şi era secretar al Comisiei Monumentelor Istorice şi al Comisiei Istorice a României. Drumul spre Moscova a fost, însă, plin neprevăzut. Pe toată durata transportului, Alexandru Lapedatu a ţinut un jurnal. Acesta a notat că, în ziua plecării, însoţitorii au aflat că au un vagon mai puţin. Au fost la un pas să rămână peste noapte cu lăzile pline cu documente sub cerul liber, în ploaie. Prin urmare, călătoria a fost amânată.

Vagoanele de clasa I fuseseră deja rezervate pentru rude, prieteni şi chiar amante ale mai-marilor vremii. Ruşii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele până când încărcătura n-a fost inventariată în faţa lor. Astfel, trenul a plecat cu trei zile întârziere, pe 27 iulie 1917. Pe drum, problemele s-au ţinut lanţ. Se dusese vestea că trenul este plin de aur, iar toţi tâlharii visau la o lovitură care să-i căpătuiască pe viaţă. Dincolo de graniţă, soldaţii ruşi dădeau năvală în vagoane sperând să fure cât mai mult aur.

Trenul a fost atacat de mai multe ori, iar ruşii au fost împiedicaţi să urce în garnitură de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul. Legenda spune că peste 50 de ruşi care au vrut să jefuiască trenul au fost ucişi, însă în documentele oficiale nu se menţionează nicio victimă.

Amintiri de la Kremlin

„Trenul băncii“, cum era numită garnitura care ducea Tezaurul la Moscova, a ajuns la destinaţie după aproape trei săptămâni. Timp de un an, cât a stat în Rusia, Lapedatu şi-a conti-nuat jurnalul.

„6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică şi umedă, sală care a fost acceptată, negreşit, fără să fi fost văzută.“

„9 august 1917. Ocupaţi cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei case avem 48 de lăzi, deasupra – 26, iar la Kremlin – 99.“

„23 august 1917. Azi-noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate dintre ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe şi Interne, puţine ale noastre – ale Ministerului Cultelor – şi ale Ministerului Domeniilor“, scrie Lapedatu, în jurnal.

Din păcate, spun istoricii, însemnările sale nu s-au păstrat în totalitate. Au rămas doar câteva hârtii, fără să se ştie unde au dispărut celelalte. Rămăşiţele jurnalului nu sunt expuse, fiind secrete. „Au fost tot felul de legende că documentele au fost distruse intenţionat, dar acest lucru nu a fost dovedit“, a explicat istoricul Ilarion Florescu.

Destinul tragic al lui Lapedatu

Alexandru Lapedatu s-a născut în 1876, în Săcele, judeţul Braşov. Tatăl său a fost profesor, iar mama sa – fiica unui negustor înstărit. Şi-a pierdut părintele pe când avea doar 5 ani, iar mama s-a recăsătorit cu un profesor din Iaşi. Mulţi ani a rămas în grija bunicilor care locuiau într-un sat din Sibiu. În tinereţe, a predat istoria la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov, iar ulterior a ajuns cercetător la Biblioteca Academiei Române (1903-1908) şi secretar al Comisiei Monumentelor Istorice (1904-1919) şi al Comisiei Istorice a României (1911-1919).

După ce s-a întors din Rusia, în 1918, după ce a însoţit cel de-al doilea transport al Tezaurului la ruşi, Lapedatu a avut o carieră strălucită. Tot în 1918, a fost desemnat expert al delegaţiei României la Conferinţa de Pace de la Paris. După Marea Unire, Alexandru Lapedatu a predat istoria veche la Universitatea din Cluj-Napoca. A fost întemeietor şi co-director al Institutului de Istorie din Cluj, director general al Arhivelor Statului, preşedinte al Senatului, ministru al Cultelor şi Artelor, academician şi preşedinte al Academiei Române. Alexandru Lapedatu a intrat în politică în 1922, devenind membru marcant al Partidului Naţional Liberal.

Ucis de comunişti

Viaţa lui Alexandru Lapedatu avea să ia o întorsătură dramatică în 1950. Atunci, toate titlurile i-au fost retrase odată cu venirea comuniştilor la putere. La 5 mai 1950 a fost arestat şi închis la Sighet. A fost dus cât mai departe de Capitală, pentru ca nu cumva prietenii lui cu influenţă politică să-l scape de închisoare.

A murit la 30 august 1950, când a fost băgat în celulă după o dezinsecţie. A făcut o criză de astm din cauza mirosului. Mulţi spun că a fost asasinat şi că deliberat celula sa a fost tratată cu insecticid, ştiindu-se că Lapedatu suferea de astm.

„Deşi comuniştii au susţinut că moartea sa a avut cauze naturale, se spune că intenţionat în celula sa s-a dat cu de zece ori mai mult insecticid decât ar fi fost necesar. Se spune că Lapedatu avea susţinere mare în Europa Occidentală şi că se făceau eforturi pentru eliberarea sa. Puţini ştiu cine a fost Alexandru Lapedatu. Comuniştii au făcut tot ce au putut pentru a ascunde meritele lui. Lapedatu a fost unul dintre cei mai străluciţi diplomaţi ai acelor vremuri şi excepţional istoric“, a menţionat Ilarion Florescu.

După 1990, titlurile academice i-au fost redate postmortem. În 1994, în localitatea natală Săcele a fost ridicat un bust în memoria sa. O placă comemorativă a fost aşezată şi la casa natală a lui Lapedatu.

Sursa:www.adevarul.ro